Moise Rişcuţia

Constantin Racoviţă
Naţionalitate		română
Născut		18 septembrie 1883, Rişculiţa, judeţul Hunedoara
Decedat		1 noiembrie 1959, ?
Mormânt la		Cimitirul Eternitatea, Arad
Ocupaţie		ofiţer
Căsătorit cu		Veturia Sterca-Şuluţiu
Părinţi		Dumitru şi Paraschiva Rişcuţia
Copii		Cantemir Rişcuţia

Moise Rişcuţia (n. 18 septembrie 1883, Rişculiţa, judeţul Hunedoara - d. 1 noiembrie 1959, ? ) a fost un ofiţer superior român, comandant al Gărzilor Naţionale Române din judeţul Arad la sfârşitul Primului Război Mondial.

Familia

Moise Rişcuţia s-a născut într-o familie de plugari români din satul Rişculiţa, judeţul Arad. Tatăl său a fost Dumitru Rişcuţia, iar mama Paraschiva, născută Indrieş.

A fost căsătorit cu Veturia Sterca-Şuluţiu.

Fiul său a fost renumitul profesor Cantemir Rişcuţia, antropolog român de renume internaţional.

Educaţia

Tânărul Moise Rişcuţia a urmat cursurile Gimnaziului român din Brad, judeţul Hunedoara, între anii 1894-1898, după care a ales cariera militară, înscriindu-se la Şcoala de ofiţeri activi de infanterie de la Sibiu. A absolvit Şcoala de ofiţeri de la Sibiu în anul 1902, cu gradul de cadet-aspirant ofiţer în armata austro-ungară.

Cariera militară

După absolvire, a fost repartizat la Regimentul cezaro-crăiesc nr. 92 infanterie din Theresienstadt (Boemia), azi Terezin, Republica Cehă. A fost avansat la gradul de sublocotenent în anul 1903 şi apoi transferat la Regimentul 33 infanterie al armatei austro-ungare, care avea garnizoana la Arad.

Din anul 1910 este transferat la garnizoana din Foça, Bosnia, şi în acelaşi an este avansat la gradul de locotenent. În această perioadă a urmat cursurile de geografie şi topografie la Institutul de geografie militară din Viena, Şcoala de călărie şi Şcoala de Procurori militari de la Timişoara.

Participarea la Primul Război Mondial

Sigiliul lui Moise Rişcuţia

La izbucnirea Primului Război Mondial, Regimentul 33 infanterie este trimis pe frontul din Galiţia şi Podolia, în cadrul acestuia fiind repartizat şi locotenentul Moise Rişcuţia. Locotenentul Rişcuţia a fost grav rănit la data de 21 decembrie 1914 în luptele de la Sanok, iar apoi a căzut prizonier la ruşi şi a fost transferat în lagărele de prizonieri din Rusia centrală.

În anul 1915 locotenentul Rişcuţia a fost transferat în lagărul de ofiţeri din oraşul Mologa, gubernia Riazan. Aici el a funcţionat ca preşedinte al Comitetului pentru ajutorarea prizonierilor din gubernia Riazan, sub patronajul Crucii Roşii daneze. În această calitate el a efectuat mai multe deplasări la Moscova şi la Petrograd pentru aducerea de ajutoare pentru prizonieri.

În timpul prizonieratului la ruşi, la 17 iulie 1916, a fost informat de către Ministerul de Război austriac că a fost avansat la gradul de căpitan cu începere de la data de 1 ianuarie 1915, pe când Moise Rişcuţia se afla în lagărul de la Uglici, gubernia Iaroslavl.

După Pacea de la Brest-Litovsk, Moise Rişcuţia a contribuit prin spiritul său organizatoric, prin gradul său militar şi autoritatea lui morală la repatrierea prizonierilor prin Comisia austro-ungară de repatriere. El însuşi s-a repatriat, printre ultimii, la data de 11 octombrie 1918, după ce a asigurat printr-o serie de ordine de zi buna distribuire către foştii prizonieri a ajutoarelor alimentare şi băneşti obţinute prin Crucea Roşie şi autorităţile locale şi centrale.

Comandant al Gărzii Naţionale Române din Arad

După ce împăratul Carol I Habsburg a dezlegat de jurământ pe toţi soldaţii monarhiei austro-ungare, căpitanul Moise Rişcuţia l-a contactat pe căpitanul Victor Cernea din Regimentul 33 infanterie cezaro-crăiască din Arad, în scopul constituirii primului nucleu al Gărzii Naţionale Române din Arad. Această gardă s-a pus la dispoziţia Consiliului Naţional Român Central care a sosit la Arad de la Budapesta la data de 2 noiembrie 1918 şi a fost găzduit în casa lui Ştefan Cicio-Pop.

Începând cu data de 2 noiembrie 1918, căpitanul Moise Rişcuţia obţine de la unitatea militară de care aparţinea un concediu de 56 de zile, iar la 3 noiembrie 1918 depune jurământul de credinţă către Consiliul Naţional Român din Ungaria şi Transilvania şi i se eliberează de către Ştefan Cicio-Pop o delegaţie prin care este autorizat să organizeze susţinerea ordinii în satele locuite de români.

În zilele următoare s-au numit comandanţii Gărzilor Naţionale Române pentru mai multe comitate din Transilvania, iar în prima perioadă care a urmat, Moise Rişcuţia a avut misiunea de a asigura protecţia delegaţilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi ordinea publică în oraşul şi comitatul Arad şi jur.

În perioada noiembrie-decembrie 1918, căpitanul Moise Rişcuţia a luat măsuri de rezistenţă împotriva autorităţilor maghiare care continuau să administreze oraşul Arad şi terorizau populaţia românească din oraş şi comitat. În activitatea sa de comandant al Gărzii Naţionale Române din Arad, Moise Rişcuţia a avut mai multe acţiuni ferme de prevenire şi combatere a activităţilor ostile ale gărzilor maghiare, a dejucat câteva comploturi, s-a opus categoric tentativelor de dezarmare a Gărzii Naţionale Române şi a asigurat protecţia militară a populaţiei româneşti de pe valea Crişului Alb şi a Mureşului. A întocmit foarte rapid Statutul de organizare şi funcţionare a Gărzii Naţionale Române din Arad, aprobat de preşedintele Consiliului Naţional Român Central, dr. Ştefan Cicio-Pop. Publicat în oficiosul Consiliului Naţional Român, la 8 noiembrie 1918, a devenit obligatoriu pentru toate cele 26 de judeţe româneşti din Transilvania.

Pentru toate aceasta, el a fost arestat de autorităţile maghiare la data de 21 februarie 1919, escortat la Curtea Marţială de la Seghedin şi condamnat la moarte. La 3 martie 1919 a fost salvat în urma intervenţiei energice a ataşatului militar francez la Budapesta, colonelul Vix. Pus în libertate, a fost din nou arestat după scurt timp, însă a scăpat din nou în urma unor întâmplări favorabile.

Ofiţer în armata română. Campania din Ungaria

După ce a scăpat din temniţele maghiare, căpitanul Rişcuţia s-a îndreptat spre Sibiu, unde a primit confirmarea încadrării sale în armata română şi avansarea la gradul de maior, cu vechimea de la data de 1 aprilie 1917. În armata română a fost încadrat la Secţia Organizări 6-7 din Sibiu şi repartizat ca ajutor de comandant la Regimentul 18 vânători din Târgu Secuiesc.

A participat la campania din anul 1919 din Ungaria, ca ofiţer în Regimentul de voluntari Horea (redenumit ulterior Beiuş), iar la 30 mai 1920 a preluat funcţia de comandant al Regimentului 87 infanterie Satu Mare şi promovat la gradul de locotenent-colonel. A urmat o carieră militară de 22 ani, frecvent transferat dintr-o garnizoană în alta datorită caracterului său integru, care i-a adus multe adversităţi din partea unor elemente corupte din armata română.

Participarea la Al Doilea Război Mondial

Între anii 1938-1940 a îndeplinit funcţia de ajutor de primar al municipiului Arad. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1941 a fost concentrat şi mobilizat în armata de operaţiuni până în anul 1943, când a fost clasat ca accidentat de război.

La 24 ianuarie 1947 a fost avansat colonel, în retragere, ca veteran de război.

Medalii şi decoraţii

În cariera sa a obţinut numeroase ordine şi medalii. În anul 1921 i s-a decernat medalia "Victoria marelui război pentru civilizaţie", în 1922 Ordinul "Coroana României", medalia "Crucea Comemorativă" cu baretă 1919, în 1940 medalia "Ferdinand" cu spade pe panglică.

Finalul vieţii

A decedat la data de 1 noiembrie 1959, fiind înmormântat la Cimitirul Eternitatea din municipiul Arad.

Bibliografie

• Orădean, Titus - Evocarea unui militant arădean pentru Marea Unire - Colonel Moise Rişcuţia, manuscris nepublicat, colecţia Bogdan Briscu.
• Mager, Traian - "Contribuţiuni la istoria Unirii 1918-1919. Jurnal de Traian Mager. Ţinutul Hălmagiului. Cadrul istoric, vol. IV. Monografie", Tiparul Tipografiei Diecezane, Arad, 1939, pag. 242