Sigismund Pap

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Sigismund Papp)
Salt la: navigare, căutare

Sigismund Victor Pap (n. 1817, Beiuş - d. 1889, Ungaria), preot, ziarist, deputat în Dieta de la Budapesta.

Biografie

S-a născut la Beiuş, unde tatăl său era jurisconsult. A absolvit teologia la Universitatea din Budapesta, după care a luat calea preoţiei şi în paralel a fost profesor de liceu. În 1847 părăseşte profesoratul, preoţia şi eparhia Oradiei. Se implică în Revoluţia de la 1848 şi scoate la Budapesta un ziar care promova împăcarea cu ungurii intitulat „Amicii Poporului”. Publicaţia era tipărită cu litere chirilice.

În 1861 este căpitan, adică prefect al districtului românesc al Cetăţii de Piatră. În această calitate, la 19 decembrie 1861 decretează introducerea limbii române ca limbă oficială pentru acest district şi cere Monarhului convocarea Dietei Transilvaniei, pentru ca naţiunea română să-şi realizeze pe cale constituţională egalitatea în drepturi. În acelaşi an, la Budapesta, înfiinţează ziarul politic „Concordia”, prima foaie românească din Ungaria tipărită cu litere latine şi prima publicaţie oficială apartidului naţional românesc. În jurul acesteia avea să se grupeze la început toţi deputaţii şi oamenii politici români.

Între 1865-1868 este deputat în Dieta de la Budapesta, promovând un program naţional radical. În Dieta din 1868-1872 este deputat de Năsăud, cu un program naţional mai moderat, deakist. Adoptarea acestei linii moderate îi determină pe mulţi dintre colaboratorii şi amicii săi să îl părăsească şi să se retragă în jurul publicaţiei „Federaţiunea” a lui Alexandru Roman. După ce termină mandatul de deputat, în 1872, se retrage definitiv din viaţa publică şi se stabileşte într-un orăşel de lângă Budapesta. Moare acolo în 1889.

Bibliografie

  • Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti 1999 ISBN 973-9399-03-7