Bătălia de la Codrii Plonini (iulie 1368)

Bătălia de la Codrii Plonini (iulie 1368), prima confruntare moldo-polonă ce a opus oştile regelui polon Cazimir III cel Mare (1333 – 1370) celor ale voievodului Moldovei Petru I (1367 – 1368).

Din 1366, regatul polon şi-a întins stăpânirea asupra teritoriilor Halici, Chełm-Bełz şi Volînia apuseană şi a adus sub suzeranitatea regelui, Volînia răsăriteană şi Podolia, ajungând astfel la graniţa cu Moldova. Aici, la moartea voievodului Bogdan I (1363 – 1367) au izbucnit lupte pentru tron între nepoţii lui, Ştefan şi Petru (susţinut de moldoveni şi maramureşeni): „Bogdan primul principe în Moldova, lăsă un fiu numit Ştefan. Acesta murind către anul 1358 lăsase doi fii, Ştefan şi Petru. Aceşti doi fraţi avură o ceartă asupra moştenirii. Petru, cel mic, ajutat de popor, alungă pe fratele său Ştefan” (Cronica moldo-polonă).

Ştefan a cerut ajutorul regelui polon, în schimbul depunerii omagiului de vasalitate – prima atestare de acest fel în relaţiile polono-moldovene. Acesta a trimis o oaste alcătuită din trupele ţinuturilor răsăritene ale Regatului: Cracovia, Sandomierz, Lublin şi Rutenia (a doua zi după Sf. Petru şi Pavel), la 30 iunie 1368.

Bătălia, relatată de două surse din sec. XV (cronica lui Jan Długosz şi Vita et mores Sbignei cardinalis scrisă de Filippo Buonaccorsi Callimachus), s-a dat în Ţara Şepeniţului (nordul Moldovei), între Sniatyn şi Cernăuţi. Confruntarea dintre moldovenii lui Petru şi oştile aflate în sprijinul lui Ştefan a început încă de la trecerea graniţei, dar bătălia principală s-a desfăşurat la Codrii Plonini.

Tactica oastei moldovene a constat în hărţuirea duşmanului şi prăvălirea unei mulţimi de copaci peste oştenii aflaţi pe drumul de acces, alternând cu luptele comune sau individuale (este subliniată, mai ales, confruntarea dintre Petru şi Zbigniew Oleśnicki). Românii din tabăra lui Ştefan au trecut în cea a fratelui său. Oastea polonă a fost distrusă, iar cei care au scăpat cu viaţă au fost capturaţi. Conducătorii lor, Otto de Pilcza, Zbigniew Oleśnicki (cu picioarele zdrobite) şi fiul voievodului Cracoviei, Nawoj Tęczynski (care a reuşit să evadeze şi s-a refugiat la Roma, unde s-a călugărit), au fost luaţi prizonieri şi pentru ei care a fost cerută o răscumpărare. Moldovenii au capturat o pradă bogată şi cele trei steaguri regale ce reprezentau ţinuturile Sandomir, Cracovia şi Liov, împreună cu alte nouă ale unităţilor (herb-uri) nobiliare.

Această victorie decisivă împotriva pretenţiilor hegemonice ale Poloniei este „o cheie de boltă, un pilon în jurul căruia se clădeşte genealogia şi cronologia primilor voievozi moldoveni din secolul al XIV-lea” (Ştefan Gorovei). Petru s-a împăcat cu fratele său Ştefan, căruia i-a cedat, spre administrare, teritoriile dintre Prut şi Nistru: „Petru … împăcându-se apoi cu fratele său. Acesta cârmui partea de răsărit sau Basarabia din acest timp, şi Petru păstră pentru sine partea apuseană sau Moldova prezentă” (Cronica moldo-polonă). „Eşecul acestei încercări a făcut ca în viitor domnii Moldovei să caute legătura cu regii Poloniei din perspectiva interesului lor” (Constantin Rezachevici).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011