Elena Caragiani-Stoenescu

Elena Caragiani-Stoenescu
Naţionalitate		română
Născută		13 mai, 1887
Decedată		29 martie 1929, Bucureşti
Cauză deces		ftizie
Mormânt la		Cimitirul Bellu
Ocupaţie		aviator
Părinţi		Alexandru Caragiani Zenia Radovici

Elena Caragiani-Stoenescu (n. 13 mai, 1887 – d. 29 martie 1929, Bucureşti), prima femeie aviator din România.

Biografie

Fiica medicului de origine macedoneană Alexandru Caragiani şi a Zeniei Radovici şi-a susţinut lucrarea de licenţă în Ştiinţe Juridice, în 1913. Îndrăgostită de pilotaj, a început să se intereseze de zbor la cei specializaţi în domeniu, cum ar fi cumnatul său, locotenentul Andrei Popovici. Primul zbor are loc în 1912, împreună cu profesorul său de echitaţie, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat în Franţa. Se înscrie în „Liga Aeriană”, şcoala de pilotaj condusă de prinţul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a stârnit indignare. Lecţiile de pilotaj le-a luat cu Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capşa şi Mircea Zorileanu pe avioane de tip „Farman”, „Wright” sau „Santos Dumont”, speciale pentru antrenament. La terminarea cursurilor, cererile pentru obţinerea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Învăţământului şi Apărării i-au fost respinse de către Spiru Haret şi generalul Crăiniceanu, fapt care o determină să plece în Franţa. Se înscrie la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer, dă toate examenele şi primeşte, la vârsta de 27 de ani, Brevetul Internaţional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federaţia Aeronautică Internaţională.

Refuzată cu ostentaţie în ţară, s-a angajat, mai întâi ca reporter al unui important cotidian francez, mergând în Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi corespondent de război pentru un trust de presă mexican. După intrarea României în război, în 1916, Elena Caragiani-Stoenescu a solicitat, pe rând, să participe, în calitate de pilot, la apărarea ţării, sau să transporte răniţi în spitale, să aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar este refuzată. Înscrisă în Crucea Roşie ca infirmieră, participă alături de Maria Ventura la îngrijirea răniţilor români, într-un spital de campanie din Bucureşti şi, după retragerea armatelor şi instituţiilor româneşti în Moldova, organizează, împreună cu sora ei, un punct sanitar la casa părintească de la Tecuci. După încheierea războiului s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună cu care s-a stabilit la Paris. A profesat ziaristica în Franţa, Mexic, S.U.A., ţări din Africa sau Asia, repartizându-i-se în special evenimente aeriene. Bolnavă grav de ftizie, a revenit în ţară. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Bibliografie

• Marcu, George (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009