Raialele turceşti
de la Enciclopedia României
Raialele turceşti (sau kazale) au fost teritorii ocupate de turci şi formau hinterlandul unei cetăţi. Astfel de teritorii au fost înfiinţate în Moldova şi în Ţara Românească începând cu secolul al XVI-lea, cu funcţie strategică şi de control pentru Imperiul Otoman. Erau adevărate capete de pod pentru Imperiu în Principate. Numele de "raia" provine din limba turcă şi are înţeles de turmă, gloată, supus, şi prin extensie provincie sau teritoriu al împărăţiei otomane.
În Ţara Românească turcii deţineau raialele Brăilei, Giurgiului şi Turnului, returnate prin Tratatul de la Adrianopol de la 1829. În Moldova, în afara Bugeacului, turcii deţineau raialele Chilia, Cetatea Albă, Hotin, Bender (Tighina).
În interiorul raialelor, turcii aveau stabilite garnizoane prin intermediul cărora Imperiul avea posibilitatea să supravegheze în permanenţă Ţara Românească şi Moldova, să culeagă informaţii exacte despre starea lucrurilor şi să acţioneze în caz de nevoie. Forţele armate cantonate aici erau special pregătite să intervină la cel mai mic semn de nesupunere. În plus aveau avantajul de a fi susţinute direct de flota navală turcească. La apogeul puterii Imperiului Otoman, raialele formau o centură strategică şi împreună cu paşalâcurile rupte din ţările române (Timişoara, Lipova, Arad, Cenad) constituiau un coridor de legătură între Crimeea şi Ungaria centrală, prin intermediul căruia otomanii controlau întreaga zonă.
Fiecărei raiale i-au fost adăugate teritorii mai mult sau mai puţin întinse, cuprinzând mai multe sate, care aveau sarcina de a întreţine garnizoanele. Spre exemplu raiaua Turnu avea 3 sate, Giurgiu 25, iar Brăila circa 50 de sate.
Timp de secole, raialele au constituit un loc de refugiu pentru nemulţumiţii din ţară şi un focar continuu de intrigi şi instabilitate. Poarta întreţinea cu bună ştiinţă această stare de nesiguranţă, care-i uşura stăpânirea peste cele două ţări româneşti.
Raialele jucau şi un rol economic important. Fiind amplasate în vaduri comerciale foarte bune, ele intermediau comerţul dintre ţările române (aproape monopolizat de otomani) şi Poartă. Aici erau colectate vămile sau se depozitau mărfuri. Domnii români ţineau în fiecare raia de pe teritoriul ţării un agent diplomatic numit capuchehaie.
Bibliografie
- Daicoviciu, Constantin, Istoria României, Editura Academiei Române, 1960
- Academia Română, Istoria românilor. vol. IV. De la universalitatea creştină către Europa „patriilor”, Editura Enciclopedică 2001, ISBN 973-45-0391-X