Bătălia de la Predeal (octombrie 1916)

Bătălia de la Predeal a fost o confruntare a forţelor Armatei Române cu cele ale Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial.

Situaţia înainte de bătălie

Planul de operaţii al Puterilor Centrale după împingerea armatelor române din Transilvania înapoi spre vechea graniţă a Regatului României prevedea străpungerea Munţilor Carpaţi pentru ajunge pe cea mai scurtă cale la Bucureşti. Dacă această manevră reuşea, România avea să fie înfrântă şi scoasă din război la mai puţin de două luni de la intrarea sa în conflictul mondial. Pentru a deschide calea spre Bucureşti, armatele inamice s-au regrupat în vederea străpungerii trecătorilor din munţi. La 9 octombrie, a doua zi după încheierea bătăliei de la Braşov, ele au pornit în urmărirea trupelor române aflate în retragere, cu scopul de a trece munţii odată cu ele şi de a forţa trecătorile prin surprindere. Dispunerea trupelor Puterilor Centrale era următoarea: spre sud-vest, spre trecătoarea Bran, a fost expediat Corpul Morgen, format din Divizia 76 germană şi Brigada 8 alpini austro-ungari; spre sud, împotriva trecătorilor Predeal, Predeluş şi Bratocea a fost îndreptat Corpul XXXIX, condus de generalul von Staabs, alcătuit din Divizia 51 austro-ungară şi Divizia 187 germană; spre sud-est, pentru străpungerea trecătorilor Buzău şi Tabla Buţii, a pornit Divizia 89 prusacă, comandată de generalul von Luttwitz. Divizia 12 bavareză era ţinută la Braşov pentru a fi aruncată în luptă pe direcţia unde se va realiza prima străpungere, pentru a lărgi spărtura în frontul românesc.

Armata română se găsea într-o situaţie primejdioasă. Divizia 4 română, din Armata a II-a, înfrântă la Braşov, se retrăgea o parte prin Pasul Bran, iar o parte pe la Predeal. Aceste trupe nu mai puteau lupta şi au fost trimise în refacere la Băicoi. Divizia 6 română, hărţuită permanent de inamic, a ocupat poziţii în munţii străbătuţi de trecătorile Buzău şi Tabla Buţii. Divizia 3 română le-a ocupat pe cele de la Bratocea şi Predeluş. Trecătoarea Predeal a fost ocupată de Divizia 21 română. Tot aici a fost trimisă şi Divizia 10 română. Divizia 22 română a fost amplasată în trecătoarea Bran, fiind urmată de Divizia 12, venită de pe frontul din Dobrogea. Armata a II-a, care urma să apere aceste sectoare, se afla sub comanda generalului Alexandru Averescu.

Dispunerea forţelor pentru bătălie

Trupele Puterilor Centrale aveau să atace trecătoarea Predeal cu Divizia 51 austro-ungară şi o parte din Divizia 187 germană. Restul Diviziei 187 germană urma să atace în zona Predeluş şi Bratocea pentru a fixa acolo Divizia 3 română pentru ca aceasta să nu poată interveni la Predeal. Forţele de atac erau susţinute de o puternică artilerie, inclusiv tunuri şi mortiere de calibru mare.

Trupele române care se apărau făceau parte din grupul Predeal, din Armata a II-a. Pe crestele de la Predeal era amplasată Divizia 21 română. Această divizie era nou constituită, formată din bucureşteni, ilfoveni şi dâmboviţeni şi participase la manevra de la Flămânda. În apărarea Dealului Stejeriş, după ce fusese transportată la Braşov de pe Dunăre, suferise pierderi mari. La stânga Diviziei 21 română, ocupând un sector cuprins între Valea Râşnoavei şi Piatra Arsă, făcând front spre vest, era Divizia 10 română, comandată de generalul Arthur Văitoianu. Era formată din dobrogeni şi vlăsceni şi participase şi ea la manevra de la Flămânda.

Desfăşurarea bătăliei

În intervalul de timp cuprins între zilele de 9 şi 11 octombrie, stil nou, ariergarda Diviziei 21 română a dat lupte permanente cu inamicul urmăritor. La 12 octombrie trupele române erau instalate solid în poziţii de apărare de-a lungul vechii frontiere dintre România şi Imperiul Austro-Ungar. În această zi a început atacul primei linii de apărare româneşti. Predealul fiind dificil de atacat frontal, inamicul şi-a concentrat forţele într-un sector lateral, la est de acesta. A fost atacat astfel Muntele Susaiul (cota 1483), care dacă era cucerit, permitea atacarea din flanc a rezistenţelor româneşti. Bombardamentele puternice de artilerie începute în ziua de 12 octombrie asupra acestui munte au continuat şi în ziua următoare. Poziţiile româneşti au fost complet distruse de artileria germană de mare calibru şi un atac inamic dat în după amiaza zilei de 13 octombrie a cucerit Vârful Pristocolului din Masivul Susaiului, în faţa gării din Predeal. În 14 octombrie, un atac pornit de Divizia 21 română dinspre Valea Poliştoaca şi a Limbăşelului a recucerit această poziţie. La 17 octombrie bombardamentul de artilerie inamic a reînceput şi cele două companii de vânători din Regimentul 5 Vlaşca, ce apărau poziţia, au fost distruse. În momentul când a început atacul de infanterie al adversarului, resturile celor două subunităţi au fost împrăştiate sau luate prizoniere. Muntele Susaiul a fost astfel cucerit de inamic, care a pornit acum înaintarea pentru a întoarce apărarea românească de la Azuga. A fost însă oprit de Regimentul 10 vânători.

Asupra satului Predeal şi a poziţiilor româneşti aflate dincolo de el, pe vechea frontieră, trupele Puterilor Centrale au început puternice bombardamente de artilerie la 13 octombrie, care au încetat numai după zece zile, la 23 octombrie. Satul Predeal a fost complet distrus. Infanteria inamică a pornit la atac la 23 octombrie. Infanteria română a opus rezistenţă puternică, abandonând poziţiile de apărare numai după ce orice opoziţie devenea imposibilă sau acestea au fost înconjurate. O coloană de soldaţi unguri reuşeşte să străpungă frontul român între poziţiile Regimentelor 45 şi 46, iar una germană în sectorul unui batalion din Regimentul 5 Vlaşca. O puternică rezistenţă românească a fost opusă în gara din Predeal, unde mitraliorii români au luptat până când au fost ucişi cu toţii. După ocuparea gării Predeal, luptele au continuat cu înverşunare până noaptea târziu, pentru ocuparea satului Predeal. Rezerviştii din Ilfov şi Dâmboviţa, din Regimentul 61, au construit poziţii de apărare în satul Predeal, lucrând sub focul puternic al inamicului. Au opus apoi rezistenţă din aceste adăposturi, cucerirea de către inamic a localităţii fiind foarte dificilă. Ulterior în timpul nopţii, resturile acestui regiment au fost retrase la Sinaia.

Urmările bătăliei

Divizia 21 română a suferit pierderi mari, efectivele ei fiind reduse la 3.000 oameni. După bătălie, totalul trupelor române care apărau Valea Prahovei nu depăşea 7.000 soldaţi, din cauza pierderilor suferite. Resturile decimate şi obosite ale Diviziei 21 române au fost retrase pentru refacere la Băicoi, fiind înlocuite cu trupele Diviziei 4 române. Diviziile 4 şi 10 române au fost puse sub comanda generalului Văitoianu pentru a continua apărarea Văii Prahovei.

Străpungerea preconizată de inamic în acest sector a eşuat.

Bibliografie

• Kiriţescu, Constantin - Istoria Războiului pentru Întregirea României, 1916-1919, ediţia a II-a, volumul II, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1925