Dragobete

Dragobetele (care era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor) era un zeu tânăr al dacilor care era sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în acelaşi sat. Data varia de la o zonă la alta (între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie). Dragobetele era considerat patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti. În unele tradiţii este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Baba Dochia şi cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros zeul iubirii în mitologia greacă.

Dragobetele este de asemenea o sărbătoare dedicată zeului dragostei cu nume omonim.

Divinităţi populare

Dragobete cap de primăvară era considerată divinitatea populară sinonimă cu sărbătoarea de Dragobete celebrată la 1 martie, deschizătorul primăverii, patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

Dragobete cap de vară era considerată divinitatea populară sinonimă cu sărbătoarea de Dragobete fiul Dochiei, deschizător al verii, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti în sudul Transilvaniei.

Obiceiul păsărilor

La Dragobete păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete se spune că rămâneau fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemănător păsărilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând „mesaj al cerului”, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Cei care nu se întâlneau cu un prieten în ziua de Dragobete se spune că nu era iubit tot anul. Dacă timpul era favorabil, fetele şi băieţii se adunau în cete şi ieşeau la pădure chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Fetele ignorate de băieţi în această zi le acuzau pe celelalte că au făcut farmece la Atanasii (17 şi 18 ianuarie), pentru a-i atrage pe băieţi. Această zi, potrivit tradiţiei, era propice farmecelor pentru alungarea iubirii dintre tineri.

Bibliografie

• Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, ISBN 973-577-065-2
• Reinhardt, Alexander, Poveţele maicii Sofronia, Editura L. V. B., 1998, ISBN 973-98135-1-8