Vasile Mangra

Vasile Mangra
Naţionalitate		român
Născut		25 mai 1850, Săldăbagiu, Bihor
Decedat		14 octombrie 1918, Budapesta
Ocupaţie		mitropolit
Membru titular al Academiei Române
Ales		27 mai 1909

Vasile Mangra (născut Vincenţiu, 25 mai 1850, Săldăbagiu, judeţul Bihor - d. 14 octombrie 1918, Budapesta), teolog, mitropolit al Transilvaniei, istoric, membru al Academiei Române.

Originea. Studiile

S-a născut la 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiu din judeţul Bihor şi a primit după câteva zile numele de Vincenţiu. A mers la şcoala primară din satul natal, apoi la şcoala din Gyula şi pentru că a terminat cu rezultate excelente s-a înscris la Academia de Drept din Oradea. La insistenţele mamei sale, a renunţat la cariera juridică pentru a se dedica preoţiei. În toamna anului 1869 a început studiile teologice la Institutul din Arad. Acolo a găsit o atmosferă propice dezvoltării intelectuale şi a studiat cu profesorul Alexandru Papp. Spre sfârşitul anului III a preluat redacţia revistei Speranţa. În 1872 a câştigat o bursă de studii de la Fundaţia Gojdu din Oradea şi s-a înscris la Academia de Drept din Oradea, după cum îşi dorea de mai demult. Din motive financiare însă nu a putut să continue studiile juridice aşa că s-a retras destul de devreme.

Profesor şi director al Institutului teologic din Arad

Reîntors la Arad, s-a implicat în activitatea Asociaţiei naţionale arădene şi a început să lucreze la revista Lumina, organ oficial al eparhiei la care scria şi Ioan Slavici. Mangra a preluat conducerea revistei în 1874, până în vara lui 1875 când revista a fost închisă din cauza dificultăţilor financiare. Tot în vara acestui an, Mangra a fost numit profesor suplinitor la Consistorul din Arad şi s-a înscris în Partidul Naţional Român din Arad. Abia în 1878 a devenit profesor titular. Preda istoria Bisericii române, istoria religiilor, retorica, teologia pastorală, dreptul canonic. În acest timp a trecut la monahism şi i-a fost schimbat numele din Vincenţiu în Vasile. Între 1882 - 1884 a fost director interimar al Institutului arădean, dar a intrat în conflict cu conducerea Consistorului şi în special cu episcopul Meţianu, după ce a încercat să imprime un caracter profesionist şi disciplinat instituţiei, luând poziţie în diferite chestiuni. De asemenea, era privit cu suspiciune pentru legăturile sale cu revista Tribuna şi presupuse legături cu oameni politici care nu erau pe placul bisericii. Acuzat pe nedrept, a fost destituit, în ciuda protestelor înaintate. În 1889 şi-a reluat catedra la Institut, dar legăturile sale cu conducerea s-au menţinut tensionate.

Participarea la lupta naţională a românilor ardeleni

În 1892 s-a aflat în delegaţia care a dus memorandumul românilor transilvăneni la Viena. Acest lucru nu a rămas fără repercusiuni, cum de altfel s-a întâmplat cu toţi memorandiştii. În 1893 a intrat în conflict din nou cu episcopul Meţianu pentru că s-a împotrivit transferului matricolelor de la parohie la Stat. Meţianu a încercat să facă pe placul autorităţilor, dar Mangra s-a opus, organizând acţiuni de protest în comitatul Arad care au alarmat autorităţile. Ministrul de Interne Hieronymi Karoly a insistat atunci pe lângă Meţianu să-l transfere pe Mangra, care refuza să renunţe la militantismul său. S-a pornit o nouă anchetă disciplinară la adresa sa care s-a soldat cu înlăturarea de la catedră pe baza unui ordin ministerial. A fost destituit pentru participarea la acţiunea memorandistă la Viena, subscrierea declaraţiei memorandiste din Tribuna, pentru influenţa pe care o avea faţă de tinerimea din Arad, în rândul căreia ar fi răspândit idei xenofobe şi pentru discursurile sale antipatriotice. Înlăturarea sa ilegală şi arbitrară de la catedra Institutului era o consecinţă a participării sale directe la lupta naţională a românilor într-o perioadă extrem de dificilă pentru românii din Ungaria.

Timp de şapte ani cât a fost suspendat din funcţia de profesor, Vasile Mangra s-a dedicat mai mult vieţii politice. S-a impus ca lider al mişcării naţionale şi a tras de partea activismului românilor ardeleni din Partidul Naţional Român.

Vicar la Oradea. Arhiepiscop şi mitropolit al Transilvaniei

În 1900 a fost ales vicar al Oradiei. În 1910 a ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta, ducând o politică de reconciliere cu premierul Tisza Istvan, cu care a întreţinut relaţii bune. Acest lucru a fost perceput ca o trădare din partea colegilor săi de partid, cu toate că s-a străduit să argumenteze poziţia sa.

După 16 ani de vicariat a fost ales la cel mai înalt nivel ierarhic, cel de arhiepiscop şi mitropolit. S-a susţinut în istoriografia românească faptul că a fost pus mitropolit de către contele Tisza, acuzaţie care s-a dovedit falsă. El a fost mitropolit timp de numai doi ani, în plin război mondial. Bolnav de inimă, el a murit la 14 octombrie 1918 la Hotelul Bristol din Budapesta. Cu toate că trebuia adus la Sibiu, a fost înmormântat la Budapesta.

Controversa legată de moartea sa

Atitudinea sa politică din timpul vieţii s-a întors împotriva sa chiar şi după moarte. Astfel, după încetarea sa din viaţă s-a răspândit ipoteza suicidului, confirmată şi de autorităţile maghiare, pentru a fi discreditat. Sinodul din 1919 a decretat "uzurpată" Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra, iar imaginea sa de "trădător" s-a perpetuat şi în perioada comunistă. Istoricul Marius Eppel, care a scris monografia dedicată lui Vasile Mangra a desluşit în cea mai mare parte momentele finale din viaţa lui Mangra, excluzând ipoteza suicidului şi demonstrând că moartea sa a avut loc în urma unei crize cardiace.

Bibliografie

• Eppel, Marius, Un mitropolit şi epoca sa : Vasile Mangra (1850-1918), Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2006 ISBN 973-9149-59-6