Nadia Russo

Nadia Russo
Născută		17 iunie 1901, Tver, Rusia
Decedată		22 ianuarie 1988, Bucureşti
Ocupaţie		aviatoare

Nadia [Nadejda] Russo (n. 17 iunie 1901, Tver, Rusia – d. 22 ianuarie 1988, Bucureşti). Aviatoare, membră a „Escadrilei Albe”.

Biografie

Fiica ofiţerului Evgheni Brjozovski şi a unei aristocrate ce se trăgea din familia lui Boris Godunov, a urmat liceul la Harkov până în 1917, când a izbucnit revoluţia în Rusia. Anul următor s-a refugiat în Basarabia, unde s-a căsătorit, în 1925, cu un bogat moşier, A. Russo, mult mai în vârstă decât ea. Între 1932 şi 1934 a frecventat cursurile pentru surori medicale organizate de Crucea Roşie, la Chişinău, precum şi Artele Frumoase. În 1935, după divorţ, se stabileşte la Bucureşti unde învaţă să piloteze la Şcoala „Ing. Mircea Cantacuzino”, de la Băneasa. Aici o cunoaşte pe cea care-i va fi prietenă o viaţă, Mariana Drăgescu. Obţine, în 1936, brevetul de pilot gr. I şi II, şi pentru zbor fără vizibilitate, anul următor. În 1938 participă la mai multe raiduri şi concursuri: Cupa „Mircea Cantacuzino” (unde obţine locul 7), Raliul Micii Antante (unica femeie care a zburat singură în avion), inaugurarea monumentului lui Aurel Vlaicu de la Băneşti, Prahova, concursul aviaţiei de turism, dotat cu cupa Ministerul Aerului şi Marinei şi la manevrele regale de la Galaţi, alături de Marina Stirbey şi Mariana Drăgescu. Anul următor participă la concursurile pentru Cupa „Aurel Vlaicu”, pentru Cupa Aeroclubului Braşov, pentru Cupa şi Marele Premiu al Federaţiei Aeronautice Regale Române.

După intrarea României în război împotriva U.R.S.S. face parte din „Escadrila Albă”, înfiinţată la 25 iunie 1940, din iniţiativa Marinei Ştirbey, ce avea ca scop transportul răniţilor în spatele frontului. Participă, în calitate de pilot stagiar bugetar, asimilat gradului de sublocotenent de aviaţie, la campaniile din Răsărit, fiind răsplătită, datorită eroismului de care a dat dovadă, cu „Virtutea aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur (1941), Ordinul „Vulturul German”, clasa III (1942) şi Crucea „Regina Maria”, clasa III (1943). În mai 1943, se retrage din motive de sănătate.

După instaurarea regimului comunist şi-a pus apartamentul la dispoziţia opozanţilor. Aici s-au întâlnit ofiţeri români, printre care şi gen. Romanescu, cu cei britanici din Comisia Aliată de Control, fapt ce a dus la arestarea ei, în 1951, şi la condamnarea la 7 ani de închisoare. A executat doar şase, la Mislea şi Miercurea-Ciuc, după care a fost deportată în Bărăgan, la Lăţeşti, pentru 5 ani, alături de alte 480 de personalităţi. Din 1962 a început să-şi caute un loc de muncă, reuşind cu greu să se angajeze la o fabrică de ambalaj din Buftea. După moartea soţului ei, Guy Bossy, survenită în 1986, lipsită de pensie şi amnezică, a mai supravieţuit doi ani, trăiţi într-o cruntă sărăcie. A fost înmormântată la Cimitirul „Reînvierea” din Bucureşti. „Nadia Russo a fost o rusoaică ce a făcut cinste aviaţiei române” (Mariana Drăgescu).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.