Asediul cetăţii Timişoara (1849)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Asediul cetăţii Timişoara (1849)
Armata austriacă

Comandant:
Feldmareşal Georg Freiherr von Rukavina
Forţe:
13.345 soldaţi, 213 tunuri
Pierderi:
2.565

25 aprilie-9 august 1849
Timişoara, judeţul Timiş

Comandant:
Maior Vécsey Károly
Forţe:
59.000 soldaţi, 91 tunuri
Pierderi:
42.000

Armata şi miliţiile maghiare

Rezultat: Victorie totală a forţelor austriece

Cetatea Timişoara la 1848-1849, conform unei litografii de epocă

Asediul cetăţii Timişoara (25 aprilie-9 august 1849) a fost un conflict militar dintre armata revoluţionară maghiară şi armata austriacă. Asediul a fost parte integrantă a campaniei militare maghiare de cucerire a Transilvaniei şi Banatului, pe care Ungaria voia să le scoată de sub stăpânirea austriacă şi să şi le alipească drept urmare a programului revoluţionar din anul 1848, care urmărea crearea unei Ungarii independente faţă de Imperiul habsburgic.

Situaţia înainte de bătălie

În luna decembrie 1848 generalul maghiar de origine poloneză Joseph Bem (1795-1850) a început campania militară de cucerire a Transilvaniei cu scopul de a o scoate de sub stăpânire austriacă şi de a o alipi Ungariei, ca parte esenţială a programului revoluţionar maghiar. Maghiarii din Transilvania se proclamaseră adepţi ai unirii acesteia cu Ungaria, în timp ce românii şi saşii de aici s-au împotrivit pe tărâm politic. Ca urmare a înfiinţării gărzilor naţionale maghiare din Transilvania şi a invaziei armatei maghiare din Ungaria, a izbucnit războiul civil în Transilvania. Generalul Bem a reuşit în scurt timp să arunce peste graniţe, în Moldova şi Muntenia, armatele austriece din Transilvania, în rândul cărora luptau şi cele două regimente de grăniceri români. În interiorul Transilvaniei a rămas să lupte doar oastea ţărănească română condusă de Avram Iancu şi garnizoana austriacă a cetăţii Alba Iulia, iar în Banat numai garnizoana austriacă a cetăţii Timişoara.

Combatanţii

Armata austriacă, asediată în cetatea Timişoara, era formată din soldaţi aparţinând diferitelor naţiuni supuse împăratului habsburg, incluzându-i pe românii din Banat şi Transilvania. Efectivele garnizoanei austriece care apăra cetatea Timişoara erau de 13.345 oameni, dintre care 4 generali, 188 ofiţeri şi 13.153 subofiţeri şi trupă. Din efectivele trupei, aproximativ o treime (4.494 oameni) erau recruţi, luaţi în armată din împrejurimi cu doar câteva zile înainte de începerea asediului. Garnizoana dispunea de 1.272 cai şi de 213 tunuri (faţă de 390 tunuri câte ar fi fost necesar pentru apărare).

Efectivele austriece erau împărţite pe specialităţi astfel: 84 sappeuri (pionieri de asediu sau genişti), 1.200 artilerişti, cca 10.000 infanterişti, 500 cavalerişti, 100 cărăuşi şi 1.600 zilieri. Din cauză că tunarii şi geniştii erau în număr insuficient, acestora li s-au repartizat soldaţi de la infanterie şi cavalerie. Din 180 infanterişti s-a format o companie de pompieri.

Subunităţile care alcătuiau garnizoana aparţineau de următoarele unităţi militare: Brigada Sivkovich, Batalionul de grăniceri bănăţeni (români), Brigada Rukavina, Regimentul contele Leiningen, Regimentul Zanini, artileria garnizoanei cetăţii Timişoara, Regimentele 2 şi 5 artilerie, Corpul de rachete, Regimentul de ulani Schwarzenberg, Regimentul Arhiducele Maximilian - cavalerie uşoară şi subunităţi de serezani (grăniceri călare care efectuau servicii de patrulare şi cercetare).

Trupele armatei regulate şi ale grănicerilor erau echipate sumar cu uniforme, fiind înarmate corespunzător cu arme de foc. Noilor recruţi nu li s-au mai putut da uniforme, deoarece nu mai erau disponibile, ei au fost doar înarmaţi cu puşti şi aprovizionaţi cu muniţie de către armata austriacă. Pentru tunuri exista suficient praf de puşcă, dar încărcăturile nu erau pregătite şi exista o mare lipsă de capse percutante.

Garnizoana austriacă a fost condusă de feldmareşalul Georg Freiherr von Rukavina (1777-1849), cavaler al Ordinului Maria Tereza şi al Ordinului Leopold, participant la războaiele napoleoniene.

Armata maghiară, care a atacat cetatea Timişoara, a avut în primele zile ale asediului un număr de cca 12.000-15.000 oameni, cu 80 tunuri, majoritatea tunuri de câmp. Numărul asediatorilor a fluctuat pe parcursul ostilităţilor, în funcţie de nevoile comandamentului maghiar. Armata maghiară de asediu a fost alcătuită din trupe regulate şi trupe ale gărzilor naţionale maghiare. Numărul pieselor de artilerie de care dispunea armata de asediu a crescut până la finalul asediului la 91 piese şi s-a diversificat tipul pieselor de artilerie, care a inclus mortiere, tunuri de câmp, obuziere, de diferite calibre şi baterii de rachete. În localitatea Sânandrei armata maghiară a avut o turnătorie de tunuri, iar în pădurea de vânătoare din împrejurimile cetăţii, o fabrică de puşti.

Comandantul trupelor maghiare de asediu a fost maiorul Vécsey Károly (1803-1849), de origine nobiliară, purtând titlul de grof.

În timpul asediului a rămas între zidurile cetăţii un număr de câteva mii de civili, locuitori ai oraşului sau refugiaţi din împrejurimi, majoritatea civililor fiind dintre cei care aveau motive întemeiate să se adăpostească din calea armatei maghiare.

Desfăşurarea asediului

La data de 25 aprilie 1849, în faţa pericolului militar maghiar, cetatea Timişoara îşi închidea porţile. Garnizoana efectuase, anterior începerii ostilităţilor, lucrări genistice pentru creşterea capacităţii de apărare a cetăţii (existau doar 75 cazemate mari şi numai 91 cazemate mici, insuficiente pentru păstrarea proviziilor) şi a săpat zeci de puţuri pentru apă, deoarece alimentarea cu apă potabilă a cetăţii se făcea din suburbii, care urmau să fie cucerite rapid de către asediatori.

Armata maghiară a reuşit să înconjoare complet cetatea Timişoara şi să instituie asediul. Luptele desfăşurate în timpul asediului au fost clasice pentru o astfel de operaţiune militară. Asediatorii au construit baterii pentru amplasarea tunurilor de asediu şi au deschis paralele (tranşee paralele cu zidurile cetăţii, care facilitau o apropiere de obiectiv mai puţin periculoasă a atacatorilor). Bombardamentele armatei maghiare au fost foarte puternice, în faza finală a asediului puţine clădiri din cetate rămânând neincendiate sau nedistruse de proiectilele de artilerie. Armata maghiară a folosit în timpul asediului un total de 91 piese de artilerie, dintre care 36 mortiere, 13 obuziere, 20 tunuri de asediu şi 22 tunuri de câmp. De asemenea, trupele maghiare au dat numeroase atacuri cu infanteria, atât ziua, cât şi noaptea.

Asediaţii au executat în timpul celor 107 zile de asediu bombardamente de artilerie împotriva infanteriei şi cavaleriei inamice, precum şi asupra amenajărilor genistice ale inamicului, care erau destinate amplasării tunurilor de asediu şi protejării trupelor. Datoriră tragerilor artileriei cetăţii au fost distruse cele mai multe clădiri civile din suburbiile Iosefin şi Fabric. Infanteria şi cavaleria asediaţilor a executat ieşiri împotriva asediatorilor, atât ziua, cât şi noaptea, zădărnicind astfel eforturile inamicului de a cuceri cetatea.

Pe data de 9 august 1849 asediul a fost ridicat de sosirea feldmareşalului austriac Julius Jacob von Haynau în fruntea unei armate.

Urmările asediului

Pierderile garnizoanei austriece, datorate direct luptelor, s-au cifrat la 565 militari, dintre care 162 morţi, incluzând un feldmareşal. Restul au fost răniţi sau luaţi prizonieri. Un număr de cca 2.000 militari au fost pierduţi datorită bolilor (tifos şi scorbut) care au făcut ravagii în timpul asediului.

Artileria cetăţii Timişoara a tras în timpul asediului 41.322 lovituri de tun împotriva atacatorilor. Garnizoana a efectuat un total de nouă ieşiri (incursiuni) împotriva inamicului, în timpul cărora au fost bătute în cuie 16 mortiere şi alte 9 tunuri de diferite calibre.

Asediaţii au capturat de la armata maghiară un număr neprecizat de soldaţi şi ofiţeri, un steag, patru tunuri, două care cu muniţie şi mai multe zeci de puşti, precum şi diferite piese de echipament militar.

Numărul civililor morţi, răniţi sau îmbolnăviţi în cetate în timpul asediului nu este cunoscut.

Pierderile armatei maghiare sunt estimate la cca 42.000 oameni.

Rezistenţa garnizoanei cetăţii Timişoara a fost de mare importanţă pentru înfrângerea armatei revoluţionare maghiare: un mare număr de trupe maghiare a fost imobilizat pentru asediu şi lipsirea forţelor maghiare de fortificaţiile Timişoarei a dus la inexistenţa pentru ele a unui important punct de rezistenţă împotriva armatelor austro-ruse trimise să înăbuşe revoluţia maghiară.

În amintirea eroismului apărătorilor cetăţii Timişoara a fost ridicat în anul 1853 un monument impunător. Acesta a fost mutat din locul său iniţial de către autorităţile române după Primul Război Mondial, fiind amplasat astăzi în cimitirul municipiului Timişoara.

Bibliografie

  • Gräf, Rudolf - Timişoara sub asediu: jurnalul Feldmareşalului Georg v. Rukavina (aprilie-august 1849): contribuţie documentară, Presa Universitară Clujeană, 2008, ISBN 978-973-610-693-4