Peştera Tolosu

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Peştera Ţolosu)
Salt la: navigare, căutare

Peştera Tolosu (Ţolosu) este situată în judeţul Caraş-Severin, în Cheile Prolazului şi reprezintă o cavernă (peşteră) inclusă în rezervaţia naturală Cheile Caraşului. Este interesantă datorită ansamblului de sifoane înşirate pe tot traseul ei. Sifoanele sunt construite în trepte cu altitudini ce descresc pe măsură ce se îndepărtează de intrarea din aval. Ultimul sifon din amonte este situat cu circa 25 de metri mai jos faţă de intrare, iar apele circulă dintr-un sifon într-altul pe o contrapantă aflată sub presiune. Marmitele care s-au format în faţa peşterii de la Tolosu sunt printre cele mai mari din ţară. Localnicii le numesc „cazane”, „căzi” sau „căldări”.

Caverna face parte din ansamblul de peşteri ale Cheilor Caraşului, din Munţii Aninei. Se afă la circa o oră amonte de poiana Prolaz, în apropiere de Iabalcea (comuna Caraşova). Intrarea în peşteră se găseşte în versantul drept al Cheilor Caraşului, sub vârful Ţolosu, la o altitudine de 335 metri. Peştera are o lungime de 1.125 m. Intrarea este largă de 10 m şi înaltă de 5 m.

Bibliografie

  • Mohan, Gheorghel, şi colab., Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Casa de Editură şi Comerţ „SCAIUL”, Bucureşti, 1992, ISBN 973-95257-3-3
  • Orghidan, T.; Negrea, Ştefan, Peşteri din România. Ghid Turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984