Radu Ilie Haidăul

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Radu Ilie Haidăul
Replace this image male.png
Născut  ?
Decedat cca. 28 iulie 1558
Ocupaţie domnitor
Părinţi Radu de la Afumaţi

Radu Ilie „Haidăul” (n. ? – d. cca. 28 iulie 1558, Marea Marmara), domn al Ţării Româneşti (15 noiembrie 1552 – cca. 11 mai 1553).

Biografie

Fiu al lui Radu de la Afumaţi, obţine domnia cu ajutorul Habsburgilor.

Pătrunde în Ţara Românească prin Banat cu o armată compusă din mercenari (haiduci, de aici şi porecla sa) unguri şi poloni, precum şi din boierii din tabăra antiotomană, refugiaţi în Transilvania datorită prigoanei iniţiate de către Mircea Ciobanul. Lupta cu domnul s-a dat la Măneşti (Prahova) pe 15 noiembrie 1552 şi s-a încheiat cu victoria lui Radu Ilie. Mircea Ciobanul fuge la Giurgiu, apoi trece Dunărea la turci. În decembrie primeşte steagul de domnie de la sultan, în urma negocierilor purtate cu trimisul acestuia.

Pe plan intern, se remarcă prin alcătuirea Sfatului Domnesc numai din boieri pribegi ce formau tabăra antiotomană, rivali ai lui Mircea Ciobanul şi prin mutarea reşedinţei la Târgovişte.

Mircea Ciobanul revine în ţară cu oaste formată din turci şi tătari la care se alătură şi Alexandru Lăpuşneanu, cumnatul său, şi, pe 11 mai 1553, alungă pe efemerul domn în Transilvania.

Radu Ilie mai face o încercare pentru recuperarea tronului, în august 1553, dar este împiedicat de sibieni lângă Sebeş din ordinul voievozilor Francisc Kendy şi Ştefan Dobó, care doreau să menţină relaţii bune cu Poarta. Solicită, în mai multe rânduri, ajutor Habsburgilor în vederea obţinerii tronului dar, sultanul cere reginei Isabella extrădarea fostului domn şi a apropiatului său, vornicul Socol. La presiunea lui Mircea Ciobanul, care închide graniţele şi interzice negustorilor braşoveni să mai pătrundă în Ţara Românească, cei doi au fost trimişi la Istanbul unde au fost arestaţi şi înecaţi în Marea Marmara.

Bibliografie

  • Ciobanu, Tiberiu, Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Editura Zamolsara, Timişoara, 2007
  • Idem, Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2005
  • Giurescu, Constantin, C., Giurescu, Dinu, C., Istoria Românilor, vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
  • Mărculeţ, Vasile, Ştefănescu, Alexandru, Marcu, George ş.a., Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
  • Rezachevici, Constantin, Enciclopedia Domnilor Români. Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. 1, sec. XIV-XVI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001
  • Tudoran, Pompiliu, Domnii trecătoare-Domnitori uitaţi, Editura Facla, Timişoara, 1983
Domnitorii Ţării Româneşti
LitovoiSeneslauBărbatNegru VodăTihomirBasarab INicolae AlexandruVladislav VlaicuRadu IDan IMircea cel BătrânVlad UzurpatorulMihail IRadu PrasnaglavaDan al II-leaAlexandru AldeaVlad DraculMircea al II-leaBasarab al II-leaVladislav al II-leaVlad ŢepeşRadu cel FrumosBasarab cel BătrânBasarab cel TânărVlad CălugărulRadu cel MareMihnea cel RăuMircea al III-leaVlad cel TânărNeagoe BasarabTeodosieVlad Dragomir CălugărulRadu de la AfumaţiMehmed Bei de NicopoleDan al III-leaVladislav al III-leaRadu BădicaBasarab al VI-leaMoise VodăVlad ÎnecatulVlad VintilăRadu PaisieBarbu NeagoeŞerban din IzvoraniLaiotă BasarabMircea CiobanulRadu IliePătraşcu cel BunPetru cel TânărAlexandru al II-lea MirceaMihnea TurcitulPetru CercelŞtefan SurdulAlexandru cel RăuMihai ViteazulNicolae PătraşcuSimion MovilăRadu MihneaRadu ŞerbanGavril MovilăAlexandru IliaşAlexandru CoconulLeon TomşaRadu IliaşMatei BasarabConstantin Şerban BasarabMihnea al III-leaGheorghe GhicaGrigore I GhicaRadu LeonAntonie Vodă din PopeştiGheorghe DucaŞerban CantacuzinoConstantin BrâncoveanuŞtefan CantacuzinoNicolae MavrocordatIoan MavrocordatConstantin MavrocordatMihai RacoviţăGrigore al II-lea GhicaMatei GhicaConstantin RacoviţăScarlat GhicaŞtefan RacoviţăAlexandru GhicaGrigore al III-lea GhicaEmanuel Giani RusetAlexandru IpsilantiNicolae CarageaMihai ŞuţuNicolae MavrogheniAlexandru MoruziConstantin HangerliAlexandru ŞuţuConstantin IpsilantiIoan Gheorghe CarageaTudor VladimirescuGrigore al IV-lea GhicaAlexandru D. GhicaGheorghe Bibescu • caim. Constantin CantacuzinoBarbu Ştirbei • caim. Ioan Manu, Emanoil Băleanu şi Ioan Alexandru FilipescuAlexandru Ioan Cuza