Stamora Germană

Satul Stamora Germană Comuna Moraviţa Judeţul Timiş (TM)

Amplasarea localităţii în judeţul Timiş
{{#widget:Google Maps		key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w	lat=45.935871	lng=24.960938	zoom=5	smallzoomcontrol=yes	width=230	height=210}}

Atestare	1789
Populaţie	892 locuitori
Cod poştal	307471

Index sate în judeţul Timiş
Sate în judeţul Timiş

Index sate în România
Sate în România

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Stamora Germană (în limba germană: Deutsch-Stamora) este un sat în judeţul Timiş. Face parte din comuna Moraviţa şi are o populaţie de 892 locuitori (2002), majoritatea români.

Localizare

Se situează în extremitatea sudică a judeţului Timiş, la graniţa dintre România şi Serbia. Este traversată de de drumul naţional DN 59, Timişoara - vama Stamora Moraviţa. Punctul vamal se situează 6 km la sud, după localitatea Moraviţa. Distanţa până la cel mai apropiat centru urban, oraşul Deta, este de 13 km. Faţă de municipiul Timişoara se află la o distanţă de circa 56 km. Prin Stamora trece şi Calea ferată Timişoara-Stamora Moraviţa, cu staţia Stamora Moraviţa, punct vamal feroviar.

Vecini

Se învecinează la nord cu Denta, la est cu Dejan, la sud cu Moraviţa, la vest cu Gaiu Mic.

Istorie

Stamora slovacă

Localitatea de azi a s-a format prin colonizarea cu germani începând cu anul 1789. Însă înaintea germanilor, aşezarea a fost una slovăcească. Satul vechi s-a format la sfârşitul perioadei turceşti, prin colonizare cu slovaci, similar cu localitatea Nădlac din judeţul Arad. În documentele habsburgice apare denumirea de Toth Stamora (Stamora Slovacă). La 1783 existau 158 de case slovăceşti.

Colonizarea germanilor

La 1789 au început să sosească primii germani, provenind din diferite zone ale Germaniei. Însă marea majoritate a germanilor a început să sosească aici pe la 1802-1803, fiind şvabi bănăţeni din satele germane cele mai importante: Lovrin, Săcălaz, Bulgăruş, Grabaţ, dar şi din localităţile învecinate Moraviţa sau Plandişte (Zichydorf, în Banatul sârbesc). Slovacii au început să plece spre alte localităţi din apropiere: Butin, Şemlacu Mare, Clopodia. Cei care au rămas, au fost cu timpul asimilaţi de masa germană.

Prima şcoală a fost ridicată la scurt timp de la colonizare, în 1806. Era un tip de şcoală parohială, pentru că în aceeaşi perioadă începe să se formeze şi parohia (germanii erau cu toţii romano-catolici, de aceea se înţelege că aceste evenimente aveau loc în jurul bisericii romano-catolice). La primele însemnări, parohia avea în jur de 700 de membri. Din 1811, devine parohie de sine stătătoare. Până la jumătatea secolului XIX, avea să depăşească cifra de 1.000. Biserica mare s-a construit abia în 1857, cu bani din fondul religios al statului.

Calea ferată

Un eveniment deosebit de important pentru evoluţia localităţii, l-a constituit construcţia căii ferate. Lucrările au început în 1855 şi terminate în 1858. A fost inaugurată pe 11 iulie în acelaşi an. Iniţial, calea ferată Timişoara-Stamora Moraviţa, mergea prin Vârşeţ şi până la portul dunărean Baziaş, întrucât era concepută să lege lege Timişoara de Dunăre, traversând întreaga provincie austro-ungară Banat, care includea şi partea sârbească de astăzi. În acest context, Stamora Germană a avut foarte mult de câştigat. Ea împărţea o staţie cu localitatea vecină Moraviţa. Această staţie era foarte bine dotată şi permitea transportul rapid de mărfuri şi persoane. Produsele din Stamora puteau fi rapid încărcate şi trimise la Deta, Vârşeţ, sau mai departe în Imperiul Austro-Ungar. Calea ferată a stimulat în mod deosebit dezvoltarea economică.

1914-1944

Primul război mondial a avut un impact puternic asupra comunităţii stămorene. Mai mulţi locuitori au fost înrolaţi şi au decedat pe front. În cinstea lor a fost ridicat un monument.

După unirea Banatului cu România, populaţia s-a menţinut relativ constantă. La mică distanţă la sud a fost trasată noua frontieră dintre România şi Serbia, însă germanii bănăţeni care au participat la unire, au susţinut unirea cu România. Stamora a intrat în componenţa României.

Al doilea război mondial a însemnat pentru germanii din Stamora un "început al sfârşitului". Mulţi germani au fost încorporaţi în armata germană şi au murit în război.

Instaurarea regimului comunist

Fotografia „Viişoara, 1953. La plantarea orezului, cu braţe de muncă din Moraviţa şi Stamora Germană”, expusă la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei

După intrarea armatelor sovietice în România, a început şi prigoana împotriva germanilor. Consideraţi "inamici ai poporului", fascişti, colaboratori ai naziştilor, ei au fost deportaţi în Siberia, apoi în Bărăgan, alungaţi sau discriminaţi politic şi economic. Această stare de fapt a dus la emigrarea masivă, în special spre Germania. Nu mai puţin de 252 de persoane au fost deportate în Bărăgan numai din Stamora Germană (adică aproape un sfert din populaţie). Concomitent, au început să vină aici primele familii de români: refugiaţi basarabeni, moldoveni fugiţi din cauza condiţiilor grele de viaţă etc.

Perioada Ceauşescu

În 1965, Nicolae Ceauşescu a devenit secretar general al PCR. Anul următor, în 1966, Stamora Germană avea o populaţie 1.026 de locuitori, dintre care 566 germani şi 322 români. În decurs de 20 de ani, numărul germanilor scăzuse la jumătate. O oarecare îmbunătăţire a condiţiilor economice şi politice a avut loc după 1968, prin distanţarea României de URSS. Totodată agricultura a fost modernizată în oarecare măsură, s-a dezvoltat infrastructura, a fost introdus curentul electric. Cu toate acestea, condiţiile politice erau cât se poate de nefavorabile, în special pentru germani, care nu aveau niciun drept politic. Ceauşescu i-a „negociat” pe germanii din România cu Republica Germană. Astfel, în schimbul unei sume în valută, li se permitea să părăsească ţara. O parte dintre germanii din Stamora au emigrat pe această cale.

Perioada contemporană

Ultimul mare val de emigrări a avut loc imediat după căderea comunismului din România. După acest moment, Stamora a mai rămas „germană” doar cu numele, pentru că populaţia a devenit în majoritatea covârşitoare, românească. Condiţiile economice s-au înrăutăţit. Abia după 2000 ele au cunoscut o îmbunătăţire.

Evoluţia populaţiei

<lines size=350x160 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1600 colors=003153,F5B800,99BADD xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, germani

1880,1305,8,1285 1890,1513,10,1436 1910,1447,32,1289 1930,1212,69,1126 1941,1249,82, 1119 1966,1026,322,566 1977,959,362, 449 1992,913,695,85 2002,892,731,23 </lines>

Conform datelor disponibile de la recensăminte, populaţia din Stamora Germană a evoluat astfel:

• 1880 1.305, 8 români, 1.285 germani
• 1900 1.424, 13 români, 1.376 germani
• 1930 1.212, 69 români, 1.126 germani
• 1941 1.249, 82 români, 1.119 germani
• 1966 1.026, 322 români, 566 germani
• 1977 959, 362 români, 449 germani
• 1992 913, 695 români, 85 germani
• 2002 892, 731 români, 23 germani

Viaţa religioasă

Conform recensământului din 2002, populaţia din Stamora Germană este alcătuită din 758 de ortodocşi (85%), 128 de romano-catolici (14%) şi sub 1% de alte religii. Credincioşi ortodocşi se reunesc la capela „Sf. Ilie”, un lăcaş care datează din 1886. Parohia romano-catolică a fost desfiinţată în 1992. Ruga are loc pe 20 iulie.

Bibliografie

• Samoilă, Alexandru; Buruleanu, Dan; Moraviţa. Repere istorice, incursiuni fotografice, Editura Solness, Timişoara 2007
• Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Bibliografie recomandată

• Fanghäser, Denus; Donauer, Hubert; Hasenfratz, Stefan; Petri, Anton P.; Deutsch-Stamora, ein kleines Bauerndorf im Banat, 1993

Legături externe

• http://www.deutsch-stamora.de/ Website german dedicat satului