Utilizator:Marius Deaconu/Dacia

Dacia a fost, în antichitate, o ţară locuită de populaţia geto-dacă, populaţie dezbinată într-un număr mare de triburi care cuprindeau un teritoriu vast limitat de râul Tisa în vest, Dunărea în sud, râul Nistru la est şi Carpaţii Păduroşi la nord.

În timpul marelui rege dac Burebista, statul dac a ajuns la cea mai mare întindere a sa având ca hotar Dunărea panonică în vest, Munţii Haemus (din Balcani), râul Nistru, Gurile Bugului şi litoralul vestic al Mării Negre la est şi Carpaţii Păduroşi la nord. În acea perioadă, Regatul dac era coordonat din capitala Argedava.

Informaţiile parvenite nouă de la Strabon ne arată că dacii locuiau în zona muntoasă (întâlnim aici denumirea râului Maris – Mureşul de astăzi) până în bazinul superior al Dunării (întâlnită sub denumirea de Danubius). Acelaşi istoric ne indică că “dacii vorbesc aceaşi limbă geţii”. La rândul lui, istoricul Dio Cassius afirmă că “dacii şi geţii sunt unul şi acelaşi popor”.

Prima relatare despre daci ne parvine de la istoricul antic Herodot, care povestind campania împăratului persan Darius împortiva sciţilor de la nordul Mării Negre s-a izbit de armata geto-dacă şi acesta afirmă despre dacii, deşi au pierdut lupta că "măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci". Istoricul grec Diodor ne relatează victoria din anul 300 î.Hr. a regelui geto-dac Dromichates împotriva regelui trac Lisimah, dar şi ospitalitatea şi bunătatea regelui get arătată lui Lisimah, de atunci ospitalitatea românească devenind bine cunoscută. Lisimah a fost eliberat după ospăţ.

Istoricul Strabon, care a trăit în epoca marilor cuceriri ale lui Burebista ne relatează următoarele: "Ajungând în fruntea neamului său...getul Burebista l-a înălţat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut şi de romani.”. Acornion din oraşul Dionysopolis (Balcic), cetăţean de cinste al urbei sale îl caracterizează într-o inscripţie grescească pe Burbebista ca fiind "cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia".