Bătălia de la Cătlăbuga (16 noiembrie 1485)

Bătălia de la Cătlăbuga (16 noiembrie 1485), între otomani şi oastea lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504). Ca răspuns la încercarea domnului Moldovei de a recupera cetăţile maritime, Chilia şi Cetatea Albă, sultanul Bayezid II (1481 – 1512) trimite o oaste otomano-tătară pentru pedepsirea acestuia.

Astfel, noul sangeacbey de Silistra, Bali bey Malkocioglu, pătrunde cu akîngii săi în Moldova, pentru a o jefui, trecând pe un pod construit peste Prut. Grosul oştirii sale rămâne între Prut şi Nistru, el trimiţând doar avangărzile să atace. Ştefan, alături de cei 3 000 cavaleri poloni greu înarmaţi, nu s-a confruntat direct cu aceste oşti, ci le-a atras în locuri strâmte, ca să le poată lovi mai bine: „Şi astfel, fiind pretutindeni bătuţi de Ştefan, turcii au fost nevoiţi să iasă din ţara lui” (cronicarul polon Bielski).

Bătălia finală s-a dat în apropiere de Chilia, la Cătlăbuga, victoria fiind evidenţiată şi în Cronica lituaniană: „deodată oastea turcească şi hoarda întreagă cu mare strigăt i-a lovit pe ai noştri şi trei ceasuri a fost mare bătălie, când polonii au început să intre în dezordine, să plece cu toţii şi i-au dus pe turci spre rezerva [moldovenilor] … Acolo toţi turcii au fost înfrânţi pe capete”. Au rămas pe câmpul de luptă 8 000 de otomani şi 3 000 de creştini.

De mică importanţă, biruinţa moldovenilor a demonstrat, încă o dată, că Ştefan cel Mare poate face faţă oricărei situaţii.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011