Codex Sturdzanus
de la Enciclopedia României
Codex Sturdzanus este o colecţie de texte vechi, manuscrise parabiblice (legende apocrife, hagiografice şi apocaliptice), din secolul al XVI-lea[1] alcătuite de preotul Grigore din Măhaci. O mare parte din aceste textele religioase populare sunt traduceri în limba română, unele sunt copii după texte mai vechi, iar altele au fost introduse de popa Grigore, după o colecţie similară de texte a unui preot anonim din anul 1550.
În jurul anului 1879, D. A. Sturdza i-a înmânat lucrarea lui B. P. Hasdeu, care o studiază şi o denumeşte în felul în care este cunoscută şi în prezent, Codex Sturdzanus. Hasdeu publică textele în anul 1879 în Cuvinte den bătrâni, volumul II.
Limba română folosită în texte prezintă rotacisme, fiind deosebit de valoroase pentru studiul limbii române vechi. Codexul păstrat până în zilele noastre este o copie după original şi se păstrează în colecţia Academiei Române.
Nicolae Cartojan împarte textele din Codex Sturdzanus în două categorii:[2] texte apocrife apocaliptice şi legende hagiografice. În scrierile din prima categorie (Apocalipsul Apostolului Pavel, Călătoria Maicii Domnului la Iad, Moartea lui Avraam, Epistolia Domnului nostru Iisus Christos, Legenda Duminicii) sunt menţionate numele unor apostoli şi a Fecioarei Maria pe fundalul unor descrieri simbolice a vieţii de dincolo de moarte. În a doua categorie textele (Legenda Sfintei Vineri, Legenda Sfântului Sisinei) prezintă viaţa unor martiri ai creştinismului.
Bibliografie
- Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929
- Mic dicţionar de literatură română, Ecaterina Ţarălungă, editura Forum, Bucureşti 2000, ISBN 973-584-112-6
- Pagini alese. Studii şi cercetări ale studenţilor filologi braşoveni, coordonator Ovidiu Moceanu, editura Universităţii „Transilvania” Braşov, 2008