Palatul Şuţu
de la Enciclopedia României
| Palatul Şuţu în prezent Muzeul Municipiului Bucureşti | |
 Faţada | |
| Localitate | Bucureşti |
|---|---|
| Arhitect | Conrad Schwink şi Johann Veit |
| Sector | sector 3 |
| Beneficiar | Costache Grigore Şutu |
| Data începerii construcţiei | 1833 |
| Data finalizării | 1834 |
| Stil | neogotic cu elemente neoclasice |
Palatul Şuţu, ctitorie şi fostă reşedinţă a postelnicului Costache Grigore Şutu, este situat în apropierea Pieţei Universităţii, vizavi de Spitalul Colţea. Imobilul a fost construit în anul 1833, într-un stil neogotic şi a servit ca rezidenţă familiei Şuţu, până în anul 1956, când a intrat în proprietatea Primăriei Capitalei, în interiorul său fiind amenajat Muzeul Municipiului Bucureşti.
Istoric
Pe locul pe care ulterior va fi construit palatul, Costache Grigore Şutu a amenajat o grădină, pe care a împrejmuit-o cu un zid în anul 1832 (conform avizului de construcţie, primit în 29 martie 1832, de la administraţia sectorului roşu).[1] Grădina ocupa o suprafaţa mult mai mare decât ocupă în prezent curtea palatului, limita nordică fiind biserica Sf. Sava, din complexul mănăstirii Sf. Sava, ridicată pe amplasamentul actualului Palat al Universităţii. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, grădina era renumită pentru plantele şi animalele exotice care vieţuiau în ea (fazani, pelicani, păuni), precum şi pentru bazinul care se asemăna cu fântânile Palatului Versailles.
În anul 1833, boierul Şuţu, fiind nemulţumit de imobilele pe care le deţinea, a luat hotărârea de a construi o casă care să corespundă vremurilor, dar şi statutului său social. Cei desemnaţi să se ocupe de planurile viitorului palat au fost arhitecţii Conrad Schwink şi Johann Veit. După unele conflicte juridice iscate între proprietar şi constructor, la un an de la începerea construcţiei, palatul este finalizat într-o formă acceptabilă.
În anii ce vor urma, imobilului îi sunt aduse o serie de modificări, atât la interior cât şi la exterior. În octombrie 1836, meşterul austriac Eser execută un candelabru impunător din alamă, alcătuit din 24 de sfeşnice, asemănător cu cel de la biserica Sf. loan Nou. În 1862, sculptorul Karl Storck (tatăl) a efectuat unele modificări holului central al palatului. Holului i-au fost adăugate trei arcade, o scară monumentală, precum şi o oglindă realizată la Murano. Deasupra oglinzii a fost adăugată o sculptură în lemn, ilustrând-o pe Irina, soţia postelnicului Costache.
În timpul primului război mondial, palatul devine reşedinţa generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului aflat sub ocupaţie. Într-una din sălile palatului, cu ocazia Anului Nou 1918 a fost organizată o recepţie, la care a avut loc o conversaţie istorică între feldmareşalul August von MacKensen şi Alexandru Marghiloman. În cadrul acestei recepţii, Marghiloman a purtat discuţii în vederea încheierii păcii dintre Puterile Centrale şi România.
Începând cu 1928, palatul găzduieşte Primăria Municipiului Bucureşti. În camera din dreapta sălii mari cu balcon îşi avea biroul Dem I. Dobrescu; în acest birou acesta va semna actul prin care era deschisă prima expoziţie permanentă a Muzeului Municipal.
Între 1932 şi 1959, palatul este sediul unor instituţii şi organizaţii: Banca Chrissovelony (1932), al Casa de Economii şi Consemnaţiuni (1942) şi Institutul de Construcţii (1948).
După amplele operaţiuni de restaurare ale palatului, efectuate între anii 1956-1958, la 23 ianuarie 1959, la împlinirea a 100 de ani de Unirea Principatelor, în interiorul palatului este inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.
Descriere
Palatul este construit în stil neogotic şi se remarcă prin cele patru turnuleţe poligonale, amplasate câte două pe partea de nord şi de sud a clădirii şi prin cupola, asemănătoare cu cea de pe conacul de la Goleşti.
Peronul din faţa intrării, împreună cu micul acoperiş fixat deasupra intrării principale, susţinut de piloni de fier, a fost construit prin grija lui Grigore Şuţu şi a soţiei sale Irina. Cei doi s-au ocupat şi de îngrijirea parcului ce încadra palatul.
Biografie
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966
- Silvia Colfescu. Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic. Bucureşti: Vremea 2007 ISBN 978-973-645-235-2
Note
- ↑ muzeulbucurestiului.ro, accesat în 9 octombrie 2008
Legături externe
- Istoric în situl oficial al Muzeului Municipiului Bucureşti