Păuna Greceanu-Cantacuzino

Doamna Păuna Greceanu-Cantacuzino, (n. a doua jumătate a sec. XVII – d. 1740, Braşov). Soţia lui Ştefan Cantacuzino (1714–1716), ultimul domn pământean din Ţara Românească înainte de instaurarea domniilor fanariote.

Biografie

Născută în familia marilor boieri Greceanu, a fost o femeie ambiţioasă, care dorea să devină marea doamnă, iar Ştefan Cantacuzino, considerat un om foarte moale, „ginecolatru”, nu ieşea niciodată din vorba ei.

Pentru a-l înlătura pe Constantin Brâncoveanu (1688–1714) de la tronul ţării, soţii Cantacuzino l-au denunţat la Constantinopol pentru înţelegerile secrete pe care le-ar fi avut cu Petru cel Mare, ţarul Rusiei, şi au asistat la arestarea voievodului chiar în Vinerea Patimilor.

La numai câteva luni de la urcarea pe tron a soţului, Doamna Păuna se află la Mănăstirea Dintr-un Lemn, pentru sărbătorirea Sfintei Maria. A doua zi, în dimineaţa zilei de 15 august 1714, se spune că, în timpul slujbei, a avut o vedenie, în care i s-a înfăţişat martiriul Brâncovenilor. „Trimiţând Ştefan Vodă pe doamnă-sa şi pe coconii lui la mănăstirea De-un-lemn, unde este o icoană a Maicăi Precestii, făcătoare de minuni, pentru închinăciunea şi pentru chip de evlavie, întâmplându-se în ziua de Sântă Măria Mare, adecă Adormirea Precestii, de era acolo doamna la mănăstire, în care zi şi la Ţarigrad au tăiat pe Constantin Vodă şi coconii lui (o, minune), într-aceeaşi zi au lovit pe această doamnă a lui Ştefan Vodă nevoie, lovitură, îndrăcire cât s-au spăriat toţi câţi era acolo cu dânsa şi să mira ce să-i facă. Şi multă vreme cu acea îndrăcire au fost” (Radu Greceanu).

Domnul a intrat în legătură cu Habsburgii, duşmanii otomanilor, ceea ce a dus la mazilirea lui de către sultan. Ştefan, tatăl său, stolnicul-cărturar Constantin Cantacuzino, Doamna Păuna şi fiii ei au fost ridicaţi şi duşi în capitala otomană, unde domnul şi părintele său au fost executaţi, în 26 mai/ 7 iunie 1716.

Doamna a scăpat, împreună cu băieţii săi, Radu şi Constantin, travestiţi, refugiindu-se la legaţia Olandei. Aici l-a convins pe contele Colyer să o ajute să părăsească Constantinopolul. A reuşit să ajungă, prin Italia, în Imperiul Habsburgic, unde a primit o pensie care i-a permis să asigure o educaţie decentă celor doi fii. Îl ajută pe Constantin să intre în armata imperială rusă, iar pe Radu, ofiţer în armata austriacă, a încercat să-l propulseze ca voievod al Olteniei nou cucerite de Habsburgi în 1718.

S-a stabilit la Braşov ca să fie mai aproape de Ţara Românească, spre care o îndreptau interesele.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012