Sanda Stolojan
de la Enciclopedia României
Sanda Stolojan | ||
Născută | 1919, Bucureşti | |
Decedată | 2 august 2005, Paris | |
Ocupaţie | scriitoare | |
Căsătorită cu | Vlad Stolojan | |
Părinţi | Alexandru Duiliu Zamfirescu |
Sanda Stolojan (n. 1919, Bucureşti – d. 2 august 2005, Paris, Franţa). Militant anticomunist, scriitoare.
Biografie
A fost fiica diplomatului şi scriitorului Alexandru Duiliu Zamfirescu, moştenitorul unui nume de referinţă pentru literatura română, Duiliu Zamfirescu.
Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Sanda Stolojan a fost o mare admiratoare a culturii occidentale şi a democraţiei. S-a căsătorit cu Vlad Stolojan, alături de care a încercat să părăsească o Românie din ce în ce mai străină spiritului democratic, însă a fost prinsă şi condamnată la închisoare. Răscumpărată de o rudă din Franţa, emigrează la Paris, unde se integrează activ mişcării anticomuniste (participă la mitinguri şi demonstraţii).
A fost cofondator al revistei «Cahiers de L’Est», destinată rezistenţei anticomuniste, încearcă să obţină sprijin public pentru activitatea bisericii ortodoxe din Paris, conduce Liga Drepturilor Omului, secţia română, participă la emisiunile postului de radio „Europa Liberă”. Sanda Stolojan a fost interpreta de limbă română a preşedinţilor francezi până la Jacques Chirac, fiind prezentă alături de Charles de Gaulle la vizita de stat din România (1968).
A scris poezie, Dans les Brisures (1982), Sur les abîmes verts (1985), proză, O casă pentru un miraj şi memorialistică, Avec de Gaulle en Roumanie (1991), Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Cooptată din 2003 de Consiliul de Garanţie Morală al INMER, organism care reuneşte personalităţile exilului românesc. Bună cunoscătoare a realităţilor româneşti, prin natura meseriei sale Sanda Stolojan a încercat permanent să fisureze siguranţa de sine a regimului.
Bibliografie
- George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.