Leny Caler

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Leny Caler
Replace this image female.png
Născută 1904
Decedată 2 februarie 1992, Berlin
Ocupaţie actriţă

Leny Caler (n. 1904 – d. 2 februarie 1992, Berlin). Actriţă.

Biografie

Studiază la conservatorul particular de Artă Dramatică al actorului Al. Mihalescu. După absolvire este cooptată de Lucia Sturdza-Bulandra la Teatrul „Regina Maria” (1924), unde primeşte roluri episodice în piese precum Patria de Victorien Sardou, Revizorul de N. Gogol, Kean de Al. Dumas, Comediana de Paul Armont şi Jacques Bousquet, Aripi frânte de A.D. Herz sau Frumoasa aventură de Caillavet şi Etienne Rey.

Părăseşte compania condusă de soţii Bulandra pentru Teatrul Fantasio creat de Ion Iancovescu. Aici este distribuită în Maimuţa care vorbeşte de René Fauchois, Micul Lord după romanul scriitoarei F. H. Burnet, Ofiţerul de gardă de Franz Molnar, Azais de R. Verneuil şi G. Berr etc., roluri care îl fac pe Camil Petrescu să afirme că Leny Caler „are ceea ce se numeşte stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici şi contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”.

Colaborează şi cu Teatru Nostru, condus de Sică Alexandrescu, precum şi cu companiile soţilor Bulandra şi a Mariei Ventura, unde a avut ca parteneri actori de excepţie: Tony Bulandra, George Vraca, Bulfinsky, Storin, L.S. Bulandra, Mărioara Voiculescu, Maria Ventura, Maximilian, Pop Marţian, Al Critico, Vili Ronea, Nora Piacentini, Marietta Deculescu, Silvia Fulda, Silvia Dumitrescu-Timică ş.a. Joacă rolurile principale din Sexul slab de Eduard Bourdet, Lu de Franz Molnar, Mica ciocolatieră de Paul Gavault, Amorul veghează de Robert de Flers şi Armand de Caillavet, Monte Carlo de Fodor Laszlo, Mademoiselle de Jaques Duval, Cum vă place de William Shakespeare, Intimităţi de Noel Caward sau Şoarecele de biserică de Fodor Laszlo, pusă în scenă de Victor Ion Popa şi jucată de peste 180 de ori.

„Popularitatea de care se bucura o transformă pe artistă în idolul tinerelor fete care-i imită felul de a se îmbrăca, de a se coafa, sau a vorbi, preluându-i chiar şi replicile de pe scenă în viaţa cotidiană, aducând cu ele în peisajul străzii ceva din verva molipsitoare a interpretei. O întreagă generaţie de spectatori doreşte să o păstreze nealterată în graniţele ei, în timp ce artista lupta să nu rămână fixată şi imobilizată doar în acele roluri în care publicul ei o prefera, simţindu-se pândită la fiecare pas de rutină şi repetiţie” (Iolanda Berzuc).

În 1927 face parte din distribuţia filmului Drumul iertării. Devine asociată la compania Bulandra care se va numi, din 1934, „Bulandra-Maximilian-Storin-Leny Caler”. După o perioadă sumbră, în care nu i se permite să joace, datorită originii evreieşti, înfiinţează, alături de George Vraca, în 1944, Teatrul Victoriei (compania Leny Caler-George Vraca).

După instaurarea regimului comunist şi naţionalizarea teatrelor mai joacă doar în trei piese la Teatrul Municipal condus de L.S. Bulandra, după care părăseşte definitiv ţara (1958).

Irezistibilă, a reuşit să inspire mari scriitori. „Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, toţi au remarcat încă de la primele ei afirmări magnetismul acestei personalităţi artistice, consemnând amestecul de exploziv, de ingenuitate şi umor, aliajul de fragilitate şi vigoare, arta trecerilor fulgerătoare de la o stare sufletească la alta opusă. Au reliefat fuziunea dintre un instinct artistic infailibil şi o luciditate scrutătoare în roluri în care se dezvăluiau o inteligenţă şi o sensibilitate, ştiind să fie când dornică de bucuriile uşuratice, irezistibile şi nestatornice ale vieţii, când umbrită de întrebări şi de cunoaştere, când sclipitoare şi amuzantă, când îngândurată de semnificaţii” (Radu Beligan).

Leny Caler se regăseşte în „Corina” din Jocul de-a vacanţa a lui Mihail Sebastian („Pe femeie ar trebui să o joace Leni. Este în realitate Leni, tot ce aşteptam de la ea, tot ce putea fi, tot ce în anume sens este”, afirma autorul în Jurnalul său), în „Ela” din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, în „Emilia” sau chiar „Doamna T” din Patul lui Procust ale lui Camil Petrescu, doi scriitori îndrăgostiţi de ea, în „Maria Panait” din Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Muşatescu.

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.