Femeia Română

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Femeia Română a fost un ziar feminist care a apărut bisăptămânal la Bucureşti, de la 1 ianuarie 1878 la 12 aprilie 1881, sub direcţia scriitoarei şi publicistei Maria Flechtenmacher. „Ziar social şi literar”, Femeia română milita pentru drepturile cetăţeneşti ale femeilor din România. În paginile sale au publicat printre alţii şi Constantin Dobrogeanu-Gherea, Paul Scorţeanu, Sofia Nădejde, Adela Xenopol, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, Barbu Delavrancea, Constantin Mille etc.

Publicaţia s-a bucurat de un real succes, atât în ţară cât şi în Austro-Ungaria, Franţa, Italia, unde avea mai mulţi abonaţi. Erau publicate dezbateri pe tema emancipării femeii, erau combătute atitudinile şi concepţiile arhaice despre rolul ei în societate, se lansau apeluri către femeile din toate categoriile sociale să susţină eforturile pentru câştigarea drepturilor lor. Totodată, ea informa cu regularitate despre evenimentele cele mai importante ale mişcării feministe din alte ţări.

Bibliografie

  • Mihăilescu, Ştefania, Din istoria feminismului românesc, Editura Polirom, Iaşi, 2002 ISBN 973-681-012-7
  • Răduică, Georgeta, Dicţionarul presei româneşti (1731 - 1918), Editura Ştiinţifică, Bucureşti, ISBN 973-44-0123-8