Cancelaria Aulică Transilvană

Cancelaria Aulică Transilvană (Cancelaria Caesareo-Regia Transilvania-Aulica) înfiinţată la Viena în 1694, a fost un organ central de conducere care făcea legătura între guvernul vienez şi autorităţile locale din Transilvania habsburgică. Iniţial a fost gândită ca un loc de coordonare între monarh şi autorităţile transilvănene, însă ea s-a transformat curând într-un instrument prin care Curtea de la Viena îşi impunea puterea absolută, dirija şi controla administrarea provinciei. Astfel, Guvernul Transilvaniei a devenit un simplu organ executiv al Cancelariei. Ea era totodată cea mai înaltă înstanţă juridică pentru Transilvania.

Cancelaria era condusă de un cancelar aulic, în subordinea căruia se aflau mai mulţi consilieri aulici şi referenţi, precum şi personal administrativ inferior: secretari, registratori etc. Competenţele Camerei se extindeau asupra mai multor aspecte organizatorice ale statului: administraţia generală, justiţia, biserica, diverse probleme camerale.

Pentru ocuparea funcţiilor de conducere se aplica în teorie criteriul prporţionalităţii confesionale, la propunerea Dietei, însă în realitate monarhul se folosea de dreptul său de validare prin care alegea de fapt persoanele preferate de el în poziţiile cheie. Printre revendicările românilor transilvăneni din acea perioadă s-a numărat şi cererea de a ocupa o parte din posturile Cancelariei Aulice, la care nu aveau acces.

Instituţia a funcţionat la Viena din 1694 până la 1867, când Transilvania a fost anexată Ungariei, cu o întrerupere de 12 ani după Revoluţia de la 1848.

Bibliografie

• Sachelarie, Ovid; Stoicescu, Nicolae (coord.), Instituţii feudale din ţările române. Dicţionar, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1988
• Schaser, Angelika, Reformele iosefine în Transilvania şi urmările lor în viaţa socială, Editura Hora, Sibiu 2000 ISBN 973-99187-6-X