Octavian Goga

Octavian Goga
Naţionalitate		român
Născut		21 martie 1881, Răşinari
Decedat		7 mai 1938, Ciucea
Cauză deces		atac cerebral
Mormânt la		Ciucea, judeţul Cluj
Ocupaţie		poet, publicist, om politic
Membru titular al Academiei Române
Ales		4 iunie 1919
Preşedintele Consiliului de Miniştri
Mandat 29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938
Partide		Partidul Naţional Român (până în 1920) Partidul Poporului (1920 - 1932) Partidul Naţional Agrar (1932 - 1935) Partidul Naţional Creştin (1935 - 1938)
Religie		ortodoxă
Căsătorit cu		Hortensia Cosma Veturia Mureşan
Părinţi		Iosif şi Aurelia Goga
Copii		nu a avut

Octavian Goga (n. 21 martie 1881, Răşinari, d. 7 mai 1938, Ciucea), poet, publicist, academician şi politician român, prim-ministru al României în perioada 29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938. A fost membru corespondent al Academiei Române din data de 29 mai 1914 şi membru titular din 4 iunie 1919. A fost vicepreşedinte al Academiei Române în perioada 1 iunie 1929 - 30 mai 1932.

Originea şi familia

Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în satul Răşinari din judeţul Sibiu, fiul preotului ortodox Iosif Goga şi al învăţătoarei Aurelia Bratu.

Octavian a mai avut doi fraţi, Victor (n. 1882), decedat la vârsta de doar 1 an şi Eugen Iosif (n. 1888) şi două surori, Victoria (n. 1883) şi Claudia Maria (n. 1886).

Prima căsătorie a lui O. Goga a fost cu Hortensia Cosma, în anul 1906. Naşi au fost Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă. Căsătoria a fost oficiată la Sibiu. Au divorţat în anul 1920.

Octavian Goga a fost căsătorit ulterior cu Veturia, născută Mureşan. Căsătoria a fost oficiată în anul 1921.

Studiile

A urmat şcoala primară din satul natal avându-l ca învăţător pe Moise Frăţilă, apoi a urmat liceul la Sibiu şi Braşov. Studiile universitare le-a urmat la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Budapesta şi Berlin (1900 - 1904).

Activitatea publicistică

A debutat în periodicele Tribuna (1897), Familia, România ilustrată şi Tribuna literară în perioada în care era licean. În anii studenţiei, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studenţească „Petru Maior” şi a editat revista Luceafărul în 1902, împreună cu Alexandru Ciura şi Octavian Tăslăuanu. În paginile "Luceafărului" a publicat cea mai mare parte a versurilor, reunite apoi în volumul de Poezii din 1905 care a fost distins cu Premiul Năsturel-Herescu al Academiei Române. În cadrul Partidului Naţional Român a militat pentru eliberarea românilor din Transilvania. În 1907 a editat revista Ţara noastră, transformată în ziar de partid. A fost acuzat de autorităţile austro-ungare de publicarea unor articole politice, motiv pentru care i s-au intentat o serie de procese în presă în urma cărora a fost condamnat la închisoare şi întemniţat la Budapesta în 1909 şi la Seghedin în 1912.

Implicarea în mişcările naţionale a românilor din Ardeal

În 1910 a venit la Bucureşti pentru a milita activ în favoarea intrării României în Primul Război Mondial alături de puterile Antantei, a eliberării provinciilor româneşti aflate sub ocupaţie străină şi a desăvârşirii unităţii statale. S-a înrolat în 1917 în armata română de partea Antantei şi a luptat în Dobrogea. În acelaşi an a scos împreună cu Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Ion Simionescu, Lucian Blaga şi alţii ziarul România. În 1918 a iniţiat la Paris o largă mişcare în favoarea României, Consiliul naţional al unităţii române, ca o formă de continuare a luptei, în vederea recunoaşterii de către marile puteri a desăvârşirii unităţii statale româneşti.

Membru al Consiliului Dirigent. Deputat. Ministru

Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, ca apoi să fie ales în Consiliul Dirigent, instituţia cu atribuţii executive din Transilvania până la desăvârşirea unirii. La alegerile din noiembrie 1919, Goga este ales deputat în primul legislativ ales pe baza votului universal. Împreună cu mai mulţi apropiaţi, Octavian Goga părăseşte PNR în martie 1920 şi se alătură Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, formaţiune politică aflată în ascensiune în acea perioadă . PP a fost chemat la guvernare de regele Ferdinand I, la sugestia fruntaşului liberal Ionel Brătianu, iar Octavian Goga a primit portofoliul Cultelor şi Artelor.

În ultima guvernare a Partidului Poporului, Goga fost numit ministru de Interne (30 martie 1926 - 4 iunie 1927). Din această funcţie, el s-a străduit să asigure ordinea în ţară, echilibrul social, solicitând poliţiei şi jandarmeriei să contribuie la ridicarea prestigiului autorităţii, la respectul legilor şi la consolidarea statului. Pentru aceasta a încercat o selecţionare a personalului jandarmeriei şi poliţiei încercând să pună în aplicare mult „visata a doua magistratură” preconizată de Vasile Lascăr.

Orientarea naţionalistă. Fondarea propriului partid

După pierderea puterii, generalul Averescu şi formaţiunea sa politică au intrat într-un declin constant. Restauraţia carlistă din 8 iunie 1930 a readus speranţa poetului că va putea ajunge încă odată la putere, astfel că pe 10 aprilie 1932, Octavian Goga şi-a fondat propria formaţiune politică, Partidul Naţional Agrar . Noul partid nu a reuşit să se impună pe scena politică, astfel că pe 14 iulie 1935 fuzionează cu Liga Apărării Naţional-Creştine, condus de A. C. Cuza, rezultând formaţiunea politică de orientare naţionalistă Partidul Naţional Creştin, al cărui preşedinte devine Octavian Goga . Apropierea lui faţă de părintele spiritual al Gărzii de Fier, profesorul A. C. Cuza, nu a însemnat şi îmbrăţişarea totală a manifestărilor fasciste din plan european. El afirma că „noi suntem o manifestare organică românească, ce se încadrează în marea ideologie naţională şi naţionalizată a continentului nostru”, precizând că „naţional-şovinismul e o doctrină care nu se poate potrivi cu împrejurările noastre de aici”.

El se pronunţa împotriva violenţei practicată de mişcările de tip fascist. Într-o declaraţie din Parlament din 1936, afirma că „România are nevoie de violenţă, pentru a curăţa putregaiul şi canaliile care se găsesc în ea, voi spune ţării că de azi încolo începe perioada de violenţă”. Totodată, preciza că „toţi trebuie să înţeleagă că trebuie să punem ordine în această ţară şi ordinea nu se poate pune decât având în vedere ideea naţională”.

Momentul decembrie 1937. Prim-ministru

La alegerile din 20 decembrie 1937 PNC ocupă locul patru, obţinând 281.167 voturi, adică 9,5% din totalul alegătorilor, care s-au concretizat în 39 de mandate în Parlament . Regele Carol al II-lea s-a folosit de pretextul că nici un partid nu a reuşit să obţină majoritatea de 40%, astfel că îl desemnează prim-ministru pe Octavian Goga, cerându-i acestuia să formeze guvernul. Acest fapt nu a reprezentat decât primul pas în instaurarea dictaturii regale. Guvernul prezidat de Octavian Goga, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetăţeniei, prin care evreii cetăţeni români urmau să-şi redovedească cu acte dreptul la cetăţenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afişarea listelor pe comune şi oraşe. Ca urmare a acestui decret a fost revizuită situaţia a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) şi-au păstrat cetăţenia română, iar 225222 (36,50%) şi-au pierdut-o. Cei peste 200.000 de evrei, cu cetăţenia pierdută, au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Erau consideraţi străini fără paşaport şi supuşi regimului juridic ca atare . Goga a justificat acest decret prin faptul că între anii 1918 şi 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii austro-ungar şi rus.

În interviul acordat în ianuarie 1938 ziarului britanic „Daily Herald”, regele Carol al II-lea si primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 şi respectiv 500.000 de evrei consideraţi „ilegali”. Dacă regele respingea ideea expulzării, negându-le, în schimb, orice fel de drepturi, Goga vorbea de 500.000 de aşa-zişi „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetăţeni români”. Octavian Goga propunea deportarea în Madagascar (concept cunoscut sub denumirea „Planul Madagascar” ) a celor 500.000 de evrei, în timp ce Istrate Micescu, ministrul de externe declara: „Este urgent să ne măturam curtea, căci este inutil să toleram la noi toate aceste gunoaie” . Istoricul Florin Constantiniu scrie în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se înmlăştina, întrucât „se credea şi se voia un «duce» sau «führer» român”.

Sfârşitul mandatului. Decesul

Începutul anului 1938 s-a caracterizat printr-o puternică ascensiune a Gărzii de Fier, care ataca cu înverşunare regimul democratic şi se pronunţa pentru reorientarea politicii externe a ţării spre Axa Berlin - Roma . Totodată, Octavian Goga dorea să câştige cu orice preţ alegerile din martie 1938 şi a negociat un acord secret cu Corneliu Zelea Codreanu . Forţele democratice erau derutate şi confuze, fapt ce a permis regelui Carol al II-lea să intervină decisiv pentru atingerea obiectivului său politic. Prin lovitura de stat din 10 februarie 1938, Carol l-a demis pe Goga de la preşedinţia Consiliului de miniştri şi a constituit un guvern în frunte cu patriarhul Miron Cristea. Constituţia din 1923 a fost suspendată şi a fost elaborată o nouă lege fundamentală care a fost promulgată pe 27 februarie 1938. Prin aceasta, regele îşi aroga largi prerogative executive şi legislative (vezi Constituţia din 27 februarie 1938).

Prin aceste două acte a avut loc o schimbare a formei de guvernământ din România. Monarhia îşi asigura o poziţie dominantă în sistemul politic al ţării, iar instituţiile statului erau subordonate lui Carol al II-lea . Pe 30 martie 1938 a survenit lovitura decisivă aplicată de Carol formaţiunilor politice. Este publicat decretul-lege de dizolvare a asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice . În urma acestui decret, PNC îşi încetează activitatea.

Pe 5 mai 1938, poetul suferă un atac cerebral şi intră în comă. Două zile mai târziu se stinge din viaţă, la vârsta de 57 de ani, iar pe 11 mai la Ateneul Român se desfăşoară funeralii naţionale, timp de trei zile. Este înmormântat, conform propriei dorinţe, la conacul său de la Ciucea.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Preşedintele Partidului Naţional Agrar	10 aprilie 1932 - 14 iulie 1935
Preşedintele Partidului Naţional Creştin	14 iulie 1935 - 30 martie 1938
Deputat	1919
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii publice	5 decembrie 1919 - 16 decembrie 1919
Ministru de stat	18 martie 1920 - 13 iunie 1920
Ministrul Cultelor şi Artelor	13 iunie 1920 - 13 decembrie 1921
Ministrul de Interne	30 martie 1926 - 4 iunie 1927
Preşedintele Consiliului de Miniştri	28 decembrie 1937 - 10 februarie 1938

Opera

Volume de poezii

• Ne cheamă pământul (1909)
• Din umbra zidurilor (1913)
• Strigăte în pustiu (1915)
• Cântece fără ţară (1916)

Piese de teatru

• Domnul notar (1914)
• Meşterul Manole (1928)

Publicistica

• Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi. (1911)
• Mustul care fierbe (1927)

Traduceri din

• Sandor Petöfi, Ady Endre, Imre Madách

Bibliografie

• Rusu, Dorina N. - Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967
• Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 330-334 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolescu, Nicolae C. - Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 300-304 ISBN 973-8200-49-0
• Gogâlea, Dorin - Octavian Goga (7 mai 1938 - 7 mai 2008), Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Sibiu, 2008 ISBN 978-973-0-05930-4

Lecturi suplimentare

• Ovidiu Papadima, Octavian Goga, ed. a II-a, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1944
• Ion Dodu Bălan, Octavian Goga (monografie), Bucureşti, Editura Minerva, 1971
• Mircea Popa, Octavian Goga între colectivitate şi solitudine, Cluj, Editura Dacia, 1981
• Ilie Guţan, Octavian Goga - răsfrângeri în evantai, Sibiu, Editura Imago, 2002
• Gheorghe I. Bodea, Octavian Goga - o viaţă, un destin, Cluj, Editura Limes, 2004
• Contribuţii la o bibliografie Octavian Goga (1965-2004), Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2006