Eforia Spitalelor Civile
de la Enciclopedia României
Eforia Spitalelor Civile a fost o instituţie de asistenţă socială, înfiinţată la Bucureşti la 2 aprilie 1832, prin decizia generalului Pavel Kiseleff, care se ocupa cu administrarea de spitale şi clinici în Bucureşti şi în ţară. Era finanţată din donaţii private.
Eforia Spitalelor Civile s-a format prin reunirea a trei entităţi: Fundaţiunile „Colţea” (spitalul Colţea fusese înfiinţat de spătarul M. Cantacuzino la 1695), „Pantelimon” (înfiinţat la 1735 de Gr. Ghica) şi „Iubirea de Oameni - Filantropia”. Până în anul 1832 aceste trei fundaţii au fost administrate separat, iar apoi au fost reunite într-o „Eforie a Spitalelor”, numindu-se ca efori pe vornicul Mihail Ghika, logofătul Mihail Racoviţă şi căminarul Alecu Ghika.
La 1864 a fost recunoscută ca entitate autonomă, funcţionarea ei fiind reglementată prin legea din 16 octombrie 1864, lege care a existat până la instaurarea regimului comunist.
În anul 1847 domnitorul Gheorghe Bibescu a trecut sub controlul Eforiei administrația tuturor spitalelor din Țara Românească. Domnitorul aproba bugetul, iar cheltuielile erau supuse controlului în același fel ca şi cheltuielile statului.
Între anii 1860 şi 1864, Eforia a funcţionat ca o direcţie anexă a Ministerului de Interne, revenind în anul 1864 la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de instituţie de utilitate publică, supusă Legii contabilităţii publice şi controlului Curţii de Conturi.
De la înfiinţare şi până în perioada de maximă dezvoltare, între cele două războaie, Eforia Spitalelor s-a extins considerabil, fiind cea mai puternică instituţie de acest gen din toată ţara.
Printre spitalele cele mai importante administrate de Eforie se număra Spitalul de boli nervoase din Colentina, spitalul de boli contagioase Colţea, spitalul de copii, spitalele Filantropia, Pantelimon, Zerlendi etc. Administra spitale în toată Muntenia, precum spitalul de la Sinaia sau spitalul Boldescu din Ploieşti, dar şi în mai mică măsură în Moldova. De asemenea, instituţia deţinea zeci de mii de hectare de teren şi păduri. Prin Reforma agrară din 1921 Statul Român a expropriat 121.424 hectare din cele 148.346 hectare deţinute de Eforia Spitalelor. Consecinţa imediată a fost diminuarea drastică a veniturilor, motiv pentru care instituţia a fost nevoită să împartă activitatea de îngrijire a bolnavilor săraci cu autorităţile locale.
Dintre efori au făcut parte, de-a lungul timpului, medici de renume precum: Alexandru Davila, Nicolae Cretzulescu, Alexandru Şuţu, Constantin Cantacuzino, C. Severeanu, A. Fotino, Victor Gomoiu şi alţii.
Eforia şi-a desfăşurat activitatea până în anul 1948 când a fost desfiinţată de autorităţile comuniste.
Bibliografie
- Majuru, Adrian, Eforia Spitalelor Civile, Capital, 5 decembrie 2007 [1]
- Majuru, Adrian, O sută de ani în Eforia Spitalelor Civile, Ziarul Financiar, 12 iunie 2009 [2]
- Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929
- http://www.arhivelenationale.ro