Ştefan Guşă

Ştefan Guşă
Naţionalitate		român
Născut		17 aprilie 1940, Spătaru, jud. Buzău
Decedat		28 martie 1994
Ocupaţie		militar

Ştefan Guşă (n. 17 aprilie 1940, Spătaru, judeţul Buzău - d. 28 martie 1994) a fost un militar, inginer, general locotenent, Şef al Statului Major General între anii 1986-1989.

Biografie

Ştefan Guşă, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, s-a născut în 17 aprilie 1940, într-o familia de ţărani români, din Satul Spătaru, comuna Costeşti. A urmat şcoala primară şi gimnazială la Buzău, după care s-a înscris la Liceul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din aceeaşi localitate. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de lipsurile materiale inerente perioadei postbelice.

Situaţia grea materială, dar şi rezultatele bune obţinute în timpul anilor de studiu, l-au îndemnat pe Ştefan să urmeze o carieră militară, o activitate care îi scutea pe părinţi de a-i plăti cheltuielile necesare întreţinerii. În acest sens, s-a înscrie în 1957 la „Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Tancuri şi Auto” din Piteşti. În ultimul an al şcolii militare (1960), a executat stagiul obligatoriu la o garnizoană din Oradea. La întoarcere, a întocmit lucrarea intitulată „Plutonul de tancuri întărit în lupta ofensivă împotriva unui inamic trecut în grabă la apărare”. În vara anului 1960 obţinea brevetul de mecanic conductor clasa a III-a, ca urmare a examenului promovat cu calificativul „foarte bine”.

Pe parcursul celor 3 ani petrecuţi la şcoala de ofiţeri, Ştefan Guşă a fost avansat, mai întâi caporal (după examenul de promovare în anul 2), iar apoi plutonier (la sfârşitul celui de-al doilea an de studiu). La sfârşitul celor 3 ani de studii recomandările superiorilor îl califică drept foarte bine pregătit, fiind descris ca "un absolvent cu mari posibilităţi de dezvoltare şi poate comanda în condiţii foarte bune plutonul de tancuri."

În 22 august 1960, prin ordinul de zi nr. 191, lui Ştefan Guşă i s-a acordat gradul de locotenent în cadrele active ale Forţelor Armate. O zi mai târziu, a fost numit comandat al plutonului 2 tancuri din compania a 4-a a Regimentului 68 Tancuri şi Autotunuri. Ca urmare a activităţii depuse în fruntea plutonului pe care l-a comandat a fost evaluat de superiori cu calificativul "foarte bine". Deoarece a demonstrat atât calităţi de militar, cât şi de pedagog, a fost avansat în perioada următoare în funcţii care să-i permită formarea şi instruire noilor generaţii de ofiţeri. Astfel, între 15 iunie 1961 - 6 septembrie 1966, Ştefan Guşă a avut funcţia de comandant de pluton, iar mai apoi comandant de companie la „Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Tancuri şi Auto” din Piteşti. Trei ani mai târziu, în 30 decembrie 1963, este avansat la gradul de locotenent-major, iar în 30 decembrie 1965, la gradul de căpitan.

Începând cu 1966, pe parcursul a 6 ani, Ştefan Guşă a urmat cursurile Facultăţii Militare Tehnice, Secţiei Tancuri şi Auto din cadrul „Academiei Militare Generale”. Pe parcursul anilor de studiu a avut rezultate şi caracterizări pozitive, motiv pentru care în 30 decembrie 1971 a fost avansat la gradul de maior. În 1972, la finalul celor 6 ani de studiu, pentru a primi diploma de inginer, a întocmit o lucrare de diplomă în care proiecta un transportor blindat amfibiu, care putea fi produs de industria românească de profil. Comisia de evaluare a notat examenul şi lucrarea de diplomă cu nota maximă. În perioada martie - 7 octombrie 1972, a fost lector şi şef de lucrări la catedra tehnică de tancuri şi auto, din cadrul universităţii la care a fost student.

Rezultatele excepţionale, acumulările militare dobândite, precum şi modul în care şi-a îndeplinit funcţiile de comandă pe parcursul studiilor militare superioare l-au recomandat pentru avansarea în funcţia de comandant al Regimentului 6 Tancuri "Ioan Buteanu". A preluat conducerea regimentului în 7 octombrie 1972, funcţie pe care a ocupat-o până în 13 august 1976, cu o întrerupere de câteva luni (1 decembrie 1975 - 31 mai 1976), perioadă în care a urmat Cursul post-academic de perfecţionare, Secţia arme întrunite.

După prima aplicaţie la care a luat parte în calitate de comandant de regiment, comandantul Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan spunea despre Ştefan Guşă: "A organizat şi a condus lupta regimentului în condiţii bune. Situaţiile create în câmpul tactic le-a rezolvat repede şi just. Se orientează bine în teren şi sesizează rapid problemele de rezolvat." Caracterizări pozitive a primit şi din partea comandantului Armatei a 3-a, printre care şi următoarea notă:"are perspectiva de a deveni în scurt timp un foarte bun comandant de regiment".

În urma activităţii de comandă a Regimentului 6 Tancuri, în 23 august 1974, primeşte o nouă avansare la gradul de locotenent-colonel. După absolvirea cursurilor postuniversitare i s-a propus să preia funcţia de şef de stat major de divizie. Numirea în funcţia de Şef al Statului Major al Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan a avut loc în 13 august 1976.

Între 1 august - 30 noiembrie 1978 a urmat cursuri de perfecţionare a pregătirii pe linie de organizare - mobilizare. (a fot primul dintre cei 56 de cursanţi). În 23 august 1979, înainte de a expira perioada de efectuare a stagiului în grad, este avansat la gradul de colonel inginer.

Ştefan Guşă şi-a continuat ascensiunea militară, astfel că în 10 noiembrie 1981 a fost numit comandant al Diviziei 6 Tancuri Horia, Cloşca şi Crişan. În urma aplicărilor tactice la care a participat a fost caracterizat astfel: "Aplicaţiile tactice la care a participat [...] au fost temeinic pregătite, iar organizarea şi ducerea luptei au pus accent pe cooperarea cu celelalte elemente ale sistemului apărării naţionale."

Între 15 septembrie 1982 - 14 iulie 1983 urmează un alt curs post-academic superior, absolvit cu nota 9,40, în materie de artă operativă şi strategie militară. Recunoaşterea pregătirii militare a fost înfăptuită prin avansările alte avansări ulterioare: general de brigadă (general-maior) în 23 august 1984, iar în 25 septembrie 1986 este numit prim adjunct al ministrului Apărării Naţionale şi şef al Marelui Stat Major.

Bibliografie

• Şefii Statului Major General român. Teofil Oroian, Gheorghe Nicolescu. Editura Europa Nova