Oloşag
de la Enciclopedia României
| Satul Oloşag |
 |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1437 |
| Populaţie | 301 locuitori |
| Cod poştal | 307402 |
|
Index sate în judeţul Timiş |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Oloşag este un sat în judeţul Timiş, comuna Ştiuca, cu 301 locuitori (2002).
Localizare
Se situează în zona de est a judeţului Timiş, 10 km la sud de municipiul Lugoj, pe drumul judeţean DJ584. La sud de Oloşag, pe acelaşi drum judeţean, se găseşte centrul de comună, satul Ştiuca (la 4 km). Se învecinează cu Victor Vlad Delamarina la nord, Gavojdia la est, Ştiuca la sud şi Honorici la vest.
Istorie
Localitatea Oloşag este atestată documentar din anul 1595. După alte izvoare rezultă că satul exista din 1437 cu numele de Olahsag, adică „satul românilor”. Satul a fost locuit neîntrerupt de români ortodocşi. În 1717 este amintită cu 22 case, în districtul Caransebeş.În anul 1890 făcea parte din Comitatul Caraş-Severin, districtul Lugoj, şi era reşedinţă de comună cu 758 locuitori. Locuitorii de etnie ucraineană au început să vină după 1964, însă în număr redus faţă de restul comunei.
Populaţie
La recensământul din 2002, populaţia localităţii era de 301 locuitori. Dintre aceştia 247 români şi circa 52 de etnie ucraineană.
Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează: <lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1000 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>
,total
1880,673 1890,758 1900,919 1910,886 1920,724 1930,695 1941,700 1956,619 1966,523 1977,398 1992,305 2002,301 </lines>
Obiective turistice
În localitatea Oloşag există o biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care dateaza din secolul XVIII şi care este monument istoric. În parcul din centrul satului există o cruce votivă cu inscripţii slavone care, de asemenea, este monument istoric.
Biserica
Pe la 1743, locuitorii şi-au construit o biserică de lemn, amintită şi la 1756 când episcopia a sfinţit un atimis pentru biserică. În tradiţia locală se spune că această biserică de lemn a ars, aceasta fiind şi explicaţia pentru care biserica din prezent are bolta de lemn, dar ziduril (probabil reconstruite), din piatră. Resfinţită la 1767, an care se regăseşte inscripţionat pe uşile bisericeşti.
Bibliografie
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş. Vol. 1. Etnie, evoluţie istorică şi stratificare oiconimică, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]