Sat devălmaş

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Henri H. Stahl - Răspândirea satelor răzăşeşti la 1912, după Petru Poni     100% răzeşi     50%+/- răzeşi

Satul devălmaş[1] a fost un tip de organizare socială în evul mediu românesc în care ţăranii liberi (răzeşi sau moşneni) deţineau şi foloseau în comun pământul sau pădurile comunităţii, fără ca acestea să fie divizate între ţărani. Erau sate „libere”, adică nesupuse aservirii feudale, supuse doar domniei dar fără să aibă un stăpân boier asupra lor. Satele devălmaşe erau conduse de o obşte sătească, care avea ultimul cuvânt în cazul litigiilor. Cu timpul ele au fost aservite sistemului feudal (fie unui boier, unei mănăstiri, etc.), dar unele sate devălmaşe libere au supravieţuit până în perioada interbelică, caz unic în Europa.

Cel care a întemeiat teoria satelor devălmaşe a fost sociologul interbelic Henri H. Stahl. Acesta a descoperit acest tip de organizare în timpul campaniilor de cercetare sociologică întreprinse în Ţara Vrancei, cunoscută ca zonă răzeşească, de ţărani liberi, o „insulă de organizare socială străveche” cu o autonomie pronunţată. În cursul cercetărilor el a descoperit comunităţi de răzeşi care încă mai funcţionau după o organizaţie arhaică, dar foarte bine pusă la punct, pe care a denumită "devălmaşă". Sate devălmaşe au existat nu numai în Ţara Vrancei, dar şi în Muntenia sau Oltenia, în vechile „republici” ale Vrancei, Câmpulungului sau Tigheciului. Realităţi similare au existat şi în satele europene străvechi.

Stahl a subliniat distincţia dintre satele „arhaice” şi satele „evoluate”, pe care le-a împărţit la rândul lor în „libere” şi „aservite”. El a definit satul arhaic ca pe „un sat cu obârşie democratică egalitară, colorată gerontocratic[2] şi cu o populaţie omogenă alcătuită exclusiv din băştinaşi, formând o singură «ceată» închisă nebăştinaşilor şi, excepţional folosind trupul de moşie în «devălmăşie absolută», prin «stăpâniri locureşti» şi, excepţional, pe «suma de stânjeni», pe baza unei economii naturale, dominată de «folosirea» prin muncă directă a pământului, în tehnicile primitive ale defrişărilor şi desţelenirilor permanente.”[3]

Cât despre satul devălmaş, Stahl îl defineşte ca pe o „asociaţie de gospodării familiale, pe baza unui teritoriu stăpânit în comun, în care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare şi superioare drepturilor gospodăriilor alcătuitoare, drepturi exercitate printr-un organ de conducere numit «obştie».” Dar acest organ conducător are rol reprezentativ şi nu exclude membrii comunităţii de la luarea deciziei. Obştia nu este doar administrativă, ci joacă un rol important în viaţa socială, în viaţa internă a familiei şi în viaţa individuală.

În lucrarea sa fundamentală Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, Henri H.Stahl combate teza conform căreia satele devălmaşe ar fi fost întemeiate de un erou eponim[4], un fondator al satului şi susţine dimpotrivă ipoteza că satul devălmaş sunt forme târzii ale disoluţiei unor organizaţii mult mai vaste cu caracter tribal. El vede o continuitate între ginţile arhaice şi sate.

Bibliografie

  • Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
  • Stahl, Henri H., Istoria socială a satului românesc. Culegere de texte, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ISBN 973-596-128-8
  • Vedinaş, Traian, Introducere în sociologia rurală, Editura Polirom, Iaşi 2001 ISBN 973-683-802-1

Bibliografie recomandată

  • Stahl, Henri H., Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti, 3 volume, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1998
  • Stahl, Henri H., Sociologia satului devălmaş românesc, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti 1946
  • Stahl, Henri H., Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1968
  • Stahl, Paul H., Cum s-a stins Ţara Vrancei. Nereju, sat din Vrancea, Editura Paideia, Bucureşti 2002 ISBN 973-596-107-5
  • Roman, Toma, Devălmăşia - formă de organizare a satului românesc tradiţional, în Sociologie economică rurală, Biblioteca digitală ASE [1]

Note

  1. devălmăşie, stăpânire în comun a unor bunuri
  2. gerontocraţie, sistem de guvernare în care conducerea aparţine bătrânilor
  3. Vedinaş, citează Stahl, II, 1998, p.13
  4. eponim, care dă numele său unui loc, unei aşezări