Bătălia de la Dunăre (august – octombrie 1445)

Campania de la Dunăre (august – octombrie 1445). Expediţie iniţiată de Papalitate împotriva otomanilor, cu participarea domnului Ţării Româneşti, Vlad Dracul (1437 – 1442; 1444 – 1447), şi voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (1441 – 1456).

Campania este întreprinsă cu ajutorul flotei burgundo-papale conduse de Walerand de Wavrin şi de cardinalul veneţian Francesco Condulmer, obiectivul principal al acesteia fiind destabilizarea Imperiului Otoman prin înlocuirea sultanului Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 1481) cu Daud Celebi. La această acţiune antiotomană după dezastrul de la Varna au răspuns şi cei doi voievozi români care doreau să obţină poziţii importante în regiunea Dunării de Jos.

Flota face o escală în portul Panguala (Mangalia), navigând apoi spre Chilia şi Brăila, unde aşteaptă trupele muntene. Intuind beneficiile participării la luptă, Vlad Dracul împreună cu fiul său Mircea, în fruntea a 5 000 de oşteni, se alătură creştinilor, cuceresc Turtucaia şi Giurgiu (august 1445) şi incendiază Rusciuk, Nicopole şi Turnu.

Despre cucerirea Giurgiului precum şi despre armamentul folosit, domnul înştiinţează pe braşoveni: „… mi-a dat Dumnezeu şi norocul creştinilor acea cetate ce era în mâinile păgânilor; drept aceea, fiindcă întăriturile ce erau în ea au ars toate, şi de iznoavă o întărim, de aceea vă rugăm să ne ajutaţi, cu arce şi săgeţi şi puşti, precum şi cu salitră [silitră – azotat de potasiu] ca să facem praf, să-l punem în cetate, căci ea e tăria şi vouă şi nouă şi tuturor creştinilor”. Scrisoarea este prima menţiune despre folosirea de către armatele române a bombardelor.

Oştile muntene şi cele ale lui Iancu trec, sub protecţia flotei, în dreptul Rahovei (pe care o cuceresc în septembrie 1445), pe malul drept al Dunării, pentru a-i alunga pe otomani. Aceştia se retrăseseră în interiorul teritoriului controlat de ei. Din lipsă de provizii, creştinii renunţă la urmărire şi, implicit la expediţie (1 octombrie 1445).

„În ciuda câtorva succese, destul de însemnate …, campania nu şi-a atins însă scopurile precise, pe de o parte datorită faptului că flota era puţin numeroasă, iar pe de altă parte datorită faptului că intervenţia lui Iancu a fost destul de tardivă şi cu forţe insuficiente” (Ileana Căzan, Eugen Denize).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011