Florin Piersic

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Florin Piersic
Replace this image male.png
Născut 27 ianuarie 1936, Cluj-Napoca
Ocupaţie actor
Autograf pentru Enciclopedia României, semnat Florin Piersic

Florin Piersic (n. 27 ianuarie 1936, Cluj-Napoca), actor român de teatru şi film.

Biografie

S-a născut la Cluj în familia medicului veterinar bucovinean Ştefan Piersic. În 1941, familia Piersic s-a stabilit la Cernăuţi, în timpul României Mari, tatăl fiind numit acolo medic veterinar-şef al oraşului. A absolvit Liceul de băieţi Nr. 3 din Cluj (fostul Seminar Pedagogic), iar apoi Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (IATC, astăzi UNATC). I-a avut colegi de generaţie pe Leopoldina Bălănuţă, Geta Angheluţa, Ioana Bulca, Ica Matache, Lucia Mara, Dumitru Furdui, Cosma Braşoveanu, Gheorghe Popovici Poenaru, Liviu Crăciun, Radu Voicescu, Anatolie Spânu şi alţii.

A debutat la Teatrul Naţional din Bucureşti cu rolul Richard din „Discipolul...” si cu Alexei din „Tragedia optimistă”. În film, a debutat cu rolul principal din basmul Harap-Alb. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci.

S-a căsătorit în anii '60 cu actriţa Teatrului Mic, Tatiana Iekel (n. 1932), cu care l-a avut pe primul lor copil, actorul Florin Piersic Jr.. După divorţul de prima soţie, s-a căsătorit cu actriţa Anna Szeles (n. 1942 la Oradea), cu care l-a avut pe cel de-al doilea fiu, pe Daniel. În 1985 Anna Széles a cerut şi a obţinut divorţul, apoi s-a mutat împreună cu fiul în Ungaria. Florin Piersic s-a recăsătorit în 1993 clujeanca Anna Török cu care avea o relaţie de şapte ani.

În luna decembrie 2006, Florin Piersic şi-a lansat la Cluj-Napoca DVD-ul „Omul cu 100 de chipuri“, cu înregistrări şi un interviu realizat de TVR Media.

Din 2008 este cetăţean de onoare al municipiului Oradea.

Legături externe