Uivar

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Uivar

Comuna Uivar
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Biserica catolica Uivar.JPG
Atestare 1811
Populaţie 1.199 locuitori
Cod poştal 307445

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Uivar este un sat în judeţul Timiş şi centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 1.199 locuitori (2002).

Localizare

Se situează în sud-vestul judeţului Timiş, la circa 26 km de municipiul Timişoara, pe malul drept al Canalului Bega. Se învecinează la nord cu Cenei, la nord-est cu Răuţi, la est cu Diniaş, la sud cu Sânmartinu Maghiar şi la sud-vest cu Pustiniş.

Istorie

Pe teritoriul comunei s-au descoperit resturi ale unor aşezări neolitice, dar şi daco-romane şi medievale. Cercetările arheologice efectuate aici au scos la iveală o aşezare neolitică din mileniul V î.hr care aparţine culturii Vinca[1].

Prima atestare documentară a localităţii Uivar datează din anul 1811, când au fost colonizate aici 50 de familii de germani.[2][3] Fiecare familie a primit atunci câte 32 de iugăre[4] de pământ arabil. În 1851 are loc un nou val de colonizare, de această dată cu maghiari din zona Szegedului şi germani. Satul a devenit atunci germano-maghiar, dar cu timpul elementul maghiar s-a risipit, rămânând o majoritate covârşitoare de germani. După cel de-Al Doilea Război Mondial numărul acestora începe să scadă vertiginos şi treptat sunt înlocuiţi de români. Astăzi satul este majoritar românesc.

Comuna Uivar a fost înfiinţată în anul 1968, prin unificarea comunelor Iohanisfeld, Otelec, Pustiniş şi Uivar.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Uivar avea 1.199 locuitori, din care 1.015 români, 98 romi, 60 maghiari, 20 germani şi 4 de alte naţionalităţi.

Între 1880 - 2002, numărul locuitorilor şi a principalelor două etnii istorice (români şi germani) a evoluat astfel:

<lines size=500x160 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1900 colors=003153,F5B800,99BADD xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români,germani

1880,962,1,945 1890,1885,8,1827 1900,1853,18,1804 1910,1656,14,1553 1930,1543,21,1450 1966,1718,1158,520 1977,1509,1097,344 1992,1212,1007,44 2002,1199,1015,60 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Note

  1. Agenda.ro, La Uivar se construiau “vile” acum 7000 de ani, 23.08.2008
  2. Creţan, p.151
  3. Lotreanu, p.429
  4. Veche unitate de măsură folosită în Transilvania şi Banat, egală cu 0,5775 hectare