Balonul Mihai Bravul
de la Enciclopedia României
Balonul «Mihai Bravul» a fost un aerostat românesc construit în 1874 la Paris, la comanda mai multor entuziaşti şi a comerciantului M. Villemont[1]. Balonul cântărea 410 kg, avea o capacitate de 1.496 metri cubi de gaz şi putea transporta cinci-şase persoane. Dimensiunile sale atingeau 25 de metri în înălţime şi 14 metri în diametru. A fost primul aparat de zbor al României[2].
Primul balon înălţat însă pe teritoriul românesc a fost „o băşică din pânză de Braşov”, fără pasageri. Într-un document de epocă se povesteşte cum a fost lansat pe 26 iunie 1818, în prezenţa unei numeroase asistenţe aflate pe Dealul Spirii şi a domnitorului Ioan Gheorghe Caragea. „Băşica avea în interior un buriu cu spirt de cinci vedre, prins cu meşteşug. Dându-se foc spirtului cu ajutorul unui fitil, aerul din interior s-a încălzit, iar băşica s-a înălţat în slăvi cât abia se mai vedea, căzând mai apoi lângă satul Căţelu”[3].
Prima ascensiune
Prima înălţare a balonului «Mihai Bravul» a avut loc la 9 iunie 1874, în Bucureşti. Cei doi pasageri ai balonului au fost ziaristul Grigore Ventura şi M. Villemont, cel care dăduse cei mai mulţi bani pentru confecţionarea aparatului de zbor. Balonul s-a ridicat din grădina Mitropoliei şi a zburat deasupra Capitalei, purtat de curenţii de aer circa 45 km, până la periferia comunei Aprozi din judeţul Ilfov. Zborul a durat aproape o oră, iar evenimentul a fost îndelung comentat de public[4].
A doua ascensiune
Succesul primei înălţări a determinat conducerea armatei să solicite balonul pentru un zbor în interes militar. Acesta a fost efectuat pe data de 20 iunie 1874 de către maiorii Constantin Poenaru, Iacob Lahovari şi Dem. Dumitrescu. Misiunea lor era să observe la fiecare 10 minute altitudinile succesive ale balonului cu ajutorul barometrului holosteric, temperatura şi umiditatea aerului, precum şi posibilităţile de urmărire şi recunoaştere a terenului în scopuri militare[5]. Pentru acestea, ofiţerii au avut la dispoziţie două barometre holosterice cu termometre interioare, un termometru liber, higrometrul lui Saussure, o hartă, o busolă şi trei lunete[6]. Pentru etalonare, presiunea şi temperatura au fost măsurate şi la Bucureşti de către I. A. Cantacuzino, la aceleaşi intervale de timp.
Din cauza timpului nefavorabil, balonul a fost umflat cu doar 1.200 m³ de gaz aerian. De asemenea, gazul folosit a fost foarte dens, astfel că la final forţa de ridicare a balonului udat de ploaie se ridica la doar 780 kg.
După eliberarea a doi saci de balast, la ora 16:40 balonul s-a ridicat din grădina Mitropoliei cu o forţă ascensională de aproximativ 30 kg. Un vânt dinspre nord-vest l-a împins către gară, mai apoi de-a lungul liniei Bucureşti-Giurgiu până în punctul de intersecţie cu şoseaua.
Întâia observaţie s-a făcut la ora 16:50, rezultând o înălţime de zbor de 420 m. Balonul a traversat calea ferată şi, lăsând Jilava la dreapta, s-a îndreptat către creasta Sabarului. La ora 17:00, balonul ajunsese la 1.392 m deasupra Mării Negre şi 1303 m deasupra Bucureştiului. Temperatura nu a scăzut decât cu un grad faţă de cea de la plecare, fiind acum de 22°C.
Balonul a început să se îndrepte către Iezerul Grecilor, baltă aflată aproximativ la jumătatea distanţei dintre Giurgiu şi Olteniţa, la 2 km de Dunăre. La 17:06 trece prin dreptul satului Sinteşti, iar la 17:10 trece culmea Sabarului peste satul Bragadiru, la înălţimea de 1688 m. Temperatura este în scădere, iar vântul se înteţeşte spre sud-est, astfel că la ora 17:20 balonul este deasupra râului Argeş, la 1805 m deasupra mării. Termometrele indică 15,5°C.
Balonul era aproape uscat, astfel că peste încă 10 minute mai câştigase 374 m înălţime. Astfel, la ora 17:30 a ajuns la cea mai mare altitudine de până atunci, anume aproximativ 2182 m deasupra mării şi 2092 m deasupra Bucureştiului. În acest moment, balonul a trecut râul Argeş la Gostinari. La 17:35 se afla deasupra punctului Cuenaci şi, întrucât nu mai era posibilă traversarea bălţilor dunărene şi a dealurilor de pe malul drept al fluviului, s-a hotărât aterizarea. S-a deschis supapa, iar balonul a prins un curent de sud-vest care l-a împins către satul Greaca. La 17:40 balonul coborâse la 1646 m altitudine.
Aerostatul a aterizat fără zguduiri la ora 17:45 în pădurea Prundu de lângă Greaca. Ţăranii din sat au alergat şi au dat o mână de ajutor la dezumflarea balonului. Din cauza coborârii cu viteza de 5 m/s, auzul celor trei maiori a fost afectat simţitor pe moment.
În timpul zborului, cei trei ofiţeri au realizat prima hartă militară a împrejurimilor capitalei, pe ea apărând punctele de reper, drumurile, apele, satele şi câmpul din preajma Jilavei pe care au avut loc manevrele militare din 1872[7].
Maiorii s-au întors la Bucureşti cu trenul. Comparând observaţiile făcute în balon cu cele ale lui I. A. Cantacuzino, s-au constatat pe baza calculelor următoarele rezultate[8]:
| Ora | Presiune atmosferică |
Altitudinea deasupra Bucureştiului |
Altitudinea deasupra Mării Negre |
|---|---|---|---|
| 17:00 | 651,5 | 1303,82 | 1392,10 |
| 17:10 | 629,75 | 1654,54 | 1688,73 |
| 17:20 | 619,5 | 1717,47 | 1805,66 |
| 17:30 | 593,75 | 2092,62 | 2182,21 |
| 17:40 | 630,00 | 1558,16 | 1646,35 |
Temperatura a scăzut progresiv până la 15,5°C la altitudinea de 1.717 m, după care a variat foarte puţin la altitudini mai înalte, datorită ploii care răcorise straturile inferioare ale atmosferei şi le lăsase uscate pe cele superioare. Higrometul a arătat 74° punct superior la Bucureşti, faţă de 72° la înălţimi cuprinse între 1700 şi 2000 m[9].
Din punct de vedere militar, vizibilitatea a fost apreciată ca fiind deosebit de bună. S-au putut recunoaşte detaliile terenului şi, cu toate că la 2.000 m înălţime oamenii nu mai sunt vizibili individual, mişcările unor formaţiuni militare ar fi fost perfect vizibile[10].
Urmări
Deşi zborul balonului «Mihai Bravul» a fost încununat de succes, armata nu a fost dotată imediat cu astfel de aparate. Următoarele experimente de acest gen au avut loc în 1891-1892 în timpul exerciţiilor militare de la Bucureşti şi Turtucaia, iar rezultatele observaţiilor făcute cu acest prilej au determinat în 1893 înfiinţarea în cadrul Companiei de telegrafie din Regimentul 1 geniu din Bucureşti a unei subunităţi aerostaţie, sub comanda locotenentului Eugen Asachi[11].
Note
- ↑ Iordache.
- ↑ Anghel.
- ↑ Anghel.
- ↑ Iordache.
- ↑ Monitorul Oastei, p. 91-92.
- ↑ Monitorul Oastei, p. 92
- ↑ Iordache
- ↑ Monitorul Oastei, p. 93-94
- ↑ Monitorul Oastei, p. 94.
- ↑ Monitorul Oastei, p. 94.
- ↑ Iordache
Bibliografie
- Relaţie asupra ascensiunei balonului Mihaiŭ Bravul făcutĕ la 20 Iuniŭ 1874 în „Monitorul Oastei. Arta, istoria, sciinţe şi relaţiuni militare”, nr. 6 din 12 iulie 1874.
- Adrian Atomei, Ingineria aeronautică romanească şi principalele contribuţii ale acesteia la progresul aviaţiei (
PDF, 156 kB).
- Carmen Anghel, Balonul în „Jurnalul Naţional. Ediţie de Colecţie” din 6 noiembrie 2005.
- Constantin Iordache, Aerostierii în „Magazin istoric” din august 1998.
