Bătălia de la Kosovopolje (15 iunie 1389)

Bătălia de la Kosovopolje [Câmpia Mierlei, Serbia] (15 iunie 1389). Confruntare între otomani şi sârbi.

Încurajat de victoria de la Pločnik (1387) şi de succesele lui Mircea cel Bătrân (1386 – 1418) în Dobrogea, cneazul Lazăr a luat iniţiativa unei coaliţii balcanice care să se opună otomanilor. Armata otomană condusă de sultanul Murad I (1360 – 1389), însoţit de fiul său Bayezid (1389 – 1402), a înfruntat această coaliţie din care făceau parte şi albanezi, polonezi, cehi, vlahi sud-dunăreni şi, destul de probabil, români (Ulah sau Iflak) de la nordul Dunării (după cum afirmă unele cronici otomane), la ea alăturându-se cneazul Vuk Brancović, regele Bosniei, Tvrtko I şi banul croat Ivaniş.

Oştile, oarecum egale, s-au confruntat la Kosovopolje, rezultatul fiind unul indecis. Pe câmpul de luptă au căzut atât sultanul otoman, cât şi cneazul Lazăr. După încheierea ostilităţilor, Bayezid a mers în capitala Imperiului pentru a fi încoronat, iar Ştefan Lazarević, urmaşul lui Lazăr, a recunoscut suzeranitatea sultanului şi a acceptat să plătească tribut, păstrând, pentru o scurtă perioadă, teritoriile intacte. Au fost instalate garnizoane otomane în principalele cetăţi sârbe şi bulgare.

În ceea ce priveşte statul muntean, a cărui participare este incertă, a fost supus mai multor expediţii otomane în anii imediat următori. Aşteptându-se la o intervenţie masivă, domnul muntean, dorind şi contracararea unei eventuale agresiuni maghiare, a încheiat cu Polonia un tratat de „alianţă nestrămutată de prietenie”, în 1389, la Radom.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011