Lena Constante

Lena Constante
Născută		18 iunie 1909, Bucureşti
Decedată		2 noiembrie 2005, Bucureşti
Ocupaţie		artist plastic, memorialistă
Părinţi		Constantin şi Julieta Constante

Lena Constante (n. 18 iunie 1909, Bucureşti – d. 2 noiembrie 2005, Bucureşti). Artist plastic, publicist, memorialistă, deţinut politic.

Biografie

Fiica scriitorului şi ziaristului de origine aromână Constantin Constante şi a Julietei, a urmat cursurile elementare la şcoala din Pitar Moş, cele liceale la aşezământul „Regina Maria” din Bucureşti şi pe cele universitare la Şcoala de Arte Frumoase din Capitală (secţiunea pictură), unde l-a avut ca profesor pe Dimitrie Gusti.

Calităţile sale excepţionale au propulsat-o în munca de cercetare. Interesată fiind de aspecte ale artei populare (îndeosebi de iconografie), s-a alăturat echipei formată din discipoli ai şcolii sociologice, condusă de Dimitrie Gusti, printre care se numărau Henri Stahl, Mircea Vulcănescu, Harry Brauner sau Xenia Costaforu. Bogatul repertoriu de motive populare a fost exploatat de artistă în propria-i producţie de schiţe, acuarele sau tapiserii. Mai mult, în anii ’30 a realizat ilustraţie de carte şi afiş.

Printre priorităţile sale artistice s-a numărat şi scenografia, implicându-se în fondarea la Bucureşti a teatrului de marionete, care devine în 1949 Teatrul Ţăndărică unde a colaborat ca scenograf cu Elena Pătrăşcanu, considerată până la naţionalizarea aşezământului cultural drept patroana acestuia.

Relaţiile apropiate cu familia Pătrăşcanu au dus la arestarea ei şi a lui Harry Brauner (1908 – 1988), folclorist, fratele pictorului suprarealist francez Victor Brauner, cu care se va căsători în 1963, fiind acuzată de „crimă de înaltă trădare” (titoism şi naţionalism burghez) şi condamnată la câte 12 ani de închisoare. Procesul s-a derulat în mare secret în 1954 (după propriile-i mărturii, procesul a durat 6 zile şi ancheta 5 ani). A stat în detenţie la închisoarea pentru femei de la Miercurea Ciuc, la „Malmaison”, Dumbrăveni şi Rahova. A fost eliberată în 1962 şi, odată cu rejudecarea procesului Pătrăşcanu în 1968, reabilitată.

În ciuda recâştigării drepturilor civice, Lena Constante i-a fost interzis dreptul de a-şi expune producţiile artistice (aşa cum reuşise cu succes în perioada interbelică).

Experienţa celor peste 10 ani de carceră este împărtăşită publicului cititor în 1990, când i-a apărut la Paris primul volum autobiografic L’Évasion silencieuse. Trois Mille Jours, Seule, Dans Les Prisons Roumaines, pentru care a primit premiul „Adlef”, apărut în traducere proprie în 1992 şi la Bucureşti sub titlul Evadarea tăcută (Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române). Însemnările sale autobiografice au fost traduse în lb. engleză în 1995 (şi publicate de University of California Press), cu un studiu introductiv semnat de autoarea Politicii duplicităţii (carte de referinţă despre comunismul românesc) şi în lb.spaniolă în 2009. În 1993 va relua demersul editorial, publicând Evadarea imposibilă. Penitenciarul politic de femei Miercurea Ciuc (1957-1961), tradusă în Marea Britanie şi Statele Unite.

Intelectual de formaţie, Lena Constante a reuşit să se folosească de un instrumentar cognitiv adecvat depăşirii realităţii concentraţionare (confecţioneră de păpuşi din paie, autoare de scenarii pentru piese de teatru destinate copiilor, de cântece şi poezii). Explorarea universului său interior, proiecţiile de viitor, desprinderea de realităţile prezentului sunt numai câteva din modalităţile de supravieţuire exploatate de autoare.

„În carcera aceea, de-a lungul unor ore fără sfârşit, am avut conştiinţa dualităţii mele. Eram făcută din două fiinţe. Pentru că eram acolo şi mă vedeam acolo. Pentru că nu puteam trece prin acea uşă zăvorâtă şi, totuşi, puteam fi în altă parte. … Corpul meu nu putea să fie decât aici. Eu puteam fi oriunde. El nu avea nici măcar loc să-şi mişte picioarele dureroase. Eu îmi voi face să crească aripi. Aripi de pasăre. Aripi de vânt. Aripi de stele. Şi am să evadez …”.

Premiul European al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Franceză, primit în 1992, constituie un act de recunoaştere publică a calităţii discursului său livresc, a valorii sale educative.

Trei ani mai târziu a vorbit despre experienţele trăite în documentarul realizat de Thomas Ciulei, Nebunia capetelor.

Modul inedit prin care a reuşit să se salveze de mizeria carcerei comuniste este o mărturie a unui profil intelectual extrem de valoros. Ultima supravieţuitoare dintre victimele „procesului de tip stalinist intentat lui Pătrăşcanu”, Lena Constante a lăsat în cărţile ei mărturii cutremurătoare despre ororile gulagului autohton, dar şi despre puterea de rezistenţă a spiritului uman.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.