Petiţia de la Pesta

Petiţia de la Pesta a fost o petiţie depusă de fruntaşii paşoptişti transilvăneni guvernului ungar, în anul 1848.

Petiţia cuprindea revendicările românilor din judeţele de graniţă ale Transilvaniei, Arad şi Bihor, precum şi din Banat, referitoare la drepturi naţionale, religioase, militare şi legate de învăţământ. Petiţia depusă la guvernul de la Pesta a fost emisă ca o completare la Marea Adunare Naţională de la Blaj care a fost ţinută pe data de 3/15 mai - 5/17 mai 1848 şi unde cei peste 40.000 români adunaţi au emis Proclamaţia de la Blaj, care cuprindea revendicările naţionale ale românilor din Ardeal.

Pentru că judeţele Arad şi Bihor erau considerate ca făcând parte din Ungaria propriu-zisă la acea vreme, fruntaşii paşoptişti au emis o altă petiţie, pe lângă Proclamaţia de la Blaj, petiţie care va fi depusă în data de 9/21 mai 1848 la guvernul maghiar.

Textul petiţiei

Petiţia de la Pesta

PESTA, 9/21 mai 1848 REPREZENTANŢI AI ROMÂNILOR DIN UNGARIA ŞI BANAT EXPUN MINIŞTRILOR DIN GUVERNUL UNGAR UN NUMĂR DE REVENDICĂRI REFERITOARE LA REGLEMENTAREA RELAŢIILOR ROMÂNILOR CU SÂRBII ŞI LA ÎMBUNĂTĂŢIREA SITUAŢIEI LOR, PE PLAN NAŢIONAL, ÎN UNGARIA. Domnilor miniştri! Naţia română şi după mărturisirea istoriei e una dintre cele mai vechi naţii în Ungaria. De la început, după făcuta legătură, dând mâna cu ungurii a apărat patria şi pentru bunul aceleia lucrând cu nemişcată statornicie nu numai sângele şi averea şi-a jertfit, ba încă împotriva musulmanilor şi a altor barbari dimpreună cu neamul unguresc a fost zid apărător patriei acesteia şi prin aceasta a toată Europa, care urmă după lumina civilizaţiei. Naţia aceasta asuprită de valurile veacurilor multe a răbdat, fiind amurţită de patimile strâmbătăţii şi ale nerecunoştinţei. Zioa de pofte a neamurilor, întemeiată pe vecinica dreptate, s-a ivit şi anul 1848 urmând îmboldirei geniului patriei acesteia în binecuvântarea libertăţii pe toţi cetăţenii patriei acesteia fără osebire de religie asemenea împărtăşindu-i, de simţul acesta al libertăţii să bucură şi naţia română şi timpul acesta după lipsiri de multe veacuri cu piept înflăcărat salutându-l: Noi, în numele naţiei române din Ungaria, ca trimişii aceleia, declarăm coronatului împărat din Ungaria şi până aci neprecurmat arătată credinţă, însufleţitori luptători pentru dreptate, mulţumire, cătră fraţii noştri unguri dragoste, ear cătră întâiul neatârnătoriu ministeriu unguresc simpatie şi încrezământ, mărturisind cum că ne ţinem de cea mai sfântă datorie, cu patriotică jertfire a ne lupta pentru mărirea coroanei ungureşti şi pentru întregirea împărăţiei. Deci dară când principiile aceste le aşternem şi hotărât după chemarea noastră, în numele naţiei, cu cuvinte fierbinţi înaintea ministeriului petrecut de dragostea naţiei, totdeodată suntem datori a mărturisi, cum că umblarea noastră nu să întemeiază pe acea ticăloşie omenească, care în orele mărimei însătoşată fiind de cercarea graţiei însuşi de sine să supune, ci potrivit cu originea noastră romană, în timpul lipsei arătăm ungurilor cum că noi suntem adevăraţi prieteni. Atâta e ce în numele naţiei, după lipsă şi în faptă arătând, cu cuvinte descoperim. Şi acuma: Ce să atinge de soartea noastră ne apropiem cu cumpătatele noastre dorinţe cătră ministeriul naţional. Avem şi noi dureri urmate din răutăţile timpurilor. Avem şi legiuite pofte, a căror lecuire şi împlinire, potrivit timpurilor, a o lua în socotinţă cu atâta mai puţin o putem trece cu vederea, cu cât mai tare suntem încredinţaţi despre aceea, cum că prin ţintita lucrare şi astfel de încercare se va nimici, care fiind povăţuită de o mână nevăzută a stării ce a urmat din răutăţile timpurilor, ar putea fi şi spre primejdia ţării noastre. Durerile cari le pomenirăm să ating de soartea intereselor noastre naţionale şi să nasc de acolo că slavismul încă înainte de câteva sute de ani lipsindu-ne de literile noastre cele româneşti şi vârând în toate cărţile noastre cele bisericeşti şi şcolasticeşti slovele lui Kiril, a voit naţia noastră a o despărţi de Europa civilisată, pentru aceea ca aşa prin o silă morală să o poată trage în cursa slavismului; şi fiindcă originalul caracter al naţiei noastre nu s-a putut strămuta, a întrebuinţat şi starea noastră cea isolată, fără de-a fi fost noi întrebaţi, acel soi al slavilor, care în anul 1690 a venit în pământul unguresc, a tras şi pe naţia românească cea de o lege cu sine sub aripile aşa numitului Declarationum Illiricum, de la care timp hierarchia (preoţimea) sârbească a monopolisat toate trebile bisericeşti şi şcolastice, cu cea mai mare stricare a naţiei noastre. Libertatea, egalitatea şi frăţietatea nu sufere ca într-o patrie să domnească un popor asupra altuia şi fiindcă firea, caracterul şi deosebirea în limbă, cu un cuvânt, datorinţa politică a naţiei româneşti, pofteşte ca să se nimicească amestecarea laolaltă, la care ţinteşte panslavismul, pentru aceea: Din datorinţa care avem cătră bunul naţiei noastre, mărturisim că avem nestrămutată voinţă a ne despărţi de cătră sârbi în toate trebile bisericeşti şi şcolastice. Şi după ce din împrejurările mai de curând ivite apriat să vede, cum că sârbii prin lucrarea lor voesc a surpa întregimea crăimei ungureşti şi după ce şi metropolitul sârbesc, care să află sub constituţia ungurească, s-a făcut părtaş lucrărei acesteia, noi pe dânsul ca pe unul care s-a îndepărtat de la calea legii nu-l putem cunoaşte mai mult de cap bisericesc al concetăţenilor şi al neamului nostru. Aşadară, poftim: 1. Ocârmuire bisericească cu totul neatârnată de la mitropolitul Carloviţului, cară şi până atunci, până ce legiuitul nostru sinod în privinţa aceasta va hotărî, să ocârmuiască provisorie, sub numele vicar-mitropolit, luând lângă sine doi bărbaţi adevăraţi români, unul din ceata preoţească, iară altul dintre mireni. 2. Să se trimită sub preşedinţia unui comisar ministerial o comisie aleasă din români şi sârbi la număr deopotrivă, care cercând starea fundaţiilor bisericeşti şi şcolastice, precum şi starea şi diplomele mănăstirilor, iară mai vârtos că cine au fost fondatorii acelora, să poată sfârşi mijlocirea despărţirei, ca să poată căpăta fieştecare parte, partea sa. 3. Să avem sinod dechilin şi ocârmuire bisericească şi şcolastică neatârnată, ai căreia mădulari să fie aleşi numai dintre fiii patriei noastre. După credinţa ce o avem cătră fraţii noştri unguri şi cu care credinţă, precum tare credem, şi din partea lor vom fi întâmpinaţi, poftele noastre cele în următoarele puncturi le cuprindem: a) Concetăţenii români limba ungurească o cunosc de diplomatică, însă şi ei aşteaptă aceea, ca întrebuinţarea limbei sale naţionale neîmpedecată să se lase în biserici, la învăţătura fiilor săi şi pretutindenea şi în toate trebile naţiei noastre, cele din lăuntru; b) Să se arădice lângă ministrul culturii o secţie (clasă) deosebită, care să ocârmuiască trebile românilor, cele bisericeşti şi şcolastice şi în care să se aşeze numai români adevăraţi de legea răsăritului în care poporul are încrezământ; c) Să se întoarcă mai mare băgare de seamă de aci înainte asupra fiilor naţiei româneşti, care până acum nu fără durere să priveau a fi trecuţi cu vederea; d) La regimentele milităreşti mai cu seamă să se aşeze (aplicheze) ofiţeri de români. Care pofte drepte şi eşite din suflet adevărat grăbind a le aşterne înaltului ministerium, care e încungiurat de credinţă şi dragoste, noi în numele nostru şi în numele naţiei, care pe noi aicea ne-a trimis, cu cucernicie poftind şi dorind fericirea patriei noastre, din toată inima şi din tot sufletul strigăm: Să trăească ţara, să trăească craiul, să trăească libertatea, egalitatea şi frăţietatea! Datu-s-a în Pesta, din şedinţa românilor adunaţi de prin comitaturile ce mai jos se vor însemna, în 21 mai 1848. EMANUIL GOZSDU, preşedinte; Reprezentanţii din comitatul Aradului: GEORGE ŢAPOŞ (protopresbiter), PAVEL BOŢCO (preot în Chişineu-Criş), IOAN ARCOŞI şi PAVEL PETRILĂ; din comitatul Bihorului: IOAN DRAGOŞ, GEORGE FONNAI şi NICOLAE JIGA; din comitatul Timişului şi Torontalului: IOAN MISSICI, PETRU CERMENA, GHEORGHE MUNTEAN, BLASIU BRANCOVAN, SIMEON POPOVICI, ATHANASIU RAŢIU, IOAN PETROVICI, ŞTEFAN ILICI, NICOLAE IORGOVAN, NICOLAE ŢĂRAN, VICENŢIU BOGDAN, LADISLAU BOGDAN şi IULIAN IANCULESCU. din oraşul Pesta: GEORGE STUPA, TEODOR SERB, IOAN AURAN, SIGISMUND PAP, IOAN PUTICI, PETRU FARCHICI şi FRITA ŞAGUNA. din comitatul Caraşului: BLASIU FOGARAŞI, GRIGORE RADULOVICI, GEORGE FOGARAŞI, IGNATIE VUIA (protopresbiter în Vărădia), AUXENŢIU BOJINCA, TEODOR FOGORAŞI, MIHAI VELIA (învăţător de teologie), IOAN MARCU (protopresbiterul Lugojului) şi MACRSIM PASCUL.

Bibliografie

• Berindei, Dan - Revoluția română din 1848-1849, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN: 973-45-0241-7