Şătrar

Şătrarul (sau şetrar, de la şatră, cort) era un dregător din perioada Evului Mediu însărcinat cu angajarea şi paza corturilor domneşti, îndeplinind funcţia de intendent general şi de general de artilerie. El aşeza tabăra în timp de război (era şef al cartierelor).

Funcţia de şetrar a fost atestată documentar pentru prima oară în Moldova în anul 1517, iar cel care ocupa această dregătorie trebuia să se îngrijească de corturile (şetrele) domnitorului şi ale armatei, aşezând taberele în timp de campanie şi supraveghind tunurile, ghiulelele, praful de puşcă şi alte arme. Şătrarul mare era ajutat de mai mulţi şătrari mici numiţi şetrărei.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea apare menţionat ca membru al Sfatului domnesc, semn că rolul său în organizarea ţării devenise mai important. La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui următor ocupa locul al nouălea între boierii din starea întâi. Cu timpul a rămas doar un rang secundar şi un simplu titlu onorific.

În Ţara Românească şetrarul este amintit pentru prima oară în anul 1520 şi se îngrijea numai de corturile domneşti, restul funcţiilor şetrarului moldovean fiind preluate aici de armaş. La începutul secolului al XIX-lea păstra numai titlul dregătoriei.

Bibliografie

• Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 ISBN 973-9399-03-7
• Smeu, Georgeta - Dicţionar de Istoria Românilor, Bucureşti, Editura Trei, 1997
• Magazin Istoric - anul V, nr. 5 (50), mai 1971