Henrich Herkt

Henrich Herkt
Născut		16 februarie 1829, Coblenz, Germania
Decedat		7 iunie 1906, Bucureşti
Ocupaţie		militar, general

Henrich Herkt (n. 16 februarie 1829, Coblenz, Germania - d. 9 noiembrie 1908, Bucureşti), general de divizie, organizator al artileriei române moderne.

Cariera militară

Trecând peste dorinţa tatălui său care dorea să îmbrăţişeze cariera ecleziastică, îşi urmează unchiul, colonelul doctor Czihac, medicul şef al oştirii moldoveneşti, şi la 31 octombrie 1849 s-a înscris cadet în singura baterie de artilerie din Moldova. În mai 1855 s-a căsătorit la Iaşi cu Emilia Klein. A urmat Şcoala politehnică din Berlin şi Şcoala de pirotehnie din Anvers, Belgia (1860-1861).

Grade militare: cadet - 1849

• sublocotenent - 1851
• locotenent - 1855
• căpitan - 1857
• maior - 1860
• locotenent-colonel - 1864
• colonel - 1872
• general de brigadă - 1883
• general de divizie - 1906

Funcţii militare:

• comandant de pluton în prima baterie de artilerie a Moldovei (1849-1857), dezarmată de ruşi în 1854
• comandant al celei de-a doua baterii de artilerie a Moldovei (1857-1860)
• comandantul divizionului 1 din primul Regiment de Artilerie al Principatelor Unite (1860)
• directorul Direcţiei stabilimentelor de material de artilerie (1861-1867)
• inspector al frontierei în zona Galaţi (1867-1868)
• comandant al Regimentul 1 Artilerie (1871-1877)
• comandant al Regimentului 3 Artilerie (1877-1883)
• comandantul artileriei Diviziilor 4 Infanterie şi 2 Infanterie (1877)
• comandantul artileriei Corpului 4 Armată (1883-1891)

Organizator al artileriei române moderne

În 1857 organizează bateria de artilerie a Moldovei cu materialul cumpărat de caimacanul Theodor Balş de la armata de ocupaţie austriacă. La comanda bateriei va fi numit colonelul Nicolae Filipescu, întors din captivitate de la ruşi.

În anul 1859, după ce ruşii restituie Moldovei tunurile luate în 1854, organizează a doua baterie de artilerie cu care se deplasează în tabăra de la Floreşti.

A pus bazele Pirotehniei şi Arsenalului armatei române (1861-1862). În 1860 primeşte de la ministrul de război, generalul Ion Emanoil Florescu, misiunea de a organiza un stabiliment pirotehnic şi este trimis în Belgia, ataşat la Şcoala pirotehnică din Anvers, de unde se întoarce în octombrie 1861 cu maşinile şi aparatele necesare unei pirotehnii, pe care o organizează în clădirea “Curţii arse” din Dealul Spirii, maiorul Herkt fiind numit director al Direcţiunii stabilimentelor de material de artilerie.

În perioada 1868-1871 cât a fost trecut în rezervă pentru bănuiala de a fi adeptul fostului domnitor Cuza, a fost inginer la conducerea şantierului primei căi ferate din România, Bucureşti – Giurgiu.

Pe frontul Războiului pentru Independenţă

În 1877, după mobilizarea armatei, a fost numit comandantul artileriei Corpului 2 Armată (Diviziile 3 şi 4), care apăra Dunărea de la Rast la Turnu Măgurele. La 13 iulie a fost numit comandantul artileriei Diviziei 4 (divizioanele maiorului Fălcoianu Al. din Regimentul 3 Artilerie, maiorului Crătunescu V. din Regimentul 4 Artilerie, maiorului Warthiady P. din Regimentul 2 Artilerie), apoi comandantul artileriei Diviziei 2, calitate în care participă la luptele de la Plevna.

Despre purtarea eroică a colonelului Herkt, de altfel rănit în aceste lupte, în raportul nr. 1085/14 octombrie 1877 al comandantului Diviziei către comandantul armatei se arată:

„„Colonelului Herkt revine dar în mare parte onoarea frumoaselor rezultate ce am dobândit; (...) a dat exemple în toate zilele de o bravură demnă de toată lauda, stând continuu în baterii sub focul cel mai viu.””

({{{2}}})

Comandantul artileriei otomane din Plevna, prizonier şi internat rănit în ambulanţa română, va cere să i se explice cum artileria română a executat trageri cu traiectorie curbă, şi primind lămuriri de la colonelul Herkt, cel care a introdus tragerea cu traiectorie curbă, precum şi reglajul tragerii în artileria română, va exclama: „Tunurile românilor ne-au făcut mult rău; tunurile ruşilor – mascara. ”

După capitularea Plevnei comandă artileria Diviziei 2 în luptele de la Vidin. După predarea Vidinului a fost însărcinat cu inventarierea materialului de război turcesc ce se găsea în cetatea Vidin, unde va număra 55 guri de foc ghintuite, 147 neghintuite, 1.000 arme portative şi o însemnată cantitate de muniţii.

La 19 februarie 1878 trece cu regimentul său Dunărea pe la Vitbol şi la 28 februarie ajunge la Craiova. În cadrul inspecţiei Diviziei 2 Infanterie de la Craiova, Domnitorul Carol I, după trecerea în revistă a trupelor, s-a întâlnit, la 2/14 mai, în mod special cu ofiţerii şi soldaţii Regimentului 3 Artilerie comandat de colonelul Enric Herkt, cărora li s-a adresat astfel:

„„Am ţinut să exprim în special mulţumirile Mele cele mai călduroase ofiţerilor şi bateriilor pentru purtarea lor vitează şi strălucită în toate luptele cele mai importante în care mare parte din succesele armatei noastre se datoresc Artileriei. (...) iar de comandantul vostru colonelul Herkt, care v-a condus în luptă, vă puteţi făli.””

({{{2}}})

După război a continuat să comande Regimentul 3 Artilerie din garnizoana Brăila până în anul 1883, când a fost numit comandantul artileriei Corpului 3 Armată din Galaţi. A trecut în rezervă in anul 1891, după ce a purtat gradul de colonel timp de 19 ani (poate cel mai mare stagiu din armată, datorat şi faptului că a fost bănuit de a fi adeptul fostului domnitor Cuza, el apărând în ultima fotografie a acestuia cu ofiţerii din conducerea armatei, al doilea pe rândul trei de sus).

După trecerea în rezervă a fost directorul Revistei Armatei în perioada 1894-1908.

Decoraţii

A fost decorat cu Virtutea Militară de aur, Coroana României în grad de mare ofiţer, Steaua României în gradele de ofiţer de război şi de comandor de pace, Trecerea Dunării, Apărătorii Independenţei, Medalia comemorativă rusă, Ordinul Sf. Ana cl. II cu spade, Medalia de onoare de aur cl. I franceză, Semnele onorifice de 18 şi 25 de ani.

Scrieri

A publicat “Modificările aduse tacticii artileriei de câmp” după Hofbauer (Buzău, martie 1877), după care se va conduce artileria în Războiul pentru neatârnare, “Directivele relative la exerciţiile de tragere de război” (Brăila, 1880), recomandate de inspectorul general al artileriei, generalul Gheorghe Manu spre aplicare tuturor regimentelor de artilerie, precum şi mai multe articole de memorii, dintre care: “Câteva pagini din istoricul armatei noastre (amintirile unui veteran din timpul serviciului) dedicate camarazilor din generaţia actuală” (Revista Armatei/decembrie 1901, februarie , aprilie 1902), „Amintiri din campania 1877-1878” (Revista Armatei/decembrie 1902), “Cronograful electro-balistic “Le Boulenge” şi o pagină din istoricul Stabilimentelor noastre de artilerie” (Revista Armatei/noiembrie 1900) etc.

Pe ultimul drum

A decedat la 9 noiembrie 1908.

A fost condus pe ultimul drum, pe un tun tras de şase cai de artilerie, de numeroşi ofiţeri activi şi în rezervă şi de trupe din garnizoana Bucureşti. Au depus coroane M.S Regele Carol I, Regimentele 3 şi 10 Artilerie, Arsenalul, Pirotehnia, Revista Armatei, ofiţeri veterani etc.

În discursul de omagiere a personalităţii decedatului, ţinut de generalul Petre Vasiliu-Năsturel, se arată:

„„Generalul Herkt, cu adevărat Gribeauval-ul (în sensul de “cel care a revoluţionat” – n.a. ) artileriei române, va rămâne pururea în amintirea şi cultul tunarilor români. Dormi în pace, iubite general, căci ţi-ai îndeplinit cu prisosinţă, pe pământ, rostul tău, iar din regiunile, în care te afli împreună cu cei plăcuţi Atotputernicului, caută asupra noastră şi ne călăuzeşte acţiunile, căci pe tine pururea te vom avea ca pildă de urmat!””

({{{2}}})

Monumentul de la mormântul generalului Herkt

La 9 noiembrie 1910, artileria, prin grija Stabilimentelor de artilerie, a realizat şi dezvelit un monument al generalului la mormântul acestuia din cimitirul Bellu catolic.

Monumentul se compune dintr-un bloc de granit monolit dreptunghiular, pe care se află o placă de marmură neagră pe care scrie: “Stabilimentele de artilerie, Generalului de divizie ENRIK HERKT, întemeietorul lor, născut la 16 februarie 1829, decedat la 9 noiembrie 1908 ”, o cruce de fier forjat aşezată în partea dinapoi a blocului de granit. În cele patru colţuri ale blocului se află câte un tun de fontă, cu obuz şi focos, turnate după modelul 1863, a căror fabricare a supravegheat-o în Belgia; tunurile sunt legate între ele cu lanţuri de fier, cu zale dreptunghiulare.

Cu această ocazie a fost oficiat un parastas în memoria generalului Herkt, la care au participat, printre alţii: generalul Alexandru Tell cu ofiţeri din redacţia Revistei Artileriei; colonelul Dumitru Rujinski, directorul Pirotehniei, cu ofiţerii din subordine; locotenent-colonel Miclescu, directorul Arsenalului de construcţii, cu ofiţerii şi inginerii civili subordonaţi; locotenent-colonel Haralambie, comandantul Regimentului 9 Artilerie; delegaţia Regimentului 3 Artilerie pe care l-a comandat 13 ani; delegaţii ale regimentelor de artilerie.

În articolul Publicat de Revista Artileriei se spune:

„“Viaţa generalului Herkt este strâns legată de istoricul, de reîntemeierea artileriei noastre. El a fost întemeietorul a două baterii, model pe acea vreme, a Regimentului 3 de artilerie, întemeietorul Stabilimentelor de artilerie, promotor al directivelor şi regulilor de tragere introduse în artileria românească, apărător vajnic al patriei sale adoptive. (...) Născut pe marginile frumosului Rhin, Enrik Herkt a trăit şi se odihneşte în ţara udată de măreaţa Dunăre.””

({{{2}}})

Bibliografie

• Vasiliu-Năsturel, Petre, general - Contribuţiuni la istoria artileriei române, Bucureşti, Stabiliment de arte grafice “Universala”, 1907, p. 147-169;
• Lupaşcu, Gheorghe Em., colonel - Amintiri din Războiul Independenţei 1877-1878, Bucureşti, Tipografia modernă „Cultura”, 1915, p. 79-83;
• Agapie, M., gl.mr., Ucrain, C., col.(r.) dr. - Personalităţi ale artileriei române, Editura Militară, Bucureşti, 1993, p. 23-33;
• Stănculescu, V., Ucrain, C. - Istoria artileriei române în date, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 59;
• Tucă, F., col. dr., Cociu, M., Chirea, F., Bărbaţi ai datoriei–1877-1878. Mic dicţionar, Editura Militară, Bucureşti, 1979, 140-141;
• *** 1843-1968. 125 de ani de la înfiinţarea artileriei române moderne în Buletinul artileriei, nr. 3/1968, număr festiv, p. 72-75;
• *** Revista Artileriei, mai 1902, p.580-586; mai-iunie 1906, p. 501-520; decembrie 1908, p.741-744; noiembrie 1910, p. 899-901;
• *** Revista Armatei, octombrie 1899, p. 765-775; noiembrie 1908 p. 771-778;