<choose>
<option>
Afacerea Strousberg a repezentat un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea construcţiei liniei ferate Roman - Bucureşti - Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumultum în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Rezolvarea neînţelegerilor privind concesiunea Strousberg/Societatea acţionarilor a fost legată de recunoaşterea Independenţei României, astfel că scandalul a fost încheiat prin răscumpărarea de către statul român a tuturor căilor ferate.
</option>
<option>
Înscenarea de la Tămădău a reprezentat o conspiraţie a ministerului de Interne, controlat de PCR, cu scopul de dizolva PNŢ şi de a-i aresta pe liderii acestuia. Totodată, această diversiune a fost ulterior folosită ca pretext pentru anihilarea întregii opoziţii din ţară. În anii 1944 - 1947 Partidul Comunist Român a folosit toate metodele posibile pentru acapararea puterii, inclusiv represaliile. În dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la orele 06:30, un grup de fruntaşi naţionali-ţărănişti este surprins de autorităţile comuniste, pe câmpul de la Tămădău, localitate situată la 46 de km de capitală, în timp ce încerca să se îmbarce în două avioane IAR-39, cu scopul de a fugi peste graniţă.
</option>
<option>
Ion I. C. Brătianu, om politic, inginer, prim-ministru al României, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, membru de onoare al Academiei Române. Dominând cu autoritate viaţa politică din România timp de două decenii, în aceeaşi măsură adulat şi contestat, Ion I. C. Brătianu a fost una dintre cele mai complexe şi controversate personalităţi politice din istoria României. Viaţa sa aproape s-a confundat cu aceea a Partidului Naţional Liberal, pe care l-a condus şi prin care s-a realizat ca om politic. Reformele adoptate pentru consolidarea statului naţional unitar român, faptul că a fost unul dintre principalii ctitori ai României Mari, ideal secular al poporului român, i-au determinat pe istorici să-l numească cel mai mare om politic şi bărbat de stat din toate timpurile, „o adevărată şcoală politică”.
</option>
<option>
Ferdinand I, rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române. În timpul domniei sale s-a înfăptuit Marea Unire din 1918, s-au pus bazele consolidării statului naţional unitar român şi s-au adoptat măsuri fundamentale pentru dezvoltarea ţării noastre: votul universal, reforma agrară, Constituţia din 1923. La 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia, regele Ferdinand I şi regina Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, act ce simboliza unirea tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” sub acelaşi sceptru. Spre sfârşitul vieţii a fost mâhnit că a trebuit să taie „creanga putredă” din arborele dinastiei, pe fiul său cel mare Carol al II-lea. Acesta a renunţat la prerogativele de moştenitor al Coroanei, astfel că succesor la Tronul României a fost desemnat nepotul regelui, Mihai I.
</option>
<option>
Carol I, domnitorul Principatelor Unite Române, primul rege al României, membru şi preşedinte de onoare al Academiei Române. Sub domnia sa de 48 ani, cea mai lungă din istoria ţării, România şi-a cucerit Independenţa de stat, a devenit monarhie constituţională şi s-au pus bazele consolidării statului român modern. Carol I este considerat de majoritatea istoricilor cel mai mare om de stat al României, căci într-adevăr regimul politic pe care l-a promovat a asigurat dezvoltarea ţării noastre pe o linie democratică şi demararea unui amplu proces de modernizare a statului. Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituţia din 1866 a introdus în ţara noastră regimul monarhiei constituţionale, care a evoluat pe o linie democratică.
</option>
<option>
Afacerea Škoda a fost un scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru dotarea armatei române cu armament, în valoare de 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Defavorabil Statului Român, contractul a provocat o criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al Statului, înzestrarea precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor şi chiar a regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. Dezbătut pe larg în viaţa politică, cazul a scăzut încrederea populaţiei în instituţiile statului democratic.
</option>
<option>
Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. A renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică. A ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României. Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice.
</option>
<option>
Ion Antonescu, general, apoi mareşal al Armatei Române, preşedinte al Consiliului de miniştri, „conducător” al statului. După dezordinea creată în ţară din cauza pierderilor teritoriale din vara anului 1940, Antonescu a preluat conducerea statului după ce a fost învestit cu puteri depline atât de Carol al II-lea, cât şi de Mihai I. După o scurtă guvernare cu Mişcarea Legionară, pe 22 iunie 1941 a decis ca România să participe alături de Germania la invadarea Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia şi nordul Bucovinei. Deşi clasa politică s-a opus, Antonescu nu a dorit să îşi încalce cuvântul dat lui Hitler şi armata română a continuat războiul şi dincolo de Nistru, sperând că va reuşi să creeze condiţiile în vederea eliberării nord-vestului Transilvaniei. După doi ani de război, Rusia a reuşit să respingă atacurile germano-române, iar cursul a fost schimbat în favoarea Aliaţilor. Când armata roşie a ajuns pe cursul superior al Prutul, situaţia României a devenit una dramatică. Antonescu nu a dorit să încheie un armistiţiu defavorabil pentru ţara noastră, însă regele Mihai, temându-se de o catastrofă naţională l-a demis şi arestat printr-o lovitură de palat. A fost condamnat la moarte pentru crime de război şi executat pe 1 iunie 1946.
</option>
<option>
Criza dinastică a reprezentat problema succesiunii la tronul României determinată de renunţarea principelui Carol la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei. După aventurile sale cu Zizi Lambrino, urmate de o scurtă perioadă de „fidelitate” faţă de soţia sa, principesa Elena, Carol a început să întreţină relaţii de notorietate publică cu Elena Lupescu, „o femeie de moravuri uşoare”, cu care a decis să rămână în străinătate. De la Veneţia, principele a trimis pe 12 decembrie 1925 o scrisoare tatălui său prin care îl anunţa că renunţă la calitatea de moştenitor al Coroanei.
</option>
<option>
Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedinte al Consiliului de Stat, preşedinte al Republicii Socialiste România. Regimul său s-a caracterizat prin două etape diferite. În primii ani, şi-a consolidat puterea în sânul partidului şi a continuat linia politică de independenţă faţă de Moscova, etapă culminând cu momentul condamnării publice a intervenţiei trupelor Pactului de la Varşovia în Cehoslovacia. Cea de-a doua etapă coincide cu instaurarea dictaturii naţional-comuniste şi a revoluţiei culturale caracterizate prin preluarea tuturor pârghiilor în stat, un accentuat cult al personalităţii şi un aparat de stat capabil să reprime orice formă de opoziţie. Politica economică a lui Ceauşescu de industrializare şi urbanizare forţată s-a dovedit falimentară, în anii '80 România trecând printr-o accentuată criză morală, socială şi economică, timp în care marea majoritate a populaţiei trăia la limita subzistenţei. Nicolae Ceauşescu a refuzat orice tenativă de schimbare şi nu s-a arătat dispus să accepte reformarea sistemului. Pe fondul eşecului înregistrat de regimurile politice ale blocului răsăritean, o revoltă populară pornită la Timişoara a fost scânteia care a alimentat dorinţa populaţiei de schimbare, iar Nicolae Ceauşescu a fost îndepărtat de la putere după ample lupte de stradă. A fost condamnat la moarte pentru genocid, subminarea puterii de stat şi a economiei naţionale.
</option>
<option>
Pactul de neagresiune electorală a reprezentat o înţelegere între Iuliu Maniu şi Corneliu Zelea Codreanu, îndreptată împotriva guvernului Gheorghe Tătărescu, desemnat de regele Carol al II-lea să organizeze alegerile din 20 decembrie 1937. Consiliul de miniştri era acuzat de toate forţele de opoziţie că devenise unul personal al şefului statului, iar posibila sa victorie în alegeri ar fi facilitat instaurarea dictaturii regale. Motivaţia era bine întemeiată, căci în istoria politică a României de până la acea dată, partidul din care proveneau membrii guvernului desemnat să organizeze alegerile le câştigase întotdeauna. Consecinţele pactului au fost unele dezastruoase şi nu au putut fi prevăzute de clasa politică.
</option>
<option>
Iuliu Maniu, jurist, unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre, luptând cu perseverenţă împotriva tendinţelor autoritare ca un adevărat apărător al democraţiei. Calitatea care l-a consacrat în prim planul scenei politice a fost moralitatea ireproşabilă, motiv pentru care era numit „sfinxul de la Bădăcin”, locul unde a copilărit şi unde la maturitate se retrăgea pentru a se odihni. Cu toate acestea, Iuliu Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat. Pentru a ilustra crezul politic a lui Iuliu Maniu este semnificativ un episod din 1946, din timpul procesului întocmit de autorităţile comuniste împotriva lui Ion Antonescu. Adversari de idei, Maniu nu a ezitat să îi ia apărarea mareşalului în faţa completului de judecată, motiv pentru care se insinua că i-ar fi sprijinit politica dictatorială. La acestea, Iuliu Maniu a dat o replică memorabilă: „Oamenii politici sunt adversari, iar nu canibali”.
</option>
</choose>
.jpg)
