Bătălia de la Varniţa-Muncelu (28 august – 3 septembrie 1917)

Bătălia de la Varniţa-Muncelu (28 august – 3 septembrie 1917). Acţiuni de luptă desfăşurate în timpul Primului Război Mondial, în cadrul ofensivei germano-austro-ungare, lansată pentru contrabalansarea eşecurilor înregistrate în bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

În acest scop, comandamentul german optează pentru atacarea sectorului Muncelu, ocupat de trupele ruseşti, considerat a fi cel mai slab apărat. În dimineaţa zilei de 28 august 1917, soldaţii inamici atacă poziţiile ruseşti în dreptul localităţii Ireşti (jud. Vrancea), trupele ruse opunând o slabă rezistenţă. Prudenţa manifestată de germano-austro-ungari în urmărirea ruşilor, permite ocuparea poziţiilor acestora de către trupele române, care reuşesc oprirea celor germane. După îndelungi tratative, forţele ruse sunt convinse să-şi reia poziţiile.

Noul atac german spulberă din nou rezistenţa acestora, care sunt alungate prin satul Ireşti. Cu greu, efectivele române reuşesc să stabilizeze frontul, respingând atacurile germane. Noaptea de 29/30 august 1917 este folosită de ambele tabere pentru consolidarea propriilor poziţii. A doua zi, lupte intense se desfăşoară lângă Varniţa (jud. Vrancea), toate atacurile trupelor inamice fiind respinse. Urmează o scurtă perioadă de acalmie datorată vremii nefavorabile. Contactul între cele două tabere se limitează la dueluri de artilerie. Atacurile germane sunt reluate la 1 septembrie, concentrându-se asupra ocupării unei înălţimi strategice (Dealul Porcului). Nici de această dată nu se reuşeşte vreun progres. Luptele continuă cu violenţă şi în zona Muncelului, soldate cu un eşec pentru trupele române.

În aceste condiţii, lupta este oprită (2 septembrie 1917) în vederea regrupării şi reorganizării trupelor. Atacurile forţelor române în acest perimetru sunt reluate în dimineaţa zilei de 3 septembrie 1917. Cad pe câmpul de luptă slt. român Ecaterina Teodoroiu şi gen. Kurt von Wenninger, comandantul Corpului XVIII german.

Lipsa progreselor, dublată de pierderile însemnate de partea ambelor părţi, pun capăt ostilităţilor, oprind acţiunile ofensive pe aliniamentul pe care se aflau. Bătălia reprezintă ultima încercare majoră a trupelor Puterilor Centrale de a rupe echilibrul de forţe pe teatrul de operaţii din România. În acelaşi timp, forţele austro-ungare se aflau într-o poziţie similară, fiind afectate din plin de înfrângerile suferite pe alte fronturi, neputând beneficia de un sprijin substanţial din partea aliaţilor germani.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011