Moţi
de la Enciclopedia României
Moţii sunt o populaţie românească ce locuieşte în zona centrală a Munţilor Apuseni, în judeţul Alba, în regiunea ce poartă numele de Ţara Moţilor. Ei mai sunt cunoscuţi şi sub numele de "ţopi".
În mod tradiţional, moţi sunt consideraţi numai locuitorii celor cca 12 până la 14 sate (Avram Iancu, Vidra de Jos, Vidra de Mijloc, Ponorel, Scărişoara, Albac, Horea, Neagra, Arieşeni etc.) care se află situate mai sus de oraşul Câmpeni, judeţul Alba.
Originea moţilor nu a fost elucidată nici până în prezent. S-au emis diferite ipoteze despre originea moţilor, fără însă ca vreuna dintre ele să poată fi susţinută cu probe indubitabile.
Astfel, unii autori consideră că moţii sunt urmaşii agatârşilor, populaţie care a locuit în secolele dinainte de Hristos zona în care actualmente se află oraşele Câmpeni şi Abrud. Alţii îi consideră urmaşi ai celţilor sau ai unor triburi germanice care s-au perindat, probabil, prin regiune. Mai sunt ipoteze că moţii ar fi urmaşi ai dacilor şi ai coloniilor romane, dat fiind faptul că foarte aproape de munţii locuiţi de moţi s-au aflat exploatări miniere romane, de unde se extrăgea aur, iar locurile au fost puternic colonizate după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. Majoritatea acestor ipoteze se bazează pe observaţia că între moţi se găsesc frecvent indivizi cu ochi albaştri şi cu părul blond, roşcat sau mai deschis la culoare, fără însă ca acest fapt să constituie o dovadă solidă pentru a susţine oricare dintre ideile emise. Alte ipoteze, elucubrante, nu merită efortul de a fi amintite. Cert e că moţii s-au declarat dintotdeauna a fi români.
În timp, românii din alte zone adiacente Ţării Moţilor şi-au luat şi ei numele de moţ. Astfel, se pot întâlni deseori români de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, judeţul Arad, care se declară moţi, la fel ca şi în judeţul Hunedoara, Bihor, Cluj şi estul judeţului Alba, deşi din punct de vedere etnografic, folcloric etc., există deosebiri între ei şi moţii propriu-zişi. Din acest motiv, zona locuită de moţi este mai mare sau mică, în funcţie de autorul care a scris despre aceasta. Cea mai mică întindere considerată ca fiind Ţara Moţilor include oraşul Câmpeni, judeţul Alba, şi cele cca 12 sate de munte situate mai sus de acesta, iar cea mai mare întindere cuprinde aproape tot judeţul Alba, împreună cu părţi mai mari sau mai mici din judeţele adiacente acestuia: Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj. Indiferent de întinderea Ţării Moţilor, "capitală" a ei este considerat oraşul Câmpeni, judeţul Alba.
O altă enigmă rămasă fără o explicaţie este originea numelui de "moţ". Cele mai multe explicaţii privind acest nume indică faptul că românii din munte purtau părul strâns în chică ("moţ"), lăsată să cadă de obicei pe umărul drept. Alţi autori consideră că numele vine de la cuvântul latin "motus", care înseamnă "răzvrătit", "rebel", dacă fiind puternica înclinaţie spre libertate a moţilor. Denumirea de "ţop" are cam aceeaşi explicaţie a părului strâns în chică, numai că acest cuvânt ar putea proveni din limba germană ("tzopf" = chică). Austriecii îi numeau pe moţi "tzopfiger wallachische", adică "valahi cu moţ". O explicaţie puţin plauzibilă a numelui de "ţop" ar fi aceea că se zice că moţii nu ar şti să danseze, astfel că la auzul muzicii ei "ţopăie" ca ursul. Acest fapt nu e adevărat, moţii ştiind să danseze la fel de bine ca oricine altcineva.
Tradiţional, moţii se ocupă cu prelucrarea lemnului, găsit din abundenţă în munţii pe care îi locuiesc. Ei fabrică din lemn vase (doniţe, ciubare etc.), şindrilă, lemn de construcţie etc. Rar poate fi găsit un moţ în minele de aur din apropiere, de la Roşia Montană sau din alte locuri. Creşterea vitelor e limitată de iarba sărăcăcioasă, care abia permite o coasă pe an, în timp ce în alte zone iarba se coseşte uşor de două ori pe an. Plante de cultură cresc foarte puţine şi cu greu, din cauza climei aspre, de munte. Produsele din lemn moţii le valorifică la câmpie, unde coboară pentru a le vinde sau a le schimba pe cereale sau alte lucruri necesare traiului greu din munţi. Ei călătoresc de obicei în convoaie de până la zece căruţe trase de cai şi pot fi uşor recunoscuţi după căruţele lungi, cu coviltir.
În ultimii ani, unii moţi au început să se ocupe de turism, transformându-şi casele în pensiuni, schimbându-şi astfel modul tradiţional de trai. În special localitatea Albac s-a transformat într-un centru al turismului din Ţara Moţilor.
Un obicei vestit al moţilor este cântatul din tulnic. Acesta era folosit mai demult pentru comunicare, sunetele emise având fiecare o semnificaţie aparte, înţeleasă numai de către cel care cânta şi de către "destinatarul" semnalelor: "vin oile", "vino acasă", "va ploua" etc. Tulnicul este un instrument de cântat, confecţionat din scândurele din lemn de brad, şi arată ca un tub lung, conic, din lemn, mai îngust la partea în care se suflă şi mai larg în partea prin care ies sunetele. Lungimea sa variază, putând ajunge şi la 3 metri. Pentru a cânta, el trebuia ţinut în apă în prealabil. În mod obişnuit, la tulnic cântă fetele şi femeile, dar nu e exclus ca şi bărbaţii să îl folosească pentru a transmite semnale.
Sărbătoarea tradiţională a moţilor este Târgul de fete de pe Muntele Găina, care se ţine în fiecare an în jurul datei de 20 iulie, sărbătoarea Sfântului Ilie. Mii de moţi, alături de români din judeţele învecinate (Bihor, Arad, dar şi Hunedoara), se adună pe vârful Muntelui Găina (1.486 metri), pentru a târgui obiecte şi pentru a petrece. Originea acestui târg e pierdută în negura timpului, se presupune că această sărbătoare e ţinută cam de 200 de ani încoace, în fiecare an, în acelaşi loc.
Moţii au rămas în istorie datorită ridicării religioase conduse de călugărul Sofronie (cca 1760), răscoalei ţărăneşti din anul 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan şi a revoluţiei paşoptiste din Transilvania, condusă de Avram Iancu. În aceste două evenimente majore, ei s-au remarcat prin ferocitatea arătată în luptă, precum şi prin determinarea cu care au cerut libertăţi sociale şi naţionale. Altfel, în timp de pace, moţii sunt liniştiţi şi iubitori de viaţă, fiind o populaţie paşnică, ce îşi câştigă cu greu traiul zilnic.
Bibliografie
- Prodan, David - Răscoala lui Horea, volumul I şi II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
- Rusu Abrudeanu, Ioan - Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit, Bucureşti, 1927