Monica Lovinescu

Monica Lovinescu
Monica Lovinescu în 1994
Naţionalitate		română
Născută		19 noiembrie 1923, Bucureşti
Decedată		20 aprilie 2008, Paris
Ocupaţie		publicist
Părinţi		Eugen Lovinescu şi Ecaterina Bălăcioiu

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, Bucureşti - d. 20 aprilie 2008, Paris, Franţa). Publicistă, disident anticomunist.

Biografie

A fost fiica scriitorului Eugen Lovinescu şi a Ecaterinei Bălăcioiu. A urmat cursurile liceale la „Notre Dame de Sion” din Bucureşti. Licenţiată în Litere a Universităţii Bucureşti magna cum laude, Monica Lovinescu a obţinut în septembrie 1947 o bursă doctorală în Franţa. A debutat scriitoriceşte în 1931 cu un basm publicat în revista „Dimineaţa copiilor”, pentru ca în 1943 să vadă lumina tiparului primul său roman, În contratimp.

Evenimentele ce s-au succedat cu repeziciune în România, abdicarea forţată a regelui (30 decembrie 1947) şi instaurarea republicii au determinat-o să solicite azil politic. Comentariile sale pe marginea celor întâmplate în spaţiul românesc au fost publicate în reviste precum «East Europe», «Kontinent», «Preuves», «Les Cahiers de l’Est» sau în reviste româneşti tipărite în exil, „Luceafărul”, „Caiete de dor”, „Fiinţa românească”, „Ethos”, „Dialog” ş.a. Din 1951 a fost cooptată pentru producerea emisiunii în limba română a Radiodifuziunii Franceze (până în 1974). În 1955 a propus mediului editorial parisian un exerciţiu bine închegat de literatură politică, Mots mot (Cuvântul din cuvinte, 1997), fără succes însă.

Activitatea sa publicistică menită să demaşte caracterul totalitar al societăţilor comuniste n-a rămas fără urmări. Autorităţile medicale româneşti au refuzat tratarea mamei sale, obligând-o pe aceasta să-şi recheme fiica din străinătate în schimbul dreptului la viaţă. Colaborarea la „Radio Europa Liberă” a început în 1962 şi a presupus realizarea a două emisiuni săptămânale, Activitatea culturală română şi Teze şi antiteze la Paris.

La 18 noiembrie 1977 a fost atacată în curtea casei sale de doi mercenari palestinieni, aflaţi în slujba Securităţii, însă a reuşit să supravieţuiască atentatului şi să sărbătorească la Paris eliberarea lui Paul Goma. Cele mai semnificative texte-suport ale emisiunilor sale au fost publicate în 1978 în volumul Unde scurte, la Madrid. Cronică a comunismului românesc şi a renaşterii democratice, jurnalul său, publicat în 6 volume (Jurnal 1981 – 1984, Jurnal 1985 – 1988, Jurnal 1990 – 1993, Jurnal 1994 – 1995, Jurnal 1996 – 1997, Jurnal 1998 – 2000), completat de La apa Vavilonului, au probat calităţile excepţionale de memorialist ale Monicăi Lovinescu

A tradus în limba franceză mărturiile Adrianei Georgescu (colaborator al primului ministru Nicolae Rădescu) La început era sfârşitul (1951) şi romanul A douăzeci şi cincea oră (1956) de Virgil Gheorghiu, ca şi piese de teatru de Ion Luca Caragiale sau poeziile lui Marin Sorescu. Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte a recompensat-o prin acordarea Diplomei de Onoare, iar din partea statului român a primit Ordinul „Steaua României”, în grad de mare cavaler (1999) şi, post-mortem, Ordinul „Steaua României”, în grad de mare ofiţer. A trecut în patrimoniul statului român locuinţa sa din Paris, pentru a oferi găzduire intelectualilor români aflaţi la studiu în capitala franceză. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu opina că „Monica Lovinescu reprezintă o rasă aproape dispărută: credincios practicant al lucidităţii morale, un om gata să moară pentru un principiu, pentru o convingere”.

Bibliografie

• Jela, Doina, O sută de zile cu Monica Lovinescu, Editura Vremea, Bucureşti, 2008;
• Lovinescu, Monica, La apa Vavilonului I, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999;
• Lovinescu, Monica, Jurnal 1998-2000, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006;
• Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.