Adrian Petruc

Adrian Petruc
Născut		23 iunie 1899, Toporăuţi, Ucraina
Decedat		1981, Austria
Ocupaţie		militar, general

Adrian Petruc (n. 23 iunie 1899, Toporăuţi, Ucraina - d. 1981, Austria) a fost un general al armatei române, care a participat ca ofiţer la ambele războaie mondiale.

Biografie

S-a născut în satul Toporăuţi în anul 1899, aflat în acea perioadă în Imperiul Austro-Ungar. Tatăl său, Teodor Petruc, a fost preot ortodox în satul în care s-a născut. Familia Petruc a avut în total nouă copii, patru băieţi şi cinci fete. Adrian a fost al doilea copil al familiei.

A urmat cursurile şcolii primare din Toporăuţi, apoi pe cele ale Liceului Aron Pumnul din Cernăuţi. În anul 1916 a fost admis cadet la Academia Militară Tehnică din Molding, de lângă Viena, unde s-a specializat în domeniul căi ferate. În anul 1918 a fost avansat sublocotenent în armata austro-ungară şi a primit comanda unui pluton de căi ferate.

În toamna anului 1918, ca urmare a prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar, s-a alăturat Gărzilor Naţionale Române din Viena.

După Marea Unire din anul 1918, a cerut să fie primit ca ofiţer în armata română, ceea ce i s-a aprobat, fiind repartizat pentru scurt timp la Regimentul 113 Infanterie "Spătaru Coman" din Cernăuţi. La cerere, a fost încadrat în Regimentul 2 Căi Ferate din Chitila, cu începere de la 1 noiembrie 1919, ca şi comandant de pluton.

Locuind în Bucureşti, a profitat de acest centru de cultură, şi după studii asidue, a primit diploma de inginer hotarnic şi pe cea de inginer constructor. De asemenea, a primit licenţa în litere şi filozofie.

A fost numit comandant de companie în anul 1930, în Regimentul 4 Pionieri, apoi comandant de batalion în Regimentul 2 Transmisiuni. Pentru o perioadă a fost ajutor de comandant la Sectorul 2 Lucrări din Direcţia Fortificaţii.

În anul 1938 este numit şef al Biroului Tehnic din Brigada de Căi Ferate.

În anul 1941 a primit comanda detaşamentelor de lucru care asigurau întreţinerea căilor ferate din interiorul României.

După 23 august 1944, colonelul Petruc şi-a adus contribuţia la refacerea căilor ferate din România, care au fost distruse de inamicul în retragere. Aceleaşi lucrări de reparaţii le-a efectuat şi pe Frontul de Vest, unde a participat la lupte în cadrul Frontului 2 Ucrainean.

La 16 august 1946 este numit comandant al Brigăzii de Căi Ferate, funcţie pe care o va păstra până la ieşirea sa la pensie, în anul 1958.

La 23 august 1949 este avansat la gradul de general maior.

În timpul carierei sale a fost şi profesor, predând cursuri la Şcoala Militară de Geniu, Şcoala de ofiţeri de căi ferate şi Şcoala Politehnică din Bucureşti. Om învăţat, vorbea mai multe limbi străine: germana, ucraineana, rusa şi franceza.

A fost decorat cu diverse ordine şi medalii, româneşti şi străine: Ordinul "Meritul Cultural", pentru sport, Ordinele "Coroana României" şi "Steaua României", ambele în grad de cavaler şi de ofiţer, Ordinele "Steaua Republicii Populare Române", "A cincea aniversare a R.P.R" şi altele.

A fost trecut în rezervă cu un an şi jumătate mai repede decât termenul legal, la data de 29 ianuarie 1958, pentru că autorităţile comuniste ale vremii considerau că generalul Petruc avea preocupări "mic burgheze" (mersul la teatru, la operă, cititul literaturii în limbi străine şi altele).

A decedat la vârsta de 82 ani, pe când se întorcea dintr-o călătorie la Viena. La graniţa dintre Austria şi Ungaria, a fost găsit mort în compartimentul de tren pe care îl ocupa.

Bibliografie

• *** Buletinul Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I, nr. 7-8, serie nouă, 2010, Editura Alpha MDN, Bucureşti, ISSN 1584-921X