Gelu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Gelu a fost un voievod care a domnit în Podişul Transilvaniei în Evul Mediu timpuriu.

El a stăpânit în la sfârşitul secolului a IX-lea o formaţiune politică al cărei centru se presupune a fi fost la Dăbâca, judeţul Cluj.

Cronica lui Anonymus, Gesta Hungarorum, spune că supuşii lui Gelu erau români şi slavi, că oastea lui era relativ slab înarmată, iar ţinutul era foarte bogat în resurse naturale.

„Când tatăl lui Ogmand, iscoada lui Tuhutum, dând târcoale ca o vulpe, a văzut, pe cât poate să cuprindă vederea omului, bunătatea şi rodnicia pământului şi pe locuitorii săi, i-a plăcut nespus de mult şi, în cea mai mare grabă, s-a întors la domnul său. Şi, după ce a sosit, i-a vorbit multe domnului său despre bunătatea acelei ţări: că pământul acela e udat de cele mai bune râuri, al căror nume şi folos le-a amintit pe rând, că din nisipul lor se culege aur, că aurul din acea ţară este cel mai bun aur, că de acolo se scoate sare şi materii sărate şi că locuitorii din acea ţară dunt cei mai nevoiaşi oameni din toată lumea. Fiindcă sunt Blachi şi Sclavi cari nu au alte arme decât arcuri şi săgeţi şi ducele lor Gelou e puţin statornic şi n-are ostaşi buni împrejurul său şi n-ar îndrăzni să se împotrivească curajului Ungurilor, fiindcă suferă multe neajunsuri din partea Cumanilor şi Pecenegilor.”
({{{2}}})
Gesta Hungarorum, Anonymus.

Gelu a fost atacat de oştile maghiare conduse de Tuhutum, o căpetenie maghiară. După ce acesta cucerise în numele ducelui maghiar Arpad părţile de vest ale Transilvaniei (Bihor, Satu Mare şi Sălaj), cere stăpânului său dreptul de a cuceri noi teritorii în interiorul Ardealului, de data aceasta în folosul său propriu şi al urmaşilor săi.

„...Tuhutum, tatăl lui Horca, cum era el un om şiret, după ce a prins să afle de la locuitori despre bunătatea ţării de dincolo de păduri, unde domnia o avea un oarecare Blac Gelou, a început să ofteze, dacă n-ar putea cumva să dobândească, printr-o favoare din partea ducelui Arpad, ţara de dincolo de păduri, pentru sine şi pentru urmaşii săi”
({{{2}}})
Gesta Hungarorum, Anonymus.

Primind aprobarea lui Arpad, Tuhutum trece din Sălaj cu oastea în zona actualului judeţ Cluj şi îl atacă pe Gelu pe râul Almaş, un afluent al râului Someş. Oastea lui Gelu încearcă să opună rezistenţă, dar maghiarii apelează la vechea lor stratagemă: în timp ce o parte a oştii lor atacă frontal adversarul, o altă parte trece râul printr-o zonă mai îndepărtată şi cade în flancul inamicului. Oastea lui Gelu este pusă pe fugă, iar Gelu se retrage spre o cetate pentru a continua, probabil, rezistenţa. Ajuns din urmă de oştile maghiare, Gelu este ucis în luptă în zona râului Căpuş.

Se presupune că locul unde a murit Gelu este în actualul sat Gilău, judeţul Cluj, fără a exista dovezi solide în acest sens, cu excepţia legendelor locale.

Bibliografie

  • Anonymus - Gesta Hungaroroum, Editura Mentor, Bucureşti, 2000, ISBN 973-98955-9-x
  • Popescu, Petru Demetru - Dicţionar de personalităţi istorice: voievozi, principi, domnitori, regi, Editura Niculescu, Bucureşti, 2005 ISBN 973-568-965-0