Federaţia Democrată a Femeilor din România

Obiectivul FDFR era „să reunească în rândurile sale toate organizaţiile feminine democrate şi antifasciste din întreaga ţară, precum şi grupările de femei din partide şi organizaţii democrate (sindicate, cooperative, societăţi de asistenţă socială, asociaţii culturale etc.) fără distincţie de rasă, naţionalitate, religie sau partid politic” — Statutul FDFR

Federaţia Democrată a Femeilor din România (FDFR) a fost înfiinţată în 1946, în timpul congresului din 4-8 martie, desfăşurat de organizaţiile feminine fondatoare a FDFR: Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Femeile Ortodoxe, Sindicate, Apărarea Patriotică, Partidul Naţional Ţărănesc, Uniunea Femeilor Muncitoare. Înfiinţarea Federaţiei a fost o urmare directă a discuţiilor din cadrul Congresului Internaţional al Femeilor, desfăşurat în noiembrie 1945 la Paris. După ce încercarea de a coagula o mişcare amplă feminină prin intermediul FDFR a eşuat, eforturile au fost continuate şi intensificate prin apariţia Uniunii Femeilor Democrate din România.

Statul FDFR

Prin statutul votat în congres, de cele 500 de delegate, FDRF îşi propunea să participe la reconstrucţia ţării, să promoveze drepturile femeilor, milita pentru protecţia sănătăţii publice, să se implice activ în combaterea analfabetismului, în protecţia socială şi în protecţia maternităţii.

Calitatea unei organizaţii de membră a FDFR era obţinută după depunerea unei adeziuni şi în urma votului în Consiliul şi în Congresul FDFR. Excluderea se putea face prin votul a două treimi din membrele Consiliului, ca urmare a nerespectării statului, directivelor sau hotarârilor Congresului şi neplata cotizaţiilor.

Structura FDFR

Federaţia Democrată a Femeilor din România avea ca for de conducere a lucrărilor mai multe comisii permanente, desemnate de Comitetul Executiv. Organele de conducere erau: Congresul, Consiliul, Comitetul Executiv şi Secretariatul.

Ca tip de organizare FDFR era o organizaţie descentralizată, care admitea păstrarea caracterului particular pentru organizaţiile membre.

În teritoriu, Federaţia îşi propunea să urmărească un plan comun de măsuri, prin intermediul comisiilor regionale, judeţene şi comunale. Consiliile judeţene cuprindeau reprezentante ale fiecărei organizaţii urmărea implementarea planului de activităţi elaborat de Consiliul FDFR. Tot la nivel judeţean, activitatea era desfăşurată pe patru departamente: Secţia Economică şi Cooperatistă, Secţia Culturală şi Cetăţenească, Secţia Assistenţă Juridice, Secţia Sănătate Publică, Igienă, Mama şi Copilul.

Acţiuni întreprinse

Dacă în teorie Federaţia era foarte bine organizată, în practică efectul nu a fost cel aşteptat. Spre exemplu, Uniunea Femeilor Antifasciste din România şi-a continuat activitate conform planurilor interne, singura schimbare pe care a adus-o aderarea la FDFR a fost introducerea în rapoartele de activitate a unei rubrici speciale FDFR, în care era consemnat gradul de înfăptuire a acţiunilor Federaţiei.

O altă problemă care a zădărnicit din planurile Federaţiei a fost problema finanţării. Un aspect care s-a dovedit a fi de netrecut a fost integrarea populaţiei de etnie maghiară. În Transilvania, colaborarea dintre organizaţiile ungureştti şi cele româneşti a fost dificilă, iar în unele locuri chiar imposibilă.

Deşi se poate spune că înfiinţarea FDFR, construite în jurul UFAR, a fost în practică o mişcare pentru a îmbănătăţii influenţa PCR în rândul celorlalte organizaţii feminine, acest scop nu a fost atins.

Bibliografie

• Structuri de partid şi de stat în timpul regimului comunist / Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Iaşi, Polirom, 2008