Alexandru Lahovari
de la Enciclopedia României
| Alexandru Lahovari | ||
 | ||
| Născut | 16 august 1841, Bucureşti | |
| Decedat | 4 martie 1897, Paris | |
| Ocupaţie | om politic, jurist | |
 din România | ||
| Mandat 29 martie 1889 - 15 februarie 1891 27 noiembrie 1891 - 3 octombrie 1895 | ||
| Partide | PC (1880 - 1897) | |
Alexandru Lahovari (n. 16 august 1841, Bucureşti – d. 4 martie 1897, Paris), politician, jurist, publicist, poet.
Biografie
Fiul lui Nicolae şi al Eufrosinei Lahovari, provenind dintr-o ilustră familie greacă după tată şi dintr-o familie de boieri olteni, după mamă. Frate cu Iacob şi Ion Lahovari. Având o stare materială foarte bună a beneficiat de o educaţie aleasă, primele studii fiind făcute cu profesori particulari. Din anul 1855 a fost înscris la Liceul „Louis le Grand” din Paris, apoi studiază dreptul, luându-şi doctoratul în anul 1865, an în care se întoarce în ţară.
Devine secretar general şi director în Ministerul de Justiţie (1867), iar în 1870 ministru în guvernul conservator condus de Manolache Costache Epureanu, deţinând portofoliul Justiţiei (20 aprilie – 14 decembrie 1870); ministru de Justiţie (25 octombrie 1873 - 31 martie 1876) şi în guvernul Lascăr Catargiu, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor (12 noiembrie 1888 - 22 martie 1889), în guvernul „junimist” condus de Teodor Rosetti şi ministru al Afacerilor Străine (29 martie 1889 - 15 februarie 1891; 27 noiembrie 1891 - 3 octombrie 1895), în guvernele conservatoare conduse de Lascăr Catargiu şi Gheorghe Manu.
Membru fondator al Partidului Conservator, se impune energic la vârful partidului („al doilea om influent al lumii conservatoare”, după Lascăr Catargiu) dar, mai ales, la tribuna Parlamentului (senator şi deputat conservator între 1870 – 1895), prin discursuri înflăcărate în care folosea, după caz, mai multe tonalităţi: patetic, vehement sau caustic.
Scrie versuri, discursuri politice sau discursuri parlamentare, toate publicate postum; face şi unele traduceri din limba franceză. S-a bucurat de un mare respect din partea politicienilor vremii care i-au recunoscut meritele de bun orator şi diplomat care, în calitatea sa de ministru al Afacerilor Străine, a dus la sporirea prestigiului diplomaţiei româneşti prin acţiunile inteligente şi curajoase. Regele Carol I ar fi mărturisit chiar, într-un anumit context, că „doi miniştri de externe a avut ţara: Kogălniceanu şi Lahovari”.
A decedat pe 4 martie 1897, la Paris, la vârsta de 55 de ani.
Activitatea politică
| Activitate | Mandat |
|---|---|
| Deputat/Senator | 1870 - 1895 |
| Ministrul Justiţiei | 20 aprilie 1870 - 14 decembrie 1870 |
| 25 octombrie 1873 - 31 martie 1876 | |
| Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor | 12 noiembrie 1888 - 22 martie 1889 |
| ad.int. Ministrul Lucrărilor Publice | 29 martie 1889 - 3 noiembrie 1889 |
| Ministrul Afacerilor Străine | 29 martie 1889 - 15 februarie 1891 |
| 27 noiembrie 1891 - 3 octombrie 1895 |
Bibliografie
- Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007, pp. 408-409
- Stoica, Stan (coord.), Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.