Nicadorii

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Nicadorii

Nicadorii au fost un grup de trei legionari, cunoscuţi pentru asasinarea prim-ministrului Ion G. Duca pe peronul gării din Sinaia. Numele provine din combinarea primelor silabe din numele celor trei membri ai grupului:
NIcolae Constantinescu, Ion CAranica, DORu Belimace.

Nicolae Constantinescu era de profesie economist şi era unul dintre dintre comandanţii „Bunei Vestiri”, oficiosul Mişcării Legioanare. Ion Caranica era economist şi gazetar. Doru Belimace era licenţiat al Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti şi student la Facultatea de Drept în momentul producerii asasinatului.

Contextul conflictului dintre Duca şi legionari

Adept al ordinii sociale şi pronunţându-se în dese rânduri împotriva curentelor extremiste, divergenţele dintre legionari şi Ion G. Duca au apărut încă din timpul mandatului acestuia la conducerea Ministerului de Interne (22 iunie 1927 - 3 noiembrie 1928). În decembrie 1930, Duca este ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, iar, după patru ani de guvernare naţional-ţărănistă, Carol al II-lea a chemat la guvernare pe liberali, iar Ion G. Duca a fost desemnat prim-ministru pe 14 noiembrie 1933.

Prima misiune a cabinetului a fost aceea de a organiza alegerile, iar data lor a fost stabilită între 20/29 decembrie. Duca îşi mai propunea, pe lângă stabilizarea economică în urma marii crize, asigurarea ordinii interne şi respectarea legilor.

Campania electorală. Dizolvarea Gărzii de Fier

Ciocnirile dintre forţele de ordine şi legionari, care potrivit guvernului „urmărea schimbarea pe cale revoluţionară a ordinii legale în stat şi instaurarea unui regim social şi politic neconform Constituţiei şi Tratatelor de pace”, au dus la suprimarea presei legionare şi la arestarea unui mare număr de membri ai Gărzii de Fier. Mai mult, pe 9 decembrie, Legiunea Arhanghelului Mihail a fost scoasă în afara legii, ceea ce îi punea pe legionari în faţa imposibilităţii de a mai participa la alegerile din acea lună [1].

Ion Gheorghe Duca

În campania electorală, ciocnirile dintre legionari şi forţele de ordine s-au înteţit, în urma schimburilor de focuri rezultând decesul a numeroşi legionari [2]. De asemenea, Poliţia a făcut numeroase descinderi la domicilii şi sedii ale legionarilor, operând arestări. Alegerile pentru Adunarea Deputaţilor din 20 decembrie au fost câştigate de liberali, iar în ziua încheierii scrutinului pentru alegerea Senatului (29 decembrie), primul ministru este chemat la Sinaia pentru o întrevedere cu Carol al II-lea, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naţionale.

Asasinarea lui Ion G. Duca

Întrevederea cu regele a durat două ore. La ora 21:30, premierul urcă în automobil cu doctorul Constantinescu, spre gară. Asasinii se plimbaseră nestingheriţi toată ziua pe peronul din Sinaia. Nimeni nu i-a legitimat şi nu i-a întrebat cum îi cheamă [3]. Trenul avea întârziere şi, anunţat, premierul soseşte în gară la orele 21.55. Automobilul care-l adusese opreşte la distanţă, iar Duca se îndreaptă spre vagonul ministerial, fără a fi însoţit de cei 8 poliţişti din gardă, pe care-i avea la Bucureşti [4].

Până la vagonul guvernamental mai avea câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să-l anunţe. A urmat o explozie, un nor de fum, o simplă petardă aruncată în calea lui Duca. În panica momentului, legionarul Nicolae Constantinescu i-a pus o mană pe umăr şi apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în cap. Duca a murit pe loc. Avea 54 de ani. Cadavrul său a fost recuperat de pe peronul Gării Sinaia şi depus într-o cameră lângă anexele servitorilor din Castelul Peleş [5].

Ziarul „Viitorul” din 31 decembrie 1933 scria : „Astăzi, la orele 22, pe peronul Gării Sinaia, a fost asasinat cu 5 focuri de revolver primul-ministru, Ion G. Duca, de un student de la Academia Comercială, anume Nicolae Constantinescu, care avea şi doi complici, Ion Caranica şi Doru Belimace. Nicolae Constantinescu este arestat. El a declarat că aparţine Gărzii de Fier şi că acest atentat a fost plănuit mai de mult” [6].

Pe 1 ianuarie 1934, acelaşi cotidian nota: „Ştirile ce vin din întreaga ţară mărturisesc covârşitoarea durere pricinuită de moartea tragică a lui I. G. Duca. Pentru întreaga opinie publică, odiosul atentat nu răpeşte numai pe marele bărbat de stat Ion G. Duca, în momentul în care avea mai mare nevoie de el, ci răpeşte un om cunoscut şi iubit pretutindeni, pentru bunătatea, abilitatea şi onestitatea sa. Pretutindeni a fost iubit şi respectat” [7].

Culisele asasinării. Implicarea lui Carol al II-lea

Ceea ce în epocă a părut ca o răzbunare politică a legionarilor, cercetările ulterioare au arătat o enormă conspiraţie care a stat la baza celei de-a doua asasinări a unui prim-ministru din România. Investigaţia a mers până la cea mai înaltă poziţie din stat, regele Carol al II-lea. Dosarele păstrate la Arhivele Statului Bucureşti au arătat că ministrul de Interne şi şeful Siguranţei ştiau de atentat, dar nu au luat nici o măsură. Vagonul guvernamental a fost însoţit de un singur agent, iar asasinii au călătorit cu acelaşi tren către Sinaia. O singură măsură s-a luat la Sinaia pentru a apăra securitatea primului-ministru, aceea de a nu intra pe peronul gării prin intrarea principală, ci prin biroul şefului gării, deoarece vagonul cu care urma să călătorească Duca oprea în faţa acestuia, evitând astfel parcurgerea peronului. Dispoziţia nu a fost respectată.

Români,
Consiliul de Miniştri în şedinţa sa din 9 decembrie 1933
[...] În virtutea art. 107, ultim aliniat din Constituţie şi a art. 2 al legii din 23 decembrie 1925, hotărăşte:
Art. I. Gruparea „Arhanghelului Mihail” astăzi „Garda de Fier” este şi rămâne dizolvată.
Art. II. Localurile de întrunire ale membrilor acestor grupări vor fi închise, iar arhivele şi orice corespondenţă vor fi ridicate de autorităţile respective, oriunde s-ar găsi.
[...] Art. IV. Toate listele de candidaturi depuse pe baza legii electorale în vederea alegerilor legislative care încep la 20 decembrie 1933 în numele şi cu semnul grupării „Garda de Fier” sunt nule şi neavenite.
Domnii miniştri de Interne şi de Justiţie sunt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a acestui jurnal
Jurnalul Consiliului de Miniştri din 9 decembrie 1933 privind dizolvarea Gărzii de Fier în „Monitorul Oficial” din 9 decembrie 1933

Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând legionarii, după ce şeful poliţiei, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziţie: „Ţine nota la birou şi n-o transmite mai departe” [8] [9]. Informarea fusese făcută chiar de vărul lui Belimace, Alexandru Tale, care era informator al poliţiei [10]. Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934 prin achitarea principalilor fruntaşi legionari.

Condamnarea la muncă silnică pe viaţă. Asasinarea Nicadorilor

După asasinarea lui Duca, criticile la adresa legionarilor s-au înteţit. Se fac peste 2000 de arestări, printre care Nichifor Crainic şi Nae Ionescu. În timpul procesului, printre motivele asasinatului susţinute de Nicadori, s-a numărat şi aprobarea lui Duca a intrării în România a 300.000 de evrei din Germania şi Austria, angajament luat la Paris în faţa puterilor Occidentale si represiunea autorităţilor din timpul campaniei electorale. De asemenea, Belimace şi Caranica erau de origine aromâni. Un plus al motivaţiei lor l-a constituit faptul că guvernul Duca bloca aşezarea în Dobrogea a familiilor de aromâni care fugeau din calea persecuţiilor şi asasinatelor comise asupra lor în Grecia.

Garda de Fier nu a recunoscut implicarea în uciderea primului-ministru. Mai mult, în mai 1938, Zelea Codreanu spunea: „N-am avut cunoştinţă sub nici o formă de asasinarea primului-ministru, cu atât mai mult nu am dat eu ordin pentru acest fapt, aţa cum mi se impută la Consiliul de Razboi, unde am fost achitat în unanimitate. Gestul celor trei, dupa cum am afirmat şi atunci, a fost un gest care le aparţine”. Procesul asasinilor s-a încheiat la 5 aprilie 1934, cei trei fiind condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.

După o dispută cu profesorul Nicolae Iorga, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie în aprilie 1938 [11]. Însă, în timpul procesului, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare [12], iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei soiciale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 de muncă silnică la minele de sare [13]. Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol, iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia. Hitler însuşi ceruse aducerea legionarilor la putere [14], ceea ce ar fi însemnat pentru Carol sfârşitul regimului instaurat doar cu câteva luni înainte. Întors în ţară, şeful statului a decis decapitarea Mişcării Legionare.

În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi 13 lideri legionari, printre care se numărau şi Nicadorii, au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea din Jilava, la kilometrul 30 de pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti [15]

Note

  1. „Monitorul oficial” din 9 decembrie 1933
  2. I. Scurtu, Gh. Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, p.278
  3. P. Ştefănescu, Asasinatele politice în istoria românilor, Bucureşti, Editura Vestala, 2000, p.118
  4. Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, II, p.102
  5. Manifestul guvernului către ţară în „Facla” din 1 ianuarie 1934
  6. Comunicatul guvernului în „Viitorul” din 31 decembrie 1933
  7. Articolul Ţara şi moartea lui I. G. Duca o covârşitoare şi unanimă durere, publicat în „Viitorul” din 1 ianuarie 1934
  8. Florin Şinca, Din istoria Poliţiei Române, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2006, p.333
  9. Gh. Buzatu, C. Ciucanu, C. Sandache, Radiografia dreptei româneşti (1927-1941), Bucureşti, Editura FF Press, 1996, p.370
  10. Ş. Milcoveanu, Corneliu Zelea Codreanu, altceva decât Horia Sima, I, Bucureşti, Biblioteca ,,Învierea’’, 1996, p.147
  11. Condamnarea domnului Corneliu Z. Codreanu în „Universul”, 55, nr.110 din 21 aprilie 1938
  12. Reprimarea agitaţiilor Gărzii de Fier, în „Universul”, nr. 112 din 23 aprilie 1938
  13. I. Scurtu, Culegere de documente şi materiale privind istoria României (1938 - 1940), Bucureşti, 1974, pp.113-114
  14. Les archives secrètes de la Wilhelmstrasse, vol. V, Livre 1, Paris, 1953, doc. 226
  15. Ştefan Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României, Buneos Aires, 1951, pp.102-103

Bibliografie

  • ŞINCA, Florin, Din istoria Poliţiei Române, vol. I, cap. 5, Tipografia RCR Print, Bucureşti, 2006
  • VALENAS, Liviu, Mişcarea Legionară între adevăr şi mistificare, Editura Marineasa, Timişoara, 2000