Sever Bocu

Sever Bocu
Sever Bocu
Născut		19 noiembrie 1874, Şiştarovăţ, judeţul Arad
Decedat		21 ianuarie 1951, Sighetu Marmaţiei
Ocupaţie		publicist, om politic
Ministru de stat
Mandat 10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930
Partide		Partidul Naţional Român (1892 - 1926) Partidul Naţional Ţărănesc (1926 - 1947)

Sever Bocu (19 noiembrie 1874, Şiştarovăţ, judeţul Arad – 21 ianuarie 1951, Sighetu Marmaţiei), fruntaş al românilor bănăţeni, publicist, politician, deputat, ministru.

Originea. Studiile

Sever Bocu s-a născut în 1874 în satul arădean Şiştarovăţ. Străbunul său, Pavel Bocu, a fost un moţ din Lazuri, tras pe roată pentru participarea la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan. Tatăl său, Gheorghe Bocu, s-a stabilit la Şiştarovăţ în 1872 şi era de profesie învăţător. La rândul lui, era un mare naţionalist, condamnat la închisoare de autorităţile austro-ungare pentru că a răspândit „Doina lui Lucaciu” în satele arădene. I-a fost învăţător de şcoală primară tânărului Sever Bocu. După terminarea şcolii primare în satul natal, merge la Lipova pentru studiile medii, apoi se înscrie la Liceul maghiar din Arad (absolvirea unei şcoli maghiare era o condiţie necesară pentru continuarea studiilor). Însă în preajma examenului de bacalaureat a fost exmatriculat pentru că a refuzat să poarte la piept panglica cu culorile drapelului maghiar. Îşi va continua mai târziu studiile la Academia Comercială din Viena, apoi la Şcoala de Înalte Studii din Paris.

Primele acţiuni naţionaliste

În 1892 îl găsim pe tânărul Sever Bocu lucrând la banca Transilvania la Sibiu. Cu toate că era o meserie bună şi un loc de muncă pe placul părinţilor, el pleacă de la bancă pentru a lucra ca redactor la ziarul „Tribuna”. Atunci a avut primul său contact cu fruntaşii memorandişti. Are ocazia să ia parte la Conferinţa naţională a Partidului Naţional Român care se ţine în acel an la Sibiu. Puternic impresionat de personalităţile care au participat la acea conferinţă, tânărul şi entuziasmatul Bocu merge la Lipova unde organizează o manifestaţie politică în favoarea memorandiştilor aflaţi la Viena. Sute de tineri au ieşit atunci în stradă pentru a susţine Memorandul. Dar acţiunea avea să-l coste scump. Pentru că era principalul organizator, autorităţile l-au arestat în aceeaşi zi şi l-au trimis la Timişoara, unde a fost interogat şi închis.

Redactor la Tribuna din Arad

După aceste prime experienţe, Sever Bocu ia calea Parisului pentru a-şi desăvârşi pregătirea intelectuală. După ce termină studiile se reîntoarce la Lipova şi se angajează contabil la banca „Lipovana”. Din 1899 se mută la Arad ca redactor al ziarului „Tribuna poporului” (mai târziu „Tribuna”). În această calitate începe o campanie susţinută de promovare a politicii activiste care va fi adoptată de Conferinţa naţională de la Sibiu din 1905.

Procesele de presă

„Eu cred în destinele neamului meu şi perioadele-i de slăbiciune le socotesc efemere, trecătoare…Eu cred în un destin al neamului meu şi nu sunt un răspânditor de temeri, de îndoieli.” ({{{2}}})

În paginile ziarului a publicat numeroase articole critice la adresa politicilor antiromâneşti ale guvernului maghiar, articole care i-au atras iritarea autorităţilor precum şi primele procese de presă intentate. Un astfel de proces intentat împotriva sa în 1904 se transformă într-un adevărat scandal în opinia publică românească. Sălile Tribunalului din Oradea se umplu până la refuz la procesul lui Bocu, apărat de avocatul Ioan Suciu, un alt mare militant naţional. Bocu se apără în limba română, fapt care stârneşte aclamaţiile tineretului român din sală şi determină pe judecător se evacueze sala de două ori. Va fi în fine condamnat la trei luni şi 15 zile de închisoare. În anii care au urmat i-au fost intentate peste 30 de procese şi a mai fost condamnat la închisoare de două ori, câte două luni de fiecare dată.

Pe lângă activitatea publicistică, în această perioadă Sever Bocu efectuează numeroase călătorii de propagandă naţională prin satele bănăţene, apoi în 1906 trece în România unde vizitează numeroase oraşe şi stabileşte contacte politice cu românii din Regat. În timpul acestei călătorii o va cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Marilina, fiica primarului din Sinaia.

Desfiinţarea Tribunei. Mutarea în România

Atitudinea virulentă cu care scria în paginile ziarului Tribuna a reuşit să deranjeze pe toată lumea, nu doar autorităţile maghiare. Liderii Partidului Naţional Român erau încurcaţi de atitudinea temperamentală publicistului ardelean, care nu era de acord cu politica de moderaţie şi compromis. Presiunile politice din toate direcţiile vor duce în fine la închiderea ziarului Tribuna. Dezamăgit de închiderea acestui important organ de presă, Sever Bocu îşi ia familia şi se mută din Arad în România, la Constanţa. Aici vor construi, cu mari dificultăţi, un hotel la Techirghiol, staţiune turistică în plină formare. Hotelul familiei Bocu din Techirghiol va deveni un punct de atracţie pentru personalităţile politice de prim rang din Regat, de la familia regală şi până la diplomaţii străini.

Pe plan publicistic colaborează la o altă „Tribună”, de data aceasta cea editată la Bucureşti de Onisifor Ghibu. În paginile acestui ziar exprimă în continuare punctele sale de vedere cu privire la chestiunea românilor din Ungaria.

Participarea la primul război mondial

Cu toate că avea 42 de ani, la intrarea României în război se oferă să se înroleze voluntar în Armata Română. După mai multe tergiversări, este în final înrolat. În timpul războiului se va ocupa de interogarea prizonierilor germani, îndeplineşte diferite misiuni de comandă şi organizare.

În ianuarie 1917 se constituie la Iaşi Comitetul celor 12, organ al refugiaţilor români din Transilvania, din care face parte şi Sever Bocu. Comitetul declară răspicat dorinţa de unire cu ţara în numele românilor ardeleni. În secret, Ministerul de Interne însărcinează Comitetul cu recrutarea voluntarilor ardeleni, bănăţeni şi bucovineni în Armata Română. Guvernul Austro-Ungariei va învinui membrii Comitetului de înaltă trădare, iar membrii ei vor fi condamnaţi la moarte de un tribunal militar din Ungaria. Sentinţa capitală este publicată în Monitorul Oficial al Ungariei, iar casa mamei sale din Lipova este sechestrată.

În continuare se va ocupa de prizonierii români aflaţi în lagărele Rusiei ţariste. Este însărcinat de Guvern să se ocupe de organizarea Legiunilor de voluntari formate din foşti prizonieri. Plecarea sa în Rusia este amânată de o cumplită febră de tifos de care scapă după mai multe săptămâni de îngrijiri permanente din partea soţiei. De îndată ce se face bine pleacă la Odessa şi apoi la Kiev, unde va sta timp de opt luni. Pune bazele revistei „România Mare” dedicată prizonierilor români, pe care o va publica timp de 23 de numere, cu deosebite dificultăţi, dar cu satisfacţia de a menţine o rază de speranţă şi un focar de ideal naţional pentru românii aflaţi în temniţele ruseşti. La Kiev intră în legătură cu personalităţi importante din viaţa publică ucraineană şi militează pentru unirea Basarabiei cu România.

„Prin Apocalips, de la Iaşi la Paris în 87 de zile”

În ianuarie 1918 se reîntoarce la Iaşi şi ia parte la înfiinţarea Comitetului românilor din Austro-Ungaria din care făceau parte Octavian Goga, Ion Nistor, Mihai Popovici, Onisifor Ghibu etc. După semnarea păcii de la Buftea şi dizolvarea corpului voluntarilor ardeleni şi bucovineni, Goga, Bocu şi alţi fruntaşi iau calea Parisului pentru a susţine acolo desăvârşirea unităţii de stat.

Despre acest drum Bocu va spune în „Memoriile” sale că „am făcut drumul acesta, prin Apocalips, din Iaşi la Paris în 87 de zile”. Împreună cu Octavian Goga pleacă din Iaşi la Odessa, apoi la Kiev, folosind un paşaport fals şi travestit în negustor. Trece prin momente dramatice în Kievul ocupat de trupele germane, care îl puteau descoperi în orice moment şi preda autorităţilor austro-ungare pentru executarea pedepsei capitale. De la Kiev pleacă la Moscova şi apoi la Petrograd, unde era în toi teroarea bolşevică. Cu mari dificultăţi trece în Finlanda, apoi pe un vapor ajunge în Anglia şi în fine la Paris.

La Paris. Militant pentru Unire

La Paris Sever Bocu se alătură Consiliului Naţional al Unităţii Române prezidat de Take Ionescu şi având în componenţa sa personalităţi ilustre din viaţa politică şi culturală românească. El se concentrează pe problematica Banatului şi în special pe combaterea propagandei naţionaliştilor sârbi care încearcă să rupă din Banat cât mai mult posibil în favoarea Serbiei. Din 7 ianuarie 1919 la Paris va apare gazeta săptămânală „România Mare”, avându-l ca redactor-şef pe Sever Bocu. Publică două cărţi, un despre legiunile de voluntari, alta despre Banat, care va fi folosită ca sursă de informare la Conferinţa de Pace în problema unirii Banatului cu România. Tot la Conferinţa de Pace va activa pe lângă delegaţia română pe post de consilier tehnic în problema integrităţii Banatului. Intransigenţa sa în legătură cu chestiunea Banatului îi va aduce îndepărtarea politică de Take Ionescu şi Octavian Goga, dar el rămâne consecvent în opinia sa. Spre dezamăgirea sa Banatul istoric va sfârşi spre a fi împărţit la masa negocierilor.

Activitatea în perioada interbelică

Casa lui Sever Bocu din Lipova, astăzi Muzeul orăşenesc

Reîntors în Banat, se preocupă aproape exclusiv de problemele bănăţene. În 1921 este ales pentru prima dată deputat, în circumscripţia Buziaş. De altfel, el va fi reales de nu mai puţin nouă ori. În Parlament încearcă să blocheze ratificarea Tratatului cu Regatul Sârbo-Croato-Sloven care consfinţea dezmembrarea Banatului, fiind consecvent ideii susţinute şi de marea majoritate a populaţiei, că românii şi sârbii din Banat ar trebui să continue să convieţuiască în cadrul frontierelor naturale.

Din 1923 este preşedinte al Partidului Naţional Român din judeţul Timiş-Torontal, iar după fuziunea din 1926 cu Partidul Naţional Ţărănesc este preşedinte al noii organizaţii. Timp de peste două decenii va fi liderul naţional-ţărăniştilor bănăţeni, iar pe scena politică naţională va fi un redutabil adversar al liberalilor. În 1928 ţărăniştii în frunte cu Maniu ajung la guvernare şi Sever Bocu primeşte funcţia de Ministru al Banatului, fără portofoliu. În a doua guvernare ţărănistă a fost primar de Lipova, mandat în care a pavat străzile, a introdus curentul electric şi a reconstruit un cartier afectat de inundaţii (aproape 200 de case).

Ziarul „Voinţa Banatului”, înfiinţat de Sever Bocu în 1921

Pe plan publicistic, redactează şi conduce ziarul „România”, organul principal de presă al PNR şi apoi al PNŢ, editează (din 1921) populara gazetă săptămânală „Voinţa Banatului”, scrie sute de articole în stilul său caracteristic. Pe plan cultural se implică în numeroase acţiuni cu caracter naţional şi se preocupă în special de Banat. Un exemplu grăitor au fost eforturile depuse pentru înfiinţarea Universităţii de Vest la Timişoara, ca universitate absolut necesară în capitala Banatului, „un far intelectual menit să străbată peste graniţe în toate sufletele româneşti”. Ca urmare a eforturilor depuse şi a demersurilor pe lângă regele Mihai, Universitatea de Vest va fi înfiinţată în anul 1944, prin decret regal.

După 1938 prezenţa sa pe scena publică se reduce simţitor. A continuat să fie deputat şi să participe la unele manifestări culturale importante, dar retragerea sa are loc pe fondul regimului politic dictatorial instaurat de Carol II care cenzurează şi chiar sistează ziarele conduse de el, mai ales ca urmare a unor articole critice care produc iritare în sferele înalte ale puterii.

La 2 iulie 1940 semnează alături de Nicolae Iorga, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu etc., „Memoriul-Protest” faţă de cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. Tot în 1940 are loc şi Dictatul de la Viena, pe care îl combate din răsputeri. În perioada 1940 – 1944 va susţine conferinţe pe teme istorice, mai ales legate de drepturile românilor în teritoriile pierdute. În 1941 întemeiază „Asociaţia Luptătorilor Bănăţeni”, este apoi ales preşedinte al Sindicatului Ziariştilor din Banat, din însărcinarea guvernului este preşedinte al Consiliului de Administraţie Uzinelor de Fier şi Domeniilor Reşiţa, funcţie din care demisionează în 1945.

Instaurarea regimului comunist. Întemniţarea la Sighet. Moartea

Odată cu instaurarea regimului comunist, viaţa lui Sever Bocu ia o întorsătură de-a dreptul machiavelică. Încearcă cu tot posibilul să se angajeze în viaţa politică a Banatului, dar condiţiile de activitate îi devin tot mai potrivnice. Presa comunistă îl torpilează cu o avalanşă de injurii şi etichetări menite să denigreze o personalitate puternică şi un veritabil simbol al Banatului. Spre exemplu, la rubrica „Galeria trădătorilor” din ziarul comunist Luptătorul bănăţean se spune că este un „ilustru agent nazist” care a militat „cu o rară consecvenţă, într-un larg front manisto-legionaro-brătienist a tuturor forţelor huliganismului român”.

La alegerile din 1946, în ciuda falsurilor grosolane la care se dedau comuniştii, Sever Bocu reuşeşte să iasă deputat în circumscripţia Lipova, de altfel va fi singurul ţărănist din Timiş-Torontal care răzbate în Parlament. Cu toate acestea, refuză să ia parte la spectacolul cinic pus în scenă de comunişti şi se retrage din viaţa politică, la casa sa din Lipova. Aici se dedică redactării scrierii memoriilor.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 este arestat de Securitate. Este dus mai întâi la Timişoara, apoi a doua zi a fost transportat la închisoarea de la Sighet, împreună cu Coriolan Băran, Titus Popovici, Dumitru Nistor şi alţii. Nu a fost niciodată judecat de o instanţă judecătorească. Va deceda în închisoarea de la Sighet, în condiţii care nu au fost nici până azi pe deplin elucidate. Actul său de deces a fost întocmit abia în 20 iulie 1957 şi consemnează că a murit la 21 ianuarie 1951, ca urmare a unei insuficienţe circulatorii datorate miocarditei cronice. Conform actelor oficiale a rezistat 259 de zile în infernul închisorii sighetene şi ar fi fost îngropat în Cimitirul Săracilor de la confluenţa Tisei cu Iza. Datorită modului în care au fost redactate şi a greşelilor din documentele oficiale, există posibilitatea ca datele să nu fie cele reale. Conform altor informaţii ar fi murit în 1953.

Bibliografie

• Munteanu, Ioan - Sever Bocu (1874-1951), Editura Mirton, Timişoara 1999 ISBN 973-578-760

Legături externe

• Volumul I din cartea de memorii Drumuri şi răscruci, de Sever Bocu;
• Articole din presa vremii de Sever Bocu;