Zizi Lambrino

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Zizi Lambrino
Replace this image female.png
Alte nume Valentina Maria Ioana
Născută 3 octombrie 1898, Roman, judeţul Neamţ
Decedată 27 martie 1953, Neuilly, Franţa
Părinţi Constantin şi Euphrosina Lambrino
Copii Carol Mircea Grigore Lambrino

Zizi [Valentina Maria Ioana] Lambrino (n. 3 octombrie 1898, Roman, judeţul Neamţ – d. 27 martie 1953, Neuilly, Franţa). Prima soţie a principelui moştenitor al Coroanei României, Carol (1893–1953), viitorul rege Carol II (1930–1940).

Biografie

A fost fiica lui Constantin Lambrino, un apropiat al liderului conservator Alexandru Marghiloman, şi a Euphrosinei (născută Alcaz), pe linie paternă descendentă a unei familii aristocratice greco-bizantine. Conform uzanţelor timpului, şi-a desăvârşit studiile la pension (belcanto şi pictură) în Franţa, revenind la Bucureşti în 1910.

În perioada premergătoare izbucnirii primei conflagraţii mondiale (1914–1918) se retrage în Moldova, la Tecuci, ulterior, la Iaşi. În timpul războiului s-a angajat ca infirmieră în serviciul medical din spatele frontului. La 31 august 1918 cei doi s-au căsătorit la Odessa (după ce prinţul Carol îşi abandona Regimentul 9, vânători de munte, cantonat la Târgu Neamţ), fapt ce contravenea statutului Casei Regale, care nu permitea membrilor săi să încheie căsătorii morganatice. În ciuda hotărârii judecătoreşti din 8 ianuarie 1919, prin care uniunea celor doi avea să fie invalidată, tinerii căsătoriţi au continuat să se întâlnească. La 8 ianuarie 1920 Zizi Lambrino a dat naştere unui fiu, botezat Mircea Grigore, care nu a fost recunoscut de tatăl său (în urma unui scandal de presă). Câteva luni mai târziu, s-a declarat dispusă (la presiunile Casei Regale) să părăsească România în schimbul asigurării unei rente viagere anuale în cuantum de 110 000 de franci francezi. „Doamna I. Lambrino se obliga a nu ridica nici un fel de pretenţiuni şi a nu face nici un alt act vexatoriu sau dăunător pentru vreunul dintre membrii familiei regale, oricare ar fi el.”

Totuşi, Zizi Lambrino a încercat în mai multe rânduri să obţină pentru fiul său recunoaştere oficială, mai ales că principele Carol şi-a îngăduit şi un al doilea episod amoros de notorietate, în urma căruia a renunţat la Coroana României (Zizi Lambrino a acţionat statul român în justiţie, încercând să-şi publice povestea vieţii la o cunoscută editură americană).

Mama şi fiul au domiciliat în cartierul parizian Neuilly, fiind atent supravegheaţi de autorităţile române (de o atenţie specială au beneficiat în timpul domniei lui Carol II, 1930–1940). După abdicarea impusă lui Carol II (1940), Zizi Lambrino a căutat şi mai insistent să-şi câştige drepturile, anume recunoaşterea fiului său, însă eforturile i-au fost zadarnice.

Instaurarea regimului comunist în România a presupus şi anularea înţelegerii care funcţionase între Casa Regală de România şi Zizi Lambrino, motiv pentru care starea materială a acesteia se va deteriora considerabil.

După moartea mamei sale (1953), Carol Mircea Grigore (Lambrino) (1920–2006) a obţinut în 1955 la instanţele portugheze dreptul de a purta numele de Hohenzollern, iar în 1995 i s-a recunoscut legitimitatea ca fiu al regelui Carol II. La 14 februarie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România a recunoscut ca irevocabilă decizia luată de tribunalul din Lisabona.

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012