Pădurani

Satul Pădurani Comuna Mănăştiur Judeţul Timiş (TM)

Amplasarea localităţii în judeţul Timiş
{{#widget:Google Maps		key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w	lat=45.935871	lng=24.960938	zoom=5	smallzoomcontrol=yes	width=230	height=210}}

Atestare	1514
Populaţie	95 locuitori
Cod poştal	307276

Index sate în judeţul Timiş
Sate în judeţul Timiş

Index sate în România
Sate în România

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Pădurani este un sat în judeţul Timiş, comuna Mănăştiur. Este un mic sat cu o populaţie în declin, care se remarcă prin casele sale vechi de aproape un secol, construite cu pereţi de stejar.

Localizare

Pădurani se situează în estul judeţului Timiş, la circa 15 km nord-vest de oraşul Făget, în zona de tranziţie de la câmpie la deal (Dealurile Lipovei). Satul este străbătut de pârâul cu acelaşi nume. Este accesibil printr-un drum comunal care îl leagă la sud de satul Răchita şi mai departe de Dumbrava şi DN6, iar la nord cu Bunea Mare.

Istorie

Din punct de vedere al numelui, satul Pădurani este un sat cu nume românesc, locuit dintotdeauna de români. Nu se cunoaşte cu exactitate perioada în care a fost întemeiat, însă este atestat documentar pentru prima dată în 1514, în timpul răscoalei lui Gheorghe Doja. În 1776 Pădurani avea 29 case. În 1890 făcea parte din Comitatul Caraş-Severin, districtul Birchiş şi avea 397 locuitori. O dată cu reorganizările administrativ-teritoriale, a trecut mai întâi în judeţul Caraş-Severin, plasa Birchiş, apoi în 1956 în Regiunea Timişoara, raionul Făget, comuna Remetea-Luncă, pentru ca în 1966 să treacă în componenţa comunei Mănăştiur, din care face parte şi astăzi. Populaţia cea mai numeroasă a fost înregistrată în 1935, când la Pădurani locuiau 553 de suflete.

Satul Pădurani deţine o curiozitate din arhitectura construcţiilor rurale. Cele 40 de case existente astăzi sunt construite cu pereţi din lemn de stejar. Majoritatea caselor au o vechime de aproape un secol. Cele mai vechi case s-au ridicat la începutul secolului XX folosindu-se lemn cioplit, dupa care s-a utilizat scândură groasă obţinută la un joagăr acţionat de apa Begăi. Înainte de ultimul război mondial, în localitate erau 200 de case din lemn. Numărul acestora s-a redus însă treptat, odată cu îmbătrânirea locuitorilor şi cu plecarea tineretului la oraşe. Construirea caselor s-a justificat întâi datorită procurării mai uşoare a materialului, apoi datorită calităţilor izolatoare a acestuia, care conduc la păstrarea căldurii în interior, în timpul iernii, şi a răcorii în lunile de vară.

Evoluţia populaţiei

Recensământul		Structura etnică
Anul	Populaţia	Români	Alte etnii
1880	396	390	6
1910	548	545	3
1930	544	540	4
1966	361	359	2
1977	215	215	-
1992	107	107	-
2002	95	81	14 (ucrainieni)

Bibliografie

• Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
• Lotreanu, Ioan Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935