Bătălia de la Vidin (1425)

Bătălia de la Vidin (1425). Expediţia întreprinsă de domnul muntean, Dan II (1420 – 1421, 1422 – 1427, 1427 – 1431) şi comitele Timişoarei, Filippo Scolari (Pippo Spano de Ozora) la sud de Dunăre.

Ameninţarea otomană tot mai evidentă, l-au apropiat pe domnul Ţării Româneşti de Ungaria. În 1424, el încheie un tratat cu regele maghiar, Sigismund de Luxemburg (1387 – 1437), conform căruia, în schimbul recunoaşterii suzeranităţii, i se promite ajutor militar, după cum reiese dintr-un document emis de către acesta: „…s-a îndurat domnul meu craiul asupra domniei mele şi m-a primit slugă credincioasă a sa…”.

În toamna aceluiaşi an, oştile voievodului român şi cele ale comitelui Timişoarei fac o primă incursiune de pradă în ţinuturile otomane din Sudul Dunării. În 1425, cei doi comandanţi de oşti atacă şi cuceresc mai multe cetăţi. O armată otomană este înfrântă lângă Vidin. Încercarea de a reface statul bulgar, la conducerea căreia urma să instaleze un fiu al ultimului ţar din dinastia Šišman, Frujin, a dat greş, chiar dacă oştile creştine au înregistrat o victorie răsunătoare.

Otomanii continuă să-l susţină pe contracandidatul voievodului muntean, Radu II Praznaglava (1420 – 1422, 1426 – 1427). Faima domnului muntean a devenit internaţională, în folclorul balcanic era cântat sub numele Dan cel „Viteaz”, iar fiul regelui João I al Portugaliei a venit cu 400 de cavaleri pentru a participa la lupta contra otomanilor alături de viteazul voievod.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011