Silvia Irinel Liciu
de la Enciclopedia României
Silvia Irinel Liciu | ||
Nume de botez | Silvia Lia Voicu | |
Născută | 1928, Cluj-Napoca | |
Decedată | 26 mai 2002, Bucureşti | |
Cauză deces | sinucidere | |
Ocupaţie | balerină | |
Căsătorită cu | Ştefan Augustin Doinaş |
Silvia Irinel Liciu (n. 1928, Cluj-Napoca – d. 26 mai 2002, Bucureşti). Balerină.
Biografie
Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust. Între 1950 şi 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti. A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan. După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la acoliţii vremii, în culise era aşteptată chiar de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist. A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu şi Ileana Iliescu.
Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa. Partener i-a fost, până în 1965, Gabriel Popescu, cel mai cunoscut balerin român. A colaborat cu Oleg Danovski, dansând în mai toate spectacolele semnate de acesta. După fuga partenerului său în Franţa, Irinel Liciu a decis să părăsească pentru totdeauna scena.
Pentru ultima dată, marea balerină a dansat pe 12 februarie 1970, încheind cu acelaşi rol cu care debutase. Ea a refuzat să revină în lumea artistică chiar şi atunci când a fost de mai multe ori invitată să lucreze alături de noii ei colegii. Ignora până şi propriile aniversări organizate la Operă. Nu dorea sa fie filmată sau fotografiată.
A fost recompensată pentru activitatea ei cu titlul de Laureată a Premiului de Stat iar, în 2001, cu ocazia aniversarii a 80 de ani de la înfiinţarea Operei Române din Bucureşti, i-a fost acordat Ordinul „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler. La câteva ore după moartea soţului ei, poetul Ştefan Augustin Doinaş, care încetase din viaţă în urma unui stop cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 2002, s-a sinucis cu o supradoză de somnifere. Fuseseră nedespărţiţi timp de 42 de ani. A lăsat un bilet de adio: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide”. A fost înmormântată, în ziua de 28 mai, împreună cu iubirea vieţii ei, în parcul Academiei Române din Cimitirul Bellu. Funeraliile au fost organizate de Academia Română, al cărei membru Ştefan Augustin Doinaş era din 1992, costurile acestora fiind suportate de Uniunea Scriitorilor.
Bibliografie
- George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.